Rămâi conectat

Actualitate

Persoanele care au muncit în condiții deosebite ar putea ieși la pensie mai repede decât în prezent. Proiect de lege

Ziarul Unirea

Publicat

în

O propunere legislativă, înregistrată miercuri, 14 aprilie, la Senat, arată că persoanele care au lucrat în condiții deosebite de muncă vor beneficia de reduceri mai mari ale vârstelor standard de pensionare.

În acest sens, potrivit propunerii legislative amintite, se va modifica Legea nr. 263/2010 astfel încât, pentru perioadele ulterioare datei de 1 aprilie 2001, care reprezintă stagiu de cotizare realizat în condiții deosebite, se va reduce vârsta standard de pensionare cu câte 5 luni pentru fiecare an lucrat în condiții deosebite de muncă. În reglementarea actuală este prevăzută o perioadă de numai 4 luni pentru fiecare an lucrat în condiții deosebite de muncă.

Așadar, potrivit acestei propuneri legislative, persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare și stagii de cotizare în condiții deosebite de muncă vor avea dreptul la pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare astfel:

  • la un stagiu de cotizare realizat în condiţii deosebite de 1 an împlinit, vor beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu 5 luni;
  • la un stagiu de cotizare realizat în condiţii deosebite de 3 ani împliniți, vor beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu 1 an și 3 luni;
  • la un stagiu de cotizare realizat în condiţii deosebite de 5 ani împliniți, vor beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani și 3 luni;
  • la un stagiu de cotizare realizat în condiţii deosebite de 10 ani împliniți, vor beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu 4 ani și 8 luni;
  • la un stagiu de cotizare realizat în condiţii deosebite de 20 de ani împliniți, vor beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu 9 ani și 8 luni; iar
  • la un stagiu de cotizare realizat în condiţii deosebite de 30 de ani împliniți, vor beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu 15 ani și 8 luni.

Conform legii, sunt considerate locuri de muncă în condiții deosebite acele locuri de muncă „unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condițiile specifice unor categorii de servicii publice, pe toată durata timpului normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate, cu consecințe asupra securității și sănătății în muncă a asiguraților”.

Aceste locuri de muncă sunt încadrate în condiții deosebite în baza criteriilor și metodologiei prevăzute de legislația în vigoare la data încadrării acestora și, pentru această încadrare, li se eliberează firmelor un aviz care să ateste acest lucru.

Important! Propunerea legislativă trebuie să treacă de ambele Camere ale Parlamentului pentru a fi adoptată. Ulterior, preşedintele statului trebuie să promulge legea, iar propunerea să fie publicată în Monitorul Oficial pentru ca prevederile sale să intre în vigoare.

Sursa: avocatnet.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Tăvălug de scumpiri de la 1 august 2025: Cât va costa coşul de cumpărături, după scumpiri

Ziarul Unirea

Publicat

în

Tăvălug de scumpiri de la 1 august 2025: Cât va costa coşul de cumpărături, după scumpiri Mâncarea şi toate celelalte produse de la raft, benzina şi motorina, facturile pentru energie, RCA-ul şi vacanţele, toate vor avea preţuri mai mari pe fondul măsurilor de austeritate luate de Guvern. Creşterea celor două cote de TVA, cea standard […]

Citește mai mult

Actualitate

Radu Georgescu: După spirala deficitului bugetar, România va intra într-o spirală de recesiune economică

Ziarul Unirea

Publicat

în

Radu Georgescu: După spirala deficitului bugetar, România va intra într-o spirală de recesiune economică „După spirala deficitului bugetar, România va intra într-o spirală de recesiune economică”, avertizează economistul Radu Georgescu. Citește și: Radu Georgescu: Zeci de măsuri fiscale, nimeni nu mai înțelege nimic. Politicienii au reușit să enerveze pe toată lumea: mediul privat, antreprenori, bugetari […]

Citește mai mult

Actualitate

4-6 iulie 2025 | COD GALBEN și PORTOCALIU de CANICULĂ în Alba și alte județe. Disconfort termic accentuat, maxime de 40 de grade și nopți tropicale

Ziarul Unirea

Publicat

în

4-6 iulie 2025 | COD GALBEN și PORTOCALIU de CANICULĂ în Alba și alte județe. Disconfort termic accentuat, maxime de 40 de grade și nopți tropicale Meteorologii ANM au emis vineri dimineața noi atenționări meteo cod galbenși cod portocaliu de caniculă, temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic, valabile în Alba și alte județe din […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea