Pensionarii cu grupe de muncă şi urmaşii acestora beneficiază de pensii majorate
De curând au apărut normele metodologice de aplicare a noii legi a pensiilor, care a intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie 2011. Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii abrogă prevederile Legii 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare. Aşa cum ne-a asigurat Nicolae Nartea, directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Alba, odată cu elaborarea acestor norme pensionarii trebuie să fie liniştiţi, îşi vor primi drepturile cuvenite în cel mai scurt timp şi nu vor pierde nici un leu. Se va lucra la cererile depuse imediat după data de 1 ianuarie, prima zi de aplicare a noii legi a pensiilor. Acum se testează programele ce vor fi aplicate la calculul viitoarelor pensii. Pentru ca o astfel de aplicaţie să fie bine pusă la punct e nevoie de timp, acum se fac zilnic corecturi şi se pune la punct aplicaţia. Putem spune deci că pe bună dreptate s-a propus iniţial o perioadă de 6 luni pentru implementarea noii legi. Până acum, 90 la sută din cei 31.000 de pensionari din judeţ care au lucrat în grupele de muncă I şi II au primit pensii majorate. Au mai rămas 3.000 de pensionari care vor beneficia şi ei de pensii mai mari; într-o săptămână s-au calculat pensiile pentru 1.300 de persoane şi urmează ca acest proces să se finalizeze în curând. Angajaţii Casei Judeţene de Pensii Alba implicaţi în această acţiune lucrează şi în zilele de sâmbătă şi duminică pentru a termina cât mai repede etapa de calcul. Potrivit directorului Nicolae Nartea, urmează să fie emise decizii şi apoi vor fi puse în plată pensiile cel mai devreme în data de 12 aprilie a.c., în cazul beneficiarilor de grupe de muncă. Un amănunt important este acela că şi urmaşii celor care au muncit în grupele I şi II de muncă vor primi pensii majorate. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
6-7 noiembrie 2026 | Skepsis va reprezenta Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia la cea de-a XX-a ediție a Galelor Teatrului Studențesc „Seri în Lumea Thaliei”
Skepsis va reprezenta Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia la cea de-a XX-a ediție a Galelor Teatrului Studențesc „Seri în Lumea Thaliei” Casa de Cultură a Studenților Ploiești, sub egida Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, organizează cea de-a XX-a ediție a Galelor Teatrului Studențesc „Seri în Lumea Thaliei”, eveniment care se va […]
Foto | Un stilus roman, martor al scrisului antic, exponatul lunii noiembrie la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia
Un stilus roman, martor al scrisului antic, exponatul lunii noiembrie la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia Un stilus roman, piesa propusă pentru a fi exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia a fost descoperită prin cercetare arheologică preventivă efectuată în zona vestică de extindere a Cimitirului Municipal (Maieri) […]
De la Noul Testament de la Bălgrad la nunțile princiare: 400 de ani de istorie, descoperiți în două noi expoziții la Palatul Principilor
De la Noul Testament de la Bălgrad la nunțile princiare: 400 de ani de istorie, descoperiți în două noi expoziții la Palatul Principilor Știati că prima traducere integrală a Noului Testament tipărită în limba română a apărut la Alba Iulia, în 1648 și că un exemplar original poate fi admirat acum la Palatul principilor din […]