Rămâi conectat

Curier Județean

Prinşi la pescuit cu unelte ilegale

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Patru tineri care pescuiau pe râul Ampoi au fost prinşi în flagrant de un echipaj de jandarmerie. Cu ajutorul unei plase monofilament, unelte interzise de normele legale, aceştia reuşiseră să captureze aproape două kilograme de peşte din speciile scobar, clean şi oblete. Din păcate planurile lui T.A.C., B.C., V.A.V., şi P.A, cu vârste cuprinse între 20 şi 22 de ani, au fost date peste cap de oamenii legii. Pe numele celor patru, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura, au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale, ei fiind susceptibili de săvârşirea infracţiunii de pescuit al resurselor acvatice vii cu unelte de pescuit având ochiul de plasă sub dimensiunile minime legale. Plasa monofilament a fost ridicată în vederea confiscării, iar întreaga cantitate de peşte a fost predată A.J.V.P.S. Alba. (L.I.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Tarife MAJORATE pe 9 trasee de transport județean din Alba: Propunere pe agenda Consiliului Județean

Ziarul Unirea

Publicat

în

Tarife majorate pe 9 trasee de transport județean din Alba: Propunere pe agenda Consiliului Județean Operatorul de transport rutier SC Excelent Trans SRL a solicitat modificarea tarifelor de călătorie practicate pentru serviciul public de transport persoane prin curse regulate pe traseele atribuite direct prin măsuri de urgenţă. Este vorba de 9 trasee de transport județean […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | INCENDIUL de la Strungari: Pompierii din Alba și voluntarii continuă lupta cu flăcările. Mobilizare masivă pentru stingerea focului

Ziarul Unirea

Publicat

în

INCENDIUL de la Strungari: Pompierii din Alba și voluntarii continuă lupta cu flăcările. Mobilizare masivă pentru stingerea focului Pompierii din Alba și voluntarii continuă lupta cu flăcările în încercarea de a stinge incendiul de litieră de pădure și vegetație uscată, izbucnit luni, 1 iulie 2025. ”În cursul zilei de ieri, am fost solicitați să intervenim […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Lucrări de reparații pe DN 74A, în zona Roșia Montană: Strat de uzură așternut pe tronsoanele afectate de calamitățile din 2021

Ziarul Unirea

Publicat

în

Lucrări de reparații pe DN 74A, în zona Roșia Montană: Strat de uzură așternut pe tronsoanele afectate de calamitățile din 2021 Prefectul județului Alba, Nicolae Albu, a fost prezent, miercuri, 2 iulie 2025 pe șantierul lucrărilor de infrastructură rutieră desfășurate pe DN 74A, pe raza UAT Roșia Montană, alături de șeful Secției de Drumuri Naționale […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea