Președintele Klaus Iohannis a atacat la Curtea Constituţională modificările aduse Codului Penal
Modificările aduse recent Codurilor penale, adoptate de Parlament, au fost atacate de președintele Klaus Iohannis, la Curtea Constituțională.
Președintele Iohannis a trimis, vineri, Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.
„Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție a fost transmisă de către Parlament Președintelui României în vederea promulgării la data de 2.05.2019. Această lege a fost supusă controlului anterior de constituționalitate, prin Decizia nr. 650/2018 Curtea Constituțională constatând neconstituționalitatea unora dintre dispozițiile sale.
Însă, în procedura reexaminării legii – deschisă potrivit art. 147 alin. (2) din Constituție – Parlamentul a adoptat legea criticată cu depășirea limitelor fixate prin Decizia nr. 650/2018. Astfel, cu ocazia punerii în acord a unora dintre dispozițiile legii, declarate neconstituționale, cu Decizia nr. 650/2018, Parlamentul, pe de o parte și-a ignorat obligația constituțională de a pune în acord textele din legea criticată cu decizii anterioare ale Curții Constituționale, aspect ce contravine dispozițiilor art. 147 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 147 alin. (1) și alin. (4) din Constituție, iar pe de altă parte, în procedura punerii de acord nu a realizat corelările necesare, adoptând reglementări ce contravin principiului legalității, fiind astfel încălcate prevederile art. 147 alin. (2) prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituție”, se arată în sesizare.
De asemenea, președintele a trimis Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
„Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost transmisă de către Parlament Președintelui României în vederea promulgării la data de 2.05.2019. Această lege a fost supusă controlului anterior de constituționalitate, prin Decizia nr. 633/2018 Curtea Constituțională constatând neconstituționalitatea unora dintre dispozițiile sale.
Însă, în procedura reexaminării legii – deschisă potrivit art. 147 alin. (2) din Constituție – Parlamentul a adoptat legea criticată cu încălcarea art. 147 alin. (2) din Constituție. Astfel, cu ocazia punerii în acord a unora dintre dispozițiile legii, declarate neconstituționale, cu Decizia nr. 633/2018, Parlamentul, pe de o parte și-a ignorat obligația constituțională de a pune în acord textele din legea criticată cu decizii anterioare ale Curții Constituționale, aspect ce contravine dispozițiilor art. 147 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 147 alin. (1) și alin. (4) din Constituție, iar pe de altă parte, în procedura punerii de acord nu a realizat corelările necesare, adoptând reglementări ce contravin principiului legalității, fiind astfel încălcate prevederile art. 147 alin. (2) prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituție.
Totodată, în procedura de punere în acord a legii, legiuitorul a încălcat și principiul bicameralismului consacrat de art. 61 alin. (2) și art. 75 din Constituție, precum și depășirea limitelor fixate prin Decizia nr. 633/2018”, potrivit sesizării.
Modificările Codului Penal şi Codului de procedură penală au fost adoptate, în 24 aprilie, de Camera Deputaţilor, care este cameră decizională.
Proiectul de modificare a Codului de procedură penală a fost adoptat cu 181 de voturi „pentru” şi 83 „împotrivă”, iar cel de modificare a Codui penal a fost adoptat cu 180 de voturi „pentru” şi 81 „împotrivă”.
Ambele proiecte au fost dezbătute în procedură de urgenţă.
„Nu a fost făcută nicio modificare, haideţi să fim riguroşi! Codurile penale, s-a declanşat procedura de modificare acum multe, multe, multe luni de zile cu dezbatere şi spectacol. Au fost contestate la Curtea Constituţională aceste legi. Curtea Constituţională a spus că o serie de articole nu sunt constituţionale şi nu pot fi acceptate, o serie de articole trebuie să fie modificate pentru a fi constituţionale, o serie de articole sunt constituţionale fără să fie modificate. Decizia luată de noi de anul trecut a fost ca articolele, doar articolele declarate constituţionale şi cele neatacate să continue procedura parlamentară. Nu s-a adus nicio modificare, nici măcar o virgulă deasupra deciziilor Curţii Constituţionale. Astăzi s-a încheiat această procedură parlamentară. Parţial, pentru că or să atace la Curtea Constituţională nişte articole declarate constituţionale. Nu este niciun fel de modificare”, a declarat atunci liderul PSD Liviu Dragnea.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Scădere abruptă pe bursă după anunțul măsurilor fiscale, anunțate de premierul Ilie Bolojan: BET, cel mai accentuat declin din ultimele două luni
Scădere abruptă pe bursă după anunțul măsurilor fiscale, anunțate de premierul Ilie Bolojan: BET, cel mai accentuat declin din ultimele două luni Indicele BET, principalul indicator al Bursei de Valori București (BVB), a înregistrat miercuri, 2 iulie 2025, un recul de 1,7%, cel mai accentuat declin din 5 mai 2025 încoace, pe fondul reacției negative […]
Patronii firmelor din România, nemulțumiți de măsurile fiscale anunțate de Bolojan: ”Criza bugetară nu se rezolvă prin supraimpozitarea mediului privat”
Patronii firmelor din România, nemulțumiți de măsurile fiscale anunțate de Bolojan: ”Criza bugetară nu se rezolvă prin supraimpozitarea mediului privat” Confederația Patronală Concordia, organizație prezidată de Dan Șucu și din care provine și consilierul prezidențial Radu Burnete, și-au exprimat miercuri, 2 iulie 2025, „profunda îngrijorare și nemulțumire” față de pachetul de măsuri fiscale anunțat de Executiv, […]
ANM trage un semnal de alarmă: Nou episod de caniculă severă, în luna iulie, în România Adiministrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că, România intră într-un nou episod de caniculă severă, cu temperaturi care vor atinge și chiar vor depăși 36 de grade Celsius, în special în sudul și sud-estul țării. Potrivit Elenei Mateescu, directorul […]