Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

PERCHEZIȚII în mai multe județe din țară, într-un dosar de corupție la RAR. La acțiune participă și Brigada Operaţiuni Speciale Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Printr-un comunicat al Direcției Generale Anticorupție din Ministerul de Interne, se precizează că procurorii din Sibiu, Vâlcea și Mureș efectuează percheziții la Registrul Auto Român (RAR) și la 47 de persoane, într-un dosar de corupție care vizează falsificarea datelor pentru înmatricularea unor mașini second-hand. La acțiune participă și Brigada Operaţiuni Speciale Alba Iulia.

Printre cei vizați de dosare se numără și polițiști, potrivit comunicatului citat.

Mai mulți funcționari de la RAR și polițiști sunt bănuiți că cereau și primeau mită pentru a înamtricula mașini second-hand. Mita ar fi fost dată fie de proprietari sau de intermediari care se ocupau de înmatriculare. Banii ar fi fost lăsați în scrumierele sau torpedourile mașinilor care trebuia înmatriculate, potrivit surselor citate.

Comunicatul integral:

„Astăzi, 11 septembrie 2019, ofițeri de poliție judiciară din 22 de servicii județene ale Direcţiei Generale Anticorupţie și Structura Centrală (Sibiu, Mureş, Vâlcea, Alba, Hunedoara, Argeş, Arad, Timiş, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Cluj, Harghita, Covasna, Braşov, Maramureș, Satu Mare, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinți, Dâmbovița, Teleorman), sub coordonarea procurorilor de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea și Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, efectuează, în total, 47 de percheziții domiciliare pe raza județelor Sibiu, Vâlcea și Mureș, precum și ridicări de înscrisuri de la o instituție publică din București, în 3 dosare penale constituite la nivelul celor 3 unități de parchet, având ca obiect fapte de corupție săvârșite de funcționari publici cu și fără calitate specială și persoane civile, în legătură cu activități de identificare, omologare și verificare a stării tehnice a vehiculelor în vederea înmatriculării,

Între cele 3 dosare penale există conexiuni privind realizarea activităților infracționale.

Astfel, la Sibiu, ofițerii D.G.A., sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, efectuează 16 percheziţii domiciliare şi pun în executare 20 mandate de aducere în Sibiu, Vâlcea şi Mureş, mandate emise pe numele unor suspecţi, dintre care 3 lucrători M.A.I..

În cadrul dosarului penal constituit la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, sunt cercetaţi 8 funcţionari din cadrul unei instituții publice (7 din Sibiu şi unul din Vâlcea), pentru fapte de corupţie legate de atribuţiunile de serviciu referitoare la procedura de inspecţie a vehiculelor în vederea înmatriculării. Totodată, sunt cercetați 3 angajați M.A.I., pentru fapte de corupţie în legătură cu procedura de înmatriculare a vehiculelor (luare de mită și trafic de influență) și 9 persoane fizice fără calitate specială implicate în săvârşirea faptelor sub forma complicităţii (intermediari care se ocupau cu identificarea de clienţi, preluarea sumelor de bani şi remiterea ulterioară către angajaţii instituției publice).

La Vâlcea, ofițerii D.G.A., sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, efectuează 24 percheziții domiciliare pe raza județului, dintre care 12 la o instituție publică, 11 la locuințe ale unor persoane fizice și una la sediul unei societăți comerciale.

Dosarul penal constituit la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea a fost înregistrat la data de 01.08.2017, ca urmare a sesizării din oficiu a Serviciului Județean Anticorupție Vâlcea și vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către 11 funcționari publici și 4 alte persoane, a unor infracțiuni de luare de mită, dare de mită, trafic de influență, abuz în serviciu, fals intelectual și efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, săvârșite în perioada 2017-2019, în legătură cu activități de identificare, omologare și verificare a stării tehnice a vehiculelor.

Simultan cu activitățile de percheziție domiciliară au loc audieri de persoane la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, iar polițiștii D.G.A efectuează verificări și ridicări de înscrisuri de la o instituție publică din localitate.

La Mureș, ofițerii D.G.A., sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș efectuează 7 percheziții domiciliare, dintre care două la un agent de poliție, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană.

Dosarul penal a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș ca urmare a sesizării din oficiu a ofițerilor D.G.A.- S.J.A. Mureș.

În urma documentării cauzei a reieșit faptul că, în perioada 2017-2019, agentul de de poliție a afectuat operațiuni comerciale de vânzare a unor autoturisme second hand, fără ca veniturile obținute și activitățile desfășurate să fie declarate și nici menționate în documentele specifice.

Totodată, din cercetări a mai rezultat că, în derularea activităților comerciale, agentul de poliție a fost sprijinit de persoane fizice și funcționari ai unor instituții publice de pe raza județului Sibiu.
În cauză, ofițerii D.G.A. din cadrul structurii centrale efectuează, totodată, ridicări de înscrisuri și date informatice de la sediul central al unei instituții publice din București.
La activitățile din cele trei dosare penale, atât în timpul documentării faptelor, cât și la perchezițiile domiciliare și punerea în executare a mandatelor de aducere, subliniem contribuția și sprijinul Serviciului Special, Serviciului Anchete, Serviciul Analiza Informaţiilor Serviciului Tehnic și Serviciului Investigații, din cadrul Structurii Centrale a DGA, Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu – SICE, Brigăzii Operaţiuni Speciale Alba Iulia, Grupării de Jandarmi Mobile ,,Frații Buzești” Craiova și Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.”

sursa: g4media.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO Micul Patriot din Alba, cântece patriotice pentru românii din diaspora, la Bruxelles: Vino iar la Alba frățioare, ia din ladă straiul strămoșesc, prinde-te și joacă-n hora mare, lânga cei cu suflet românesc!

Ziarul Unirea

Publicat

în

Micul Patriot din Alba, cântece patriotice pentru românii din diaspora, la Bruxelles: Vino iar la Alba frățioare, ia din ladă straiul strămoșesc, prinde-te și joacă-n hora mare, lânga cei cu suflet românesc! Tudor Limbean, cunoscut ca și Micul Patriot din județul Alba, nu putea lipsi de cel mai mare eveniment dedicat diasporei românești din Belgia […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea