Rămâi conectat

Curier Județean

Ploaie de amenzi pentru parcări neregulamentare în Alba Iulia

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Poliţiştii rutieri din Alba Iulia au intensificat activităţile pentru combaterea încălcărilor legale privind oprirea şi staţionarea. Începând cu data de 13 ianuarie 2014 au intrat în vizor mai multe zone din municipiu Alba Iulia unde, în mod frecvent se constată încălcarea acestor reguli rutiere.

În perioada 13 – 20 ianuarie 2014, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia au constatat un număr de 113 abateri contravenţionale de la normele rutiere privind oprirea şi staţionarea, pe care le-au sancţionat cu amenzi în valoare de peste 10.400 lei.

Aceste acţiuni ale poliţiştilor rutieri din Alba Iulia vor continua şi în perioada următoare şi vor viza întreg municipiul. Reamintim conducătorilor auto că potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, oprirea cu încălcarea prevederilor legale, reprezintă contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 2 şi 3 puncte amendă (170 – 255 lei) în vreme ce staţionarea cu încălcarea prevederilor legale se sancţionează cu amendă cuprinsă între 4 şi 5 puncte amendă (340 – 425 lei). În ambele situaţii sunt aplicate puncte de penalizare (2 pentru oprire şi 3 pentru staţionare)”, a transmis reprezentantul IPJ Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO | Incendiul din zona Strungari – Loman, lichidat după 60 de ore: Peste 180 de pompieri și 400 de persoane au luptat cu flăcările pe o suprafață de 30 de hectare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Incendiul din zona Strungari – Loman, lichidat după 60 de ore: Peste 180 de pompieri și 400 de persoane au luptat cu flăcările pe o suprafață de 30 de hectare După aproximativ 60 de ore de intervenție continuă, incendiul din zona Strungari – Loman a fost lichidat. Peste 180 de pompieri și 400 de persoane […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiată la etapa națională a concursului „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiată la etapa națională a concursului „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor” Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, a fost premiată la etapa națională a concursului de literatură și arte vizuale „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”, ediția a XX-a, 2024-2025.  […]

Citește mai mult

Curier Județean

2 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

2 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații Nivelul de salinitate se menține în continuare peste limită pe 3 râuri din județul Alba. Prin urmare se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea