Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Opinii - Comentarii

Prefectul Gheorghe Feneşer caută soluţii pentru înfiinţarea unui centru mobil de evaluare a gradului de handicap

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Prefectul judeţului Alba doreşte să vină în întâmpinarea persoanelor cu handicap grav, în condiţiile în care multora dintre ele le este aproape imposibil să se deplaseze la Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din Alba Iulia. Distanţa mare, starea precară de sănătate şi lipsa banilor necesari pentru transport sunt motivele pentru care persoanele cu handicap din judeţul Alba au nevoie de sprijinul autorităţilor.

          „Din punctul meu de vedere, nu există probleme la care nu pot fi găsite soluţii, pentru că, de foarte multe ori, cea mai importantă este deschiderea autorităţilor faţă de cetăţeni şi necazurile lor. Pentru a-i ajuta pe aceşti oameni, voi purta în primul rând o discuţie cu Consiliul Judeţean Alba, în a cărui subordine funcţionează Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba. Personal, mi se pare oportună înfiinţarea unui centru mobil de evaluare a persoanelor cu handicap, pentru care e necesară obţinerea unei finanţări. Voi supune proiectul atenţiei Ministerului Sănătăţii şi voi cere inclusiv colaborarea primarilor în această chestiune. Cred că înfiinţarea unui astfel de centru mobil pentru evaluarea persoanelor cu handicap este realizabilă”, a declarat prefectul Gheorghe Feneşer.

          Nu în ultimul rând, prefectul judeţului Alba a precizat că intenţionează să abordeze această temă cu specialiştii din cadrul DGASPC Alba, dar şi cu cei ai Direcţiei de Sănătate Publică, pentru identificarea modalităţii de finanţare a cheltuielilor de personal.

„Cred că personalul medical ar trebui să fie format în primul rând din tineri, pentru că în felul acesta am reuşi, cred eu, să îi stimulăm din punct de vedere profesional. Ideea de bază e aceea că o concretizare a acestui proiect ar fi cel mai bun răspuns la problemele pe care cetăţenii judeţului mi le-au adus la cunoştinţă. Indiferent de rezultat, cel mai important este să facem tot ceea ce putem pentru a veni în întâmpinarea cerinţelor şi nevoilor oamenilor”, a mai adăugat prefectul judeţului Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare din Postul Paștelui: Care este semnificația fiecarei zile

Ziarul Unirea

Publicat

în

Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare din Postul Paștelui: Care este semnificația fiecarei zile Săptămâna Patimilor, sau Săptămâna Mare, așa cum este cunoscută în popor, este perioada de la Duminica Floriilor până în Sâmbăta Mare, inclusiv. Potrivit rânduielilor canonice, în această săptămână se ajunează până seara, iar slujbele specifice acestei săptămâni sunt Deniile. Citește și: Paște […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea