Rămâi conectat

Ştirea zilei

Prof. univ. dr. Daniel Breaz a fost ales Secretar general al Consiliului Naţional al Rectorilor din România

Ziarul Unirea

Publicat

în

În perioada 4-6 iulie a.c. a avut loc, la Universitatea „Ovidius” din Constanţa, Adunarea Generală a Consiliului Naţional al Rectorilor din România. Au fost prezenţi 92 de rectori ai universităţilor de stat şi private din România şi a fost aleasă noua conducere.

La lucrările Consiliului Naţional al Rectorilor au participat ministrul delegat pentru învăţământul superior, Mihnea Costoiu, şi secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Naţionale, Gigel Paraschiv.

Pe baza voturilor liber exprimate, Rectorul Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Prof. univ. dr. Daniel Breaz, a fost ales Secretar general al Consiliului Naţional al Rectorilor din România.

Biroul permanent al Consiliului Naţional al Rectorilor este format din: Sorin Mihai Cîmpeanu – USAMV Bucureşti (preşedinte); Ioan Vasile Abrudan – Universitatea „Transilvania” din Braşov, Ioan Bondrea – Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, George Darie – Universitatea Politehnica din Bucureşti, Sandu Dan Dediu – Universitatea de Muzică din Bucureşti, Corina Adriana Dumitrescu – Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti, Dănuţ Tiberius Epure – Universitatea „Ovidius” din Constanţa, Ovidiu Folcuţ – Universitatea Româno – Americană din Bucureşti, Ion Giurma – Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Marilen Gabriel Pîrtea – Universitatea de Vest Timişoara, Ioan Aurel Pop – Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj, Ioanel Sinescu – Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti (vicepreşedinţi); Daniel Valer Breaz – Universitatea „1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia (secretar general al CNR).

Doamna Ecaterina Andronescu, cea care a condus până acum CNR, a fost desemnată Preşedintă de onoare a Consiliului.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Arhimandritul Samuel Cristea, din Ciuruleasa, județul Alba, ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului

Ziarul Unirea

Publicat

în

Arhimandritul Samuel Cristea, din Ciuruleasa, județul Alba, ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului Arhimandritul Samuel Cristea a fost ales în demnitatea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, cu titulatura „Bistrițeanul”, în ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată miercuri, 2 iulie 2025, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Gudor Eszter,  cea mai bună absolventă de liceu de la secția maghiară din județul Alba, se pregătește pentru Facultatea de Medicină. A obținut rezultate excelente la diverse concursuri din țară și din Ungaria

Ziarul Unirea

Publicat

în

Gudor Eszter,  cea mai bună absolventă de liceu de la secția maghiară din județul Alba, se pregătește pentru Facultatea de Medicină. A obținut rezultate excelente la diverse concursuri din țară și din Ungaria Gudor Eszter,  a fost elevă la Colegiul Bethlen Gábor și a absolvit studiile liceale ca șefă de promoție, obținând rezultate excelente la […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Accident MORTAL pe DC114: O FETIȚĂ de nici 3 anișori a DECEDAT după ce a fost lovită de o mașină

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident MORTAL pe DC114: O FETIȚĂ de nici 3 anișori a DECEDAT după ce a fost lovită de o mașină Un accident mortal a avut loc în data de 2 iulie 2025, în jurul orei 18.45, în localitatea Căpușu Mic din județul Cluj. O fetiță de nici 3 anișori a decedat după ce a fost […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea