Rămâi conectat

Ştirea zilei

Prins beat la volan de DOUĂ ORI în aceeași zi: Un hunedorean s-a ales cu două dosare penale în Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

Un bărbat de 59 de ani, din municipiul Hunedoara a fost depistat de polițiștii din Alba Iulia de două ori în decurs de două ore, în timp ce conducea un autoturism fiind sub influența băuturilor alcoolice.

La data de 9 ianuarie 2021, în jurul orei 19,20, polițiștii rutieri din Alba Iulia l-au depistat pe un bărbat de 59 de ani, din municipiul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Zlatnei din municipiu, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele său, a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.

Două ore mai târziu, un echipaj de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia l-a depistat pe bărbat în timp ce conducea același autoturism, pe strada Septimiu Severus din Alba Iulia.

De data aceasta, în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost din nou condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei.

Față de bărbat, a fost întocmit un nou dosar penal, pentru conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Arhimandritul Samuel Cristea, din Ciuruleasa, județul Alba, ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului

Ziarul Unirea

Publicat

în

Arhimandritul Samuel Cristea, din Ciuruleasa, județul Alba, ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului Arhimandritul Samuel Cristea a fost ales în demnitatea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, cu titulatura „Bistrițeanul”, în ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată miercuri, 2 iulie 2025, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Gudor Eszter,  cea mai bună absolventă de liceu de la secția maghiară din județul Alba, se pregătește pentru Facultatea de Medicină. A obținut rezultate excelente la diverse concursuri din țară și din Ungaria

Ziarul Unirea

Publicat

în

Gudor Eszter,  cea mai bună absolventă de liceu de la secția maghiară din județul Alba, se pregătește pentru Facultatea de Medicină. A obținut rezultate excelente la diverse concursuri din țară și din Ungaria Gudor Eszter,  a fost elevă la Colegiul Bethlen Gábor și a absolvit studiile liceale ca șefă de promoție, obținând rezultate excelente la […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Accident MORTAL pe DC114: O FETIȚĂ de nici 3 anișori a DECEDAT după ce a fost lovită de o mașină

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident MORTAL pe DC114: O FETIȚĂ de nici 3 anișori a DECEDAT după ce a fost lovită de o mașină Un accident mortal a avut loc în data de 2 iulie 2025, în jurul orei 18.45, în localitatea Căpușu Mic din județul Cluj. O fetiță de nici 3 anișori a decedat după ce a fost […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea