Curier Județean
Peste 800 de polițiști, jandarmi și membri ISU, mobilizați în Alba pentru ALEGERILE de mâine. ,,Sesizați orice încălcare a legislației!”
Structurile teritoriale din cadrul M.A.I., angrenate în organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din 6 decembrie, au luat toate măsurile, potrivit competenței, pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică.
Aceste măsuri urmăresc buna derulare a procesului electoral, precum şi un mod de acţiune corect şi echidistant al efectivelor implicate.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, alături de reprezentanții Inspectoratul Județean de Jandarmi Alba, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Alba, precum și alte structuri M.A.I., se vor afla în misiuni pentru asigurarea măsurilor de protecţie, ordine și siguranță publică, la secțiile de votare, precum și în locurile de depozitare a buletinelor de vot.
Măsurile de pază şi protecţie instituite la locaţiile secţiilor de votare presupun prezenţa efectivelor pentru a preveni apariţia unor incidente de natură să perturbe procesul de votare.
Având în vedere amploarea activităților organizate pe parcursul procesului electoral, inclusiv în contextul pandemiei COVID – 19, dispozitivul de ordine și siguranță publică a fost suplimentat cu efective de la alte structuri pentru a asigura îndeplinirea misiunilor în cele mai bune condiții.
Astfel, în perioada 5 – 6 decembrie 2020, peste 800 de efective, dintre care 374 de poliţişti, 233 de jandarmi, 203 reprezentanţi I.S.U. și alte structuri vor asigura paza şi protecţia a 439 de secţii de votare ce s-au constituit pe raza judeţului Alba.
Duminică, 6 decembrie 2020, 180 de poliţişti și 59 de polițiști locali vor asigura măsuri de ordine şi linişte publică, pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.
Pentru intervenţia efectivă la eventuale incidente, poliţiştii angrenați în paza şi protecţia secţiei de votare vor fi sprijiniţi, la solicitare, de patrulele de poliţie aflate în dispozitivul curent de intervenţie, care îşi vor desfăşura activitatea în zonă.
Pentru combaterea oricăror fapte antisociale, vor fi asigurate rezerve de polițiști și echipe operative, pregătite să intervină.
Astfel, 75 de polițiști vor fi constituiți în echipe operative, inclusiv luptători pentru acțiuni speciale și echipe operative de specialiști.
Până la repartizarea buletinelor de vot şi a celorlalte materiale necesare votării la secțiile de votare, 77 de lucrători M.A.I. vor fi în misiuni de protecție, atât a transportului buletinelor de vot, cât și a locurilor unde acestea vor fi depozitate.
În ziua procesului electoral, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba va avea în responsabilitate 170 de secții de votare, constituite în 144 de locaţii, unde vor fi prezenţi 229 de poliţişti, Inspectoratul Județean de Jandarmi Alba va avea în responsabilitate 57 secții de votare dispuse în 41 de locații, unde vor fi prezenți 207 jandarmi.
Pentru un plus de siguranță, vor fi constituite și rezerve de intervenție, capabile să intervină în cel mai scurt timp, dacă situația o va impune.
Jandarmii vor asigura desfășurarea în condiții de siguranță a activității în cadrul Biroului Electoral Județean, având și atribuții de protecție a transportului buletinelor de vot după încheierea procesului de votare.
203 pompieri asigură desfășurarea în bune condiții a alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale.
Premergător procesului electoral, pompierii au efectuat verificări la obiectivele în care sunt organizate secții de votare, fiind înlăturate disfuncționalitățile pe linia apărării împotriva incendiilor.
De asemenea, specialiștii I.S.U. Alba au desfăşurat activități de instruire pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă cu președinții secțiilor de votare, precum și recunoașteri în teren pentru asigurarea accesului autospecialelor și gestionarea eventualelor intervenții de urgență.
Pentru mai multe informații privind procesul electoral, puteți consulta pagina unității noastre, accesând bannerul special creat în acest sens, care vă direcționează pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, unde puteți găsi atât prevederi cu caracter general privind organizarea alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din 6 decembrie 2020, cât și actele normative incidente și contravențiile și infracțiunile prevăzute de acestea.
În acest context, pentru prevenirea unor evenimente negative, vă recomandăm să respectați legislația electorală și regulile de conviețuire socială.
Sesizați orice încălcare a legislației la numărul unic de urgență 112 sau celui mai apropiat reprezentant M.A.I.!
Curier Județean
30 martie – 2 aprilie 2023: Zilele cărții pentru copii și tineret la Biblioteca Municipală „Lucian Blaga” din Sebeș: Ateliere de lectură, expoziții de carte pentru copii și vizionări de filme
30 martie – 2 aprilie 2023: Zilele cărții pentru copii și tineret la Biblioteca Municipală „Lucian Blaga” din Sebeș: Ateliere de lectură, expoziții de carte pentru copii și vizionări de filme
Celebrată încă din anul 1967 în întreaga lume, data de 2 aprilie a fost declarată Ziua Internațională a Cărții pentru Copii și Tineret și se identifică cu aniversarea celui mai îndrăgit autor de basme: scriitorul danez Hans Christian Andersen (2 aprilie 1805 – 4 august 1875).
Cu acest prilej, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș și Biblioteca Municipală „Lucian Blaga” din Sebeș au plăcerea de a organiza, în perioada 30 martie – 2 aprilie, o nouă ediție a Zilelor cărții pentru copii și tineret.
Evenimentul nostru omagiază atât cărțile, cât și pe cei care le-au dat viață. Alături de cei mai mici cititori ne propunem să intrăm în această lume captivantă și fascinantă, unde se întâlnesc magia, emoția și visul, să ne împrietenim cu cititul și să întărim legătura dintre copil și carte, prin ateliere de lectură, expoziții de carte pentru copii, cu o bogată ofertă de noutăți editoriale și vizionări de filme inspirate din minunatele basme clasice scrise de Hans Christian Andersen.
Așteptăm, cu mult drag, copiii la bibliotecă pentru a se bucura de poveștile copilăriei lor, adevărate comori antiplictiseală!
Curier Județean
Alunecarea de teren din satul Lunca va fi consolidată: Investiție de peste 8 milioane de lei
Alunecarea de teren din satul Lunca va fi consolidată printr-o investiție de peste 8 milioane de lei. APM Alba a dat undă verde pentru realizarea proiectului.
În localitatea Lunca din comuna Valea Lungă, în luna martie 2021, în urma unor ploi abundente, pe malul stâng al văii nenominalizate afluent de ordin I a vai Lodromanului, din satul Lunca, s-au produs alunecări de teren care au afectat malul și parțial partea carosabilă a unei străzi nenominalizate.
În această zonă, valea este largă, iar malurile au înălțimi de până la 15 m și înclinări de până la 35 grade. Pe maluri este vegetație din arbuști și arbori. Alunecarea a dislocat o parte din această vegetație. Pe malul drept nu s-au produs alunecări, dar a fost identificată o zonă de cca 20m lungime cu crăpături longitudinale în asfalt, pe banda dinspre pârâu, ceea ce indică o cedare a malului.
În perioada 02.06.2022 – 08.06.2022 alunecările s-au reactivat. În zona reactivată au apărut crăpături și deplasări de pământ, iar taluzul drumului vicinal este afectat pe mai multe sectoare.
Pentru remedierea drumurilor afectate de alunecare și punerea în siguranță a amplasamentului se propun următoarele lucrări:
– Realizarea în zona alunecată situată în albia văii nenominalizată unei umpluturi de pământ cu înălțimea de până la 15 m, pentru a stabiliza ambele maluri ale văii nenominalizate
– Pentru asigurarea scurgerii apei din valea nenominalizată se propune tubarea văii pe lungimea de 121 m
– Refacerea străzii afectate pe lungimea de 108m
– Corectarea profilului longitudinal al drumului vicinal de acces în câmp pe zona alunecată
– Modernizarea unui drum vicinal de acces în câmp, drum parțial pietruit.
Amplasamentul lucrării este în localitatea Lunca, comuna Valea Lungă, din județul Alba. Se propun lucrări pe strada din localitatea Lunca, pe o vale nenominalizată și drum vicinal de acces în pădure și pășune.
Având în vedere caracterul de calamitate și urgență al acestor fenomene de instabilitate al taluzelor care au afectat strada și drumul, autoritățile locale și cele județene au întreprins demersuri care atestă caracterul de urgență al lucrărilor.
Valoarea investiției este de 8,364,086.89 lei inclusiv TVA, din care 7,357,349.24 lei lucrări de C+M.
Durata de execuție se estimează a fi de 5 luni calendaristice.
Curier Județean
30 martie| Caravana mobilă pentru screeningul cancerului de col uterin ajunge la Cugir. Toate investigațiile oferite sunt GRATUITE
30 martie| Caravana mobilă pentru screeningul cancerului de col uterin ajunge la Cugir. Toate investigațiile oferite sunt GRATUITE
Caravana mobilă pentru screeningul cancerului de col uterin va fi prezentă mâine, 30 martie 2023, în judeţul Alba, la Centrul Comunitar Social Cugir (str. Gh. Asachi, nr. 11), începând cu ora 10.00.
În cadrul acestei acţiuni, femeile cu vârsta între 24 şi 64 de ani vor beneficia de consult de specialitate şi le vor fi recoltate probe pentru testare gratuită Babeş Papanicolau şi HPV, în vederea depistării leziunilor precursorii ale cancerului de col uterin.
Femeile care se prezintă la caravană pentru testare sunt rugate să aibă la ele cartea de identitate.
Cancerul de col uterin este o boală ce poate afecta femeile de orice vârstă, însă este una dintre puținele forme de cancer care ar putea fi prevenită aproape 100% prin depistare precoce!
Toate serviciile medicale oferite, respectiv consult de specialitate, testare Babeş Papanicolaou, testare HPV, diagnosticarea precoce a leziunilor displazice ale colului uterin, colposcopie, tratament excizional sau ablativ al leziunilor precanceroase ale colului uterin, suport social şi psihologic, sunt GRATUITE, fiind finanţate în cadrul proiectului.
Screeningul cancerului de col uterin nu este de fapt un test pentru cancer. Este o metodă de prevenire a cancerului prin detectarea și tratarea anomaliilor precoce care, dacă nu sunt tratate, ar putea duce la cancer la colul uterin al unei femei. Riscul de cancer de col uterin invaziv este redus cu până la 90% pentru femeile care participă în mod regulat la programe organizate folosind oricare dintre cele două teste de screening recomandate. Cu alte cuvinte, 9 din 10 cancere invazive pot fi prevenite prin screening.
Activităţile se desfăşoară în cadrul proiectului „Program de prevenție, depistare precoce și tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru” (cod SMIS 138603) derulat de Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș.
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
29 Martie: România a devenit membru NATO, alături de alte șase țări din Europa de Est
-
Actualitateacum 19 ore
Admitere la Academia SRI 2023: Specializarea „Psihologie” e înlocuită din toamnă cu licența în „Operațiuni de intelligence”
-
Ştirea zileiacum 17 ore
UPDATE FOTO VIDEO| ACCIDENT rutier la ieșire din Alba Iulia: Trei persoane au ajuns la SPITAL, în urma unei coliziuni între două autoturisme
-
Sportacum 20 de ore
VIDEO| Albaiulianul Nicolae Stanciu a deschis ”balul” în România – Belarus 2-1: Gol genial al ”decarului” și ”căpitanului” naționalei
-
Ştirea zileiacum 11 ore
Mama tânărului din Alba Iulia care şi-a omorât copilul de un an, rupe tăcerea: ”Eu le-am zis clar: Spargeți ușa, orice minut contează”. Părinții bebelușului s-ar fi cunoscut pe o platformă de sinucigași
-
Ştirea zileiacum 18 ore
VIDEO| Noua sală de desfășurare a probei teoretice în vederea obținerii permisului de conducere a fost inaugurată în incinta Mercur City Center: Are 14 stații de lucru și sistem de supravegere performant