Plângere penală pentru ”distrugerea unor complexe arheologice” în cazul construirii unui hotel la Alba Iulia
Plângere penală pentru ”distrugerea unor complexe arheologice” în cazul construirii unui hotel la Alba Iulia
Verificările derulate de Direcția Județeană pentru Cultură Alba arată că „afectarea structurilor arheologice s-a datorat în exclusivitate fenomenelor meteorologice”
Reprezentanți ai Muzeului Național al Unirii au formulat o plângere penală și au depus sesizări la mai multe instituții cu atribuții în domeniu pentru distrugere de bunuri de patrimoniu în cazul investiției ce se derulează în zona fostei tipografii Altip din Alba Iulia (strada Dimitrie Cantemir), unde se construiește un hotel.
Verificările ulterioare realizate de către Direcția Județeană pentru Cultură Alba au arătat că problemele apărute au fost determinate de efectele fenomenelor meteorologice.
În zona respectivă, pe parcursul mai multor luni au fost efectuate cercetări arheologice finalizate cu o propunerea de conservare și punere în valoare de către investitorul care derulează investiția.
Citește și: Descoperire SPECTACULOASĂ a arheologilor, la Alba Iulia: Vila unui demnitar roman și „SPA-ul” Legiunii XIII Gemina
Este vorba despre o zonă rezidențială din perioada stăpânirii romane la Apulum, unde au fost puse în evidență locuințe și alte construcții și amenajări vechi de aproape 2000 de ani, fiind una dintre cele mai importante cercetări arheologice derulate la Alba Iulia în ultimii ani.
Plângerea celor de la muzeu a vizat faptul că nu au fost respectate propunerile din proiectul de conservare, consolidare, restaurare și punere în valoare a vestigiilor arheologice descoperite pe amplasament, având în vedere că în timpul lucrărilor au fost afectate o serie de bunuri (ziduri), respectiv a avut loc ”distrugerea totală sau parțială a unor complexe arheologice propuse pentru conservare”.
Sesizarea a fost făcută în 11 iunie 2024, iar în 3 iulie Direcția Județeană pentru Cultură Alba a transmis un punct de vedere către Comisia Zonală a Monumentelor Istorice nr. 9 Sibiu.
„În toată perioada derulată de la predarea amplasamentului, până în prezent (3 iulie 2024 – n.r.) au fost respectate propunerile de conservare formulate în Raportul de cercetare arheologică preventivă și a proiectului de conservare-restaurare și punere în valoare vestigii în cadrul obiectivului construire hotel, mun. Alba Iulia, str. Dimitrie Cantemir, nr. 2A. (…) În urma analizării documentelor prezentate se dovedește faptul că afectarea/prăbușirea structurilor arheologice s-a datorat în exclusivitate fenomenelor meteorologice, nefiind vorba de o distrugere cauzată de factorul uman”, se precizează în adresa Direcției Județene pentru Cultură Alba. Sunt invocate „multiple furtuni însoțite de ploi torențiale care au avut loc în perioada 19.04 – 14.06 2024”.
Se mai susține că „fragmentele de ziduri care au fost prelevate și depozitate vor fi readuse la starea inițială, după finalizarea lucrărilor de realizare a fundațiilor noii construcții”. Comisia Zonală a Monumentelor Istorice și-a însușit punctul de vedere al instituției din Alba Iulia, urmând ca investitorul să respecte proiectul de restaurare și conservare (in situ) înaintat de arheologi.
Investiția este derulată de societatea Dentotal Hope SRL București și are o valoare estimată de 6 milioane de euro.
foto arhivă, cu titlu reprezentativ: Călin Șuteu
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Lae Dreghici, ”cascadă emoțională” pentru un băiețel din Alba. Vizită surpriză pentru Tudor, de la eroul copilăriei sale
Lae Dreghici, ”cascadă emoțională” pentru un băiețel din Alba. Vizită surpriză pentru Tudor, de la eroul copilăriei sale Pentru Tudor, un băiețel din Șeușa, comuna Ciugud, aflat la vârsta când Spiderman, Batman sau Superman sunt cele mai impresionante personaje, eroul care îi colorează copilăria este nimeni altul decât Lae Dreghici, îndrăgitul casacador din județul Alba. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
26 septembrie – Ziua Limbilor Europei. Se sărbătorește în toate cele 47 de state membre ale Consiliului Europei
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
23 septembrie: Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul, prorocit că va fi mare înaintea Domnului, întrecându-i pe toţii sfinţii cu mărimea darului lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
22 septembrie: Ziua mondială fără maşini
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
25 septembrie – Ziua Internaționala a mediului marin. Ce este și cum poate fi protejat
-
Economieacum 2 zile
Hotel de 4 stele din Alba Iulia angajează personal pentru postul de Recepționer: Cerințe și responsabilități
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
Dovleacul – nu e doar un moft culinar, ci şi un leac uimitor: Cum se alege şi se păstrează. Tratamente