Rămâi conectat

Politică Administrație

PNL Alba: Câteva necesități în învățământul preuniversitar românesc

Ziarul Unirea

Publicat

în

AUR - Alegeri Locale 2024

Anul 2016 se anunță a fi un an tumultos din punct de vedere politic, având în vedere că vom avea două rânduri de alegeri (locale și parlamentare), iar experiența democrației românești post-decembriste ne-a arătat că nu de puține ori, în ani electorali, guvernele au avut diverse politici, care pe termen scurt au avut aparente efecte benefice, dar pe termen lung lucrurile au stat cu totul altfel. Iar în domeniul educației situația nu a diferit foarte mult.

Adrian SimionIată de ce, la început de an (electoral) 2016, Partidul Național Liberal, conștient de misiunea sa istorică și rolul său în societatea românească, a venit cu niște solicitări pe care le-a semnalat Minsterului Educației și Cercetării (MEC). Aceste solicitări, majoritatea vizând învățământul preuniversitar, au în vedere prioriăți pentru anul 2016, priorități pe care MEC ar trebui să le aibă în vedere.

Una dintre solicitări se referă la stoparea crizei manualelor. MEC ar trebui să accelereze ritmul în care se fac licitaţiile pentru manualele noi, deoarece nu este în interesul elevilor ca aceștia, pentru încă un an, să înveţe după programe noi, dar din aceleaşi manuale vechi. De asemenea, în ceea ce-i privește pe elevii din clasele a XI-a și a XII-a, acești ar trebui, așa cum prevede LEN 1/2011, să aibă și ei manuale în mod gratuit.

Depolitizarea managementului școlar este și ea o necesitate. În anul (electoral) 2016 ar trebui să fie amânate concursurile pentru funcții de conducere din ISJ-uri și din unitățile de învățământ. Chiar dacă avem un guvern tehnocrat, dar având în vedere că la conducerile inspectoratelor școlare județene există tot vechile conduceri (PSD-iste), cadrele didactice și diverși actanți din sistemul de educație consideră că există un risc major ca să se continue punerea pe funcţii a clientelei de partid. În plus, nu puțină lume din sistem este de părere că ar trebui schimbată metodologia, dar și formatul testelor pentru respectivele concursuri.

Decontarea navetei cadrelor didactice și elevilor trebuie să fie încă un punct care trebuie avut în vedere, mai ales că avem și demersuri legislative în acest sens. Reamintim astfel că, încă din 30 septembrie 2015, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, o propunere legislativă a PNL care prevede decontarea transportului profesorilor din finanţarea de bază. Astfel, profesorii din județul Alba și cei peste 65.000 de colegi de-ai lor, profesori navetişti, din țară, vor au dreptul la decontarea transportului de la Ministerul Educaţiei și Cercetării. Important este faptul că decontarea urmează a se face atât pentru cadrele didactice, cât şi pentru personalul auxiliar din învăţământul preuniversitar. Iar în ceea ce-i privește pe elevi, aceștia au, de asemenea, dreptul la decontarea navetei.

Prelungirea perioadei pentru consultare publică în ceea ce privește noile planuri cadru pentru învățământul gimnazial. Este bine că aceste planuri se află în dezbatere publică, dar reamintim faptul că ele au fost lansate în dezbatere publică în 23 decembrie 2015, în vacanță. Or, se știe că, în general, perioada vacanței școlare (cu atât mai puțin cea din perioada Sărbătorilor de Iarnă) nu este potrivită pentru astfel de dezbateri publice. Subiectul planurilor cadru este de prim interes, deoarece el vizează modul în care pe viitor vom preda elevilor noști, ce vom preda ș.a.m.d., iar o consultare serioasă care să implice cât mai mulți actori implicați (cadre didactice, părinți, elevi etc.) nu se face într-un timp scurt și cu atât mai puțin în vacața din perioada Sărbătorilor de Iarnă.

Totodată, PNL recomandă introducerea unui curriculum transdisciplinar şi încurajarea profesorilor să facă ore transdisciplinare în tandem pentru a maximiza rezultatele finale. În plus, este necesar să se pună un accent mai mare pe digitalizarea informaţiei şi pe asigurarea de şanse egale pentru toţi elevii din învățământul românesc.

Partidul Național Liberal are încredere că actualul Guvern Cioloș nu va repeta greșelile făcute de precedentul Guvern PSD.

Partidul Național Liberal consideră că întârzierea rezolvării problemelor din învățământul preuniversitar este un lucru grav care va avea ca și efect degradarea sistemului de învățământ din România.  (Z.U.)

Prof. dr. Adrian SIMION, vicepreședinte PNL Alba Iulia, președinte al Comisiei Naționale de Educație a TNL


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Publicitate electorală | Corneliu Mureșan: Județul Alba merită mai mult! Oamenii din Alba merită să trăiască mai bine!

Unirea Ziarul

Publicat

în

Publicitate electorală | Corneliu Mureșan: Județul Alba merită mai mult! Oamenii din Alba merită să trăiască mai bine! Corneliu Mureșan, fostul subprefect al județului, candidează din partea Partidului Social Democrat pentru funcția de președinte al Consiliul Județean Alba. Corneliu Mureșan este un tânăr antreprenor cu experiență în management, dar și în administrația județeană. De profesie […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea