Prefectul Nicolae Albu a avut noi întâlniri cu locuitorii din munții Apuseni: Câte persoane s-au arătat interesate de dialog
Prefectul Nicolae Albu a avut noi întâlniri cu locuitorii din munții Apuseni: Câte persoane s-au arătat interesate de dialog
Ieri, 26 octombrie, au avut loc noi întâlniri în teritoriu cu locuitorii din zona Apusenilor. Prefectul Nicolae Albu, alături de conducerile Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba, Casei Judeţene de Pensii Alba și a Sucursalei Alba a Companiei de Distribuție Energie Electrică Romania și reprezentanți ai Instituției Prefectului s-au întâlnit cu locuitori din orașele Abrud și Baia de Arieș, respectiv comunele Ciuruleasa, Roșia Montană, Sălciua, Ocoliș și Poșaga.
S-au prezentat la audiențe cu probleme specifice un număr de 53 de persoane, din care: 15 persoane cu probleme legate de pensii, 26 persoane cu probleme legate de cadastru și înregistrarea sistematică, 9 persoane cu probleme privind furnizarea energiei electrice și 3 persoane cu diverse probleme.
Directorul Casei Județene de Pensii Alba, doamna Cornelia Miclea, a oferit petenților informații cu privire la valorificarea sumelor reprezentând premii, prime, ore suplimentare fără a se deschide o acțiune în instanță de către petenți, a oferit lămuriri persoanelor prezente cu privire la modalitatea prin care se pot introduce noi localități în cuprinsul art. 65, alin. 5, din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, pentru a putea beneficia de pensia anticipată parțială și aspecte privind acordarea indicelui de corecție.
Doamna Cornelia Țăran – Baba, Directorul OCPI Alba, a discutat cu persoanele prezente despre problemele privind măsurătorile cadastrale sistematizate, îndreptarea erorilor materiale produse prin notarea în cartea funciară provizorie a UAT-urilor în loc de persoanele petente și întocmirea documentației pentru notarea în cartea funciară a persoanelor.
Directorul DEER Sucursala Alba, domnul ing. Marius Ceteraș, a oferit informații despre investițiile efectuate de operatorul de distribuție a energiei electrice în zonă și despre efectul pozitiv al acestora asupra calității serviciului de distribuție a energiei electrice. Sesizările cetățenilor din zonă au vizat în special necesitatea eliminării vegetației din culoarele liniilor electrice din zonă, în scopul reducerii numărului de întreruperi în alimentarea cu energie electrică, precum și unele aspecte legate de procesul de racordare la rețeaua electrică.
Totodată reprezentanții Instituției Prefectului au preluat sesizările cetățenilor cu privire la aspecte legate de facturarea energiei electrice și întârzierile cu care sunt transmise facturile de energie electrică, acestea urmând a fi transmise spre soluționare furnizorilor de energie electrică cu care au încheiate contracte cetățenii din zonă.
Prefectul Nicolae Albu mulțumește primarilor Cristian Albu, Traian Pandor, Marius Ioan Cioara, Eugen Furdui, Vasile Lombrea, Alin Jucan și Ionel Bulgăr pentru buna colaborare în organizarea întâlnirilor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
ROVINIETA 2025: Taxa de drum, mai scumpă cu aproape 50%. De când se va aplica majorarea Începând cu 1 septembrie 2025, Rovinieta va aduce costuri mult mai mari pentru toți șoferii, potrivit proiectului de lege pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor. Tarifele cresc accelerat la toate categoriile de vehicule, iar amenzile pentru lipsa taxei de […]
Bolnavii oncologici, singurii pacienți cronici exceptați de la plata asigurării de sănătate pe durata tratamentului
Bolnavii oncologici, singurii pacienți cronici exceptați de la plata asigurării de sănătate pe durata tratamentului Bolnavii de cancer vor fi singurii pacienți cronici tratați în cadrul programelor naționale de sănătate care vor fi exceptați de la plata asigurării de sănătate, pe durata tratamentului, până la vindecare. Prevederea face parte din măsurile de austeritate decise de […]
PENSII 2025: Cât pierd pensionarii români prin plata CASS, în funcție de valoarea pensiei
PENSII 2025: Cât pierd pensionarii români prin plata CASS, în funcție de valoarea pensiei Pensionarii care au venituri de peste 3.000 de lei sunt obligaţi să plătească contribuții la asigurări sociale și de sănătate. Cât vor pierde însă la pensie a încercat să explice ministrul Muncii, Florin Manole. Pensionarii care au pensie care depășește 3.000 […]