Opinii - Comentarii

Programul pe zile și scena la Massif! DJ-ul danez Morten, prezent la prima ediție

Dan HENEGAR

Publicat

în

A mai rămas mai puțin de o lună până când cel mai așteptat festival de la munte, Massif, își va deschide porțile. Începând de astăzi, fanii festivalului pot vedea programul pe scene și își pot achiziționa biletele pe zile la prima ediție Massif, care va avea loc în Poiana Brașov, în perioada 3-5 martie.

Petrecerea Divorțaților

Morten este considerat unul dintre cei mai bine cotați producători și DJ-i din noul val, este de origine daneză și în luna martie ajunge pe mainstage-ul Massif.

Totul a început de la ideea că va fi un lucru extraordinar, iar în acest caz, David Guetta și Morten au avut dreptate. Noul gen ,,Future Rave” a explodat încă din 2019, în momentul în care cei doi producători au pus bazele unui nou concept. Patru ani mai târziu, sound-ul unic Future Rave este o marcă de sunet în zona de clubbing care a făcut imposibilul posibil într-o industrie care intrase în rutină.  Anul 2019 a fost momentul în care muzica electronică s-a reinventat odată cu apariția acestui proiect în care este implicat superstarul David Guetta alături de danezul Morten, care în 2021 a marcat cea mai puternică nouă intrare în Top 100 DJ Mag, direct pe locul 39. În line-up-ul Massif mai urcă și Deliric x Silent Strike, Andi Moisescu, Andreea Esca & Otravă, Ștefania, Arias, Lucian Bărbulescu și Chris Hype b2b Andrei Niculae. BUG Mafia au anunțat pe rețelele sociale ca în urma unor neînțelegeri cu organizatorii se retrag de la prima ediție Massif.

Vineri, 3 martie 2023:

MAINSTAGE: Pascal Junior, Dimitri Vegas, MATTN, Delia, Ștefania, Grasu XXL, Rava, DJ Sauce și Chris Hype b2b Andrei Niculae

G.O.A.T.: Aurik, Lupii lui Calancea și Surorile Osoianu, Adrian Șaguna, Andrew Maze, DJ Mini și câștigătorii concursului DJ Superstore

RETRO FANTESIA: Dan T & MC Zedho, MC Dylma & DJ Pappa M și DJ Alex

 Sâmbătă, 4 martie 2023

MAINSTAGE: Alex Super Beats, Quintino, Dirty Nano, Kadebostany, Inna, Killa Fonic, HVNDS și Shaun Warner

G.O.A.T.: Adrian Pelin, David Ciente, Hollygood Gang, Moonsound, Arias și Silviu Andrei

RETRO FANTESIA: Mirror DJ’s, Armonia DJ’s, M Dylma & Dj Pappa M, Aurik și Dan T & MC Zedho

Duminică, 5 martie 2023

MAINSTAGE: DJ Dark & Mentol, Nicky Romero, Morten, B.U.G. Mafia, Deliric x Silent Strike, Oscar, Bad & Boujee și Sambo

G.O.A.T.: Pici, Carmen Chindriș și Taraful Rutenilor, Andi Moisescu, Andreea Esca & Otravă, Paul Damixie, Adrian Funk și Marc Rayen

RETRO FANTESIA: DJ Antenna, DJ Mini, Adrian Pelin și Andruw

Se vând și bilete pe zile

Cei care vor să își asigure intrarea la prima ediție Massif, cel mai mare festival organizat într-o stațiune montană din România, o experiență în  premieră pentru Centrul și Sud Estul Europei, pot achiziționa bilete de o zi General Access de pe site-ul oficial al festivalului. Prețul unui bilet începe de la doar 27 de euro plus taxe pentru o zi plină de distracție pe pârtie, la scenele de la apreski-urile din stațiune sau la baza Pârtiei Bradu, unde sunt amplasate trei scene: Mainstage, G.O.A.T. și Retro Fantesia. Prețul pentru un abonament General Access pornește de la 79 euro plus taxe, iar prețul unui abonament VIP este de 250 euro plus taxe. Prețul final pentru un abonament General Access este de 170 de euro plus taxe. Organizatorii au făcut publice și primele simulări 3D care dezvăluie cum va arăta festivalul Massif.

Massif este primul festival mare organizat într-o stațiune montană din Centru și Sud-Estul Europei și va avea loc în Poiana Brașov, în perioada 3-5 martie 2023.

Lucian Danciu


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Mesaje de Halloween în limba engleză 2026. Texte pentru Sms-uri și urări „înfricoșătoare”

Ioana Oprean

Publicat

în

“Trick or treat!”  • Mesaje, sms-uri și urări „înfricoșătoare” de Halloween 2026 în limba engleză • mesaje de groază de Halloween. Sărbătoare de origine celtică, Halloween-ul este celebrat în foarte multe țări de pe glob. Celții considerau că toate legile spațiului și timpului sunt suspendate în această zi, permițându-le spiritelor să interacționeze cu cei vii. […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

MESAJE de HALLOWEEN 2026. SMS-uri, felicitări, statusuri, mesaje amuzante, înfricoșătoare și mesaje în limba engleză de HALLOWEEN

Ioana Oprean

Publicat

în

Mesaje de Halloween 2026 • Felicitări, urări şi statusuri înfricoşătoare • mesaje de groază • mesaje horror • SMS -uri amuzante • Mesaje în engleză haioase de Hallowen.  Ca sursă de inspirație vă oferim o colecție de masaje amuzante-înfricoșătoare și mesaje în limba engleză.  De asemenea, puteti posta un mesaj special de Halloween ca status […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

29 octombrie 2026: 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României. Povestea suveranei care a devenit un simbol al Marii Uniri

Ioana Oprean

Publicat

în

29 octombrie 2026: 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României. Povestea suveranei care a devenit un simbol al Marii Uniri Joi, 29 octombrie 2026 se împlinesc 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României, una dintre personalitățile marcante ale istoriei naționale. Născută în Marea Britanie, nepoată a Reginei Victoria și […]

Citește mai mult