Povestea modernă a ciorapului roșu de Crăciun

În cultura modernă a multor ţări ciorăpeii de Crăciun sunt un element popular, confecţionat în casa de gospodine. Multe familii îşi fac propriile şosete tricotate, care mai de care mai deosebite ca modele, cu care întâmpină Crăciunul – câte o pereche pentru fiecare membru al familiei, chiar cu numele fiecăruia pus pe ciorap, ca Moş Crăciun să ştie cui îi aduce cadoul.

În unele ţări, obiceiul ca un copil să primească drept cadou doar ce încape în şoseta sa de Crăciun. Tradiţia spune că un copil care se poartă rău de-a lungul anului nu va găsi niciun dar în ciorapel, ci doar o bucată de cărbune.

Puțini dintre noi cunosc, însă, povestea ciorapului de Crăciun. Iată cum a apărut acesta:

Se spune că obiceiul ciorapul de Crăciun s-a născut în jurul anului 280 şi a apărut odată cu faptele bune făcute de un om generos numit Nicolas, care trăia în oraşul Myra în Asia Mică, preot creştin cunoscut apoi ca Sf. Nicolae, care şi-a folosit toţi banii ca să îi ajute pe săraci, pe cei în nevoie sau suferinzi.

Legenda spune că un ţăran sărac trăia fericit într-o căsuţă din Myra, Ptara, oraşul Sfântului Nicolae, cu soţia şi cei trei copii ai săi. Dar fericirea familiei s-a destrămat când soţia omului a murit de o boală grea, lăsându-l singur cu cei trei copii de crescut, cuprinşi de disperare. Toate treburile gospodăriei au căzut pe umerii fiicelor, în timp ce tatăl lor trudea ca să asigure un trai familiei sale îndurerate.

Când fiicele au ajuns la vârsta căsătoriei, bietul tată a devenit şi mai deprimat pentru că ştia că nu le poate mărita cu bărbaţi buni, pentru că nu aveau zestre. În acele zile, o tânără soţie trebuia să ofere viitorului soţ ceva de mare valoare. Fără zestre o fată nu avea nicio şansă să se căsătorească.

Între timp, Sfântul Nicolae a aflat de bietul țăran şi de fiicele sale. Cunoscând situaţia financiară a bătrânului, el a decis să îl ajute, dar vroia să o facă în secret. Aşa că s-a dus într-o seară la casa omului cu un sac de galbeni şi a aşteptat ca familia să adoarmă înainte de a-i pune sacul pe geam, în casă.

În acea noapte, fiicele au terminat treaba prin casă şi au agăţat şosetele proaspăt spălate să se usuce lângă foc. Ele nu aveau idee ca binefăcătorul lor era ascuns în preajmă, aşteptându-le să se ducă la culcare. Mai târziu, după ce toată lumea a adormit şi lumina s-a stins, Sfântul Nicolae s-a strecurat lângă geamul lor şi a privit înăuntru. A pus cu grijă punga cu banii de aur într-una din şosete şi a plecat la fel de silenţios cum a venit.

Când tatăl a găsit dimineaţă punga cu aur în şoseta, a căzut în extaz. În sac era suficientă zestre pentru o fiică! Se pare că era un semn de la Dumnezeu, se gândi. Cine oare i-a trimis acest dar? se tot întreba… Omul îşi făcea planuri să o mărite pe fiica cea mare cu aceasta zestre.

În noaptea următoare, Sfântul Nicolae a mai dăruit omului încă o pungă de aur şi tot în şosetă a lăsat-o pe timpul nopţii, aşa încât şi a doua fiică a avut zestre ca să se căsătorească.

Tatăl fetelor deja era foarte curios să afle cine este binefăcătorul misterios aşa că a treia noapte nu s-a culcat şi a stat ascuns să vadă dacă vine cineva cu galbenii şi îi pune în şosetă. Bătrânul l-a văzut şi recunoscut pe bunul preot căruia i-a căzut la picioare cu bucurie şi recunoştinţa şi i-a mulţumit nesfârşit din toată inima sa. Cu binecuvântarea Sfântului Nicolae, bietul om a putut să îşi vadă toate cele trei fiice măritate şi cu o viaţă bună şi prosperă alături de familiile lor.

Aşa se spune că a început tradiţia şosetelor de Crăciun în ţările europene. Şi de sute de ani copiii agaţă ciorapeii de Crăciun, aşteptând cu înfrigurare să vină Moş Crăciun cu daruri pentru ei când dorm. La începuturi, copiii îşi foloseau proprii ciorapei, dar în timp au început să se fabrice ciorapi speciali de Crăciun.

În zilele noastre ei se găsesc în foarte multe ţări ca un simbol important al Crăciunului, şi sunt în tot felul de modele şi stiluri.