Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Curier Județean

Poezia de calitate din județul Alba a bătut de două ori la porțile credinței. Carolina Bâldea din Teiuș, pe locul II la concursul de poezie religioasă „Credo”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Se pare că județul Alba este unul în care poezia religioasă demonstrează nu numai cunoașterea istoriei și percepte lor religioase, ci și calitate.

La Festivalul Concurs de Poezie Religioasă „Credo” desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute încă un poet s-a alăturat colegului nostru Dorel Lazăr pe lista celor care au obținut locuri merituoase în clasamentul întocmit de către membrii juriului după analizarea sutelor de creații înscrise în concurs.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Este vorba despre teiușanca Carolina Bâldea, care în acest an a reconfirmat valoarea și talentul cu care a înzestrat-o Dumnezeu ocupând un binemeritat loc doi.

Dacă colegul nostru este la a doua „abatere” în ale poeziei, teiușeanca Carolina Bâldea are un palmares impresionant pentru vârsta ei de 55 de ani mai ales că așa cum ne-a declarat „cochetează de doar aproape doi ani cu poezia. Astfel Carolina Bâldea a reuşit anul trecut să ocupe locul unu la același concurs la care anul acesta a ocupat locul doi, un premiu trei pentru poezie acordat de Casa Rumana din Spania, are un volum de poezie publicat în decursul anului trecut, a apărut în trei antologii și a primit mai multe premii literare pe care nu le mai enumerăm.

Este o onoare să primești un premiu la un asemenea festival. Sunt mulțumită că am putut să reconfirm că pot scrie poezie de calitate, chiar dacă am ocupat locul doi. Felicit ocupanții locului întâi, dar și pe ceilalți care au fost nominalizaţi ca și câștigători ai celorlalte premii. Cred că împreună cu domnul Dorel Lazăr am reuşit să reprezentăm bine județul Alba la unul dintre cele mai importante festivaluri concurs de poezie religioasă din România” ne-a declarat doamna Carolina Bâldea.

Cea de a XVII-a ediţie a Festivalului Concurs de Poezie Religioasă „Credo”, a fost organizat de către Direcţia Judeţeană pentru Cultură Mureş, Biblioteca Municipală „Petru Maior” din Reghin, în parteneriat cu ASTRA Mureş, revista „Vatra veche”, cotidianul „Cuvântul liber”, Editura Nico, Asociaţia Culturală pentru Descoperirea, Susţinerea şi Promovarea Valorilor Culturale şi Profesionale, dar și alte instituţii publice şi ONG-uri.

Festivitatea de premiere a avut loc sâmbătă 5 august 2017 la Mănăstirea Lăpuşna, unde a avea loc şi un colocviu cu tema: „Icoana, artă şi credinţă”, înscris în calendarul manifestărilor „Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti”, statuat de Sfântul Sinod al Patriarhiei Române, la iniţiativa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe.

Vasile Matei


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

ANGAJĂRI la STAT 2024: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 6 mai 2024. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS

Bogdan Ilea

Publicat

în

ANGAJĂRI la STAT 2024: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 6 mai 2024. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS Mai multe instituţii publice din Alba anunță posturi vacante la data de 28 APRILIE 2024 și organizează concursuri în următoarea perioadă. Pentru ocuparea posturilor, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea