Actualitate

Pensionare mai rapidă pentru cei ce muncesc în condiții deosebite: Legea pensiilor se modifică duminică

Ioana Oprean

Publicat

în

Persoanele care, de-a lungul anilor pe care i-au petrecut în câmpul muncii, au lucrat și în condiții deosebite se vor putea pensiona mai repede decât până acum, conform unei legi care se va aplica începând de duminică. Concret, persoanele pensionate începând de duminica ce urmează vor beneficia de un mod de calcul mai avantajos decât cel din prezent.

Petrecerea Divorțaților

Măsurile se regăsesc în Legea nr. 215/2019 pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care a fost publicată joi seară în Monitorul Oficial și care va intra în vigoare duminică. Astfel, noile reguli se vor aplica numai pensionărilor care se fac începând din 17 noiembrie 2019.

În primul rând, în lege este stipulat că cei ce au lucrat în condiții deosebite vor primi o lună în plus de vechime pentru fiecare an lucrat în aceste condiții, față de situația de până acum. Adică vorbim de o vechime în muncă suplimentară de patru luni pentru fiecare an de lucru în condiții deosebite, față de trei luni pentru fiecare an, regula de până acum. Modificarea este valabilă pentru activitatea de după 1 aprilie 2001.

În al doilea rând, asta aduce și o schimbare a tabelului cu reducerile vârstei standard de pensionare, la obținerea pensiei pentru limită de vârstă, în funcție de anii lucrați în condiții deosebite. Astfel, dacă până acum reducerea vârstei standard de pensionare se face începând cu un stagiu de cotizare în condiții deosebite de cel puțin șase ani, de duminică, reducerea vârstei de pensionare se va face începând cu un stagiu de cotizare în condiții deosebite de cel puțin un an.

Concret, iată cum se vor aplica, din 17 noiembrie 2019, reducerile vârstei de pensionare în funcție de anii lucrați în condiții deosebite:

Așadar, între reducerea vârstei de pensionare din prezent și reducerea aplicată prin acesastă lege nouă sunt diferențe mari. Spre exemplu, în momentul de față, dacă o persoană a muncit șase ani în condiții deosebite, beneficiază de o reducere a vârstei de pensionare cu un an, în timp ce, potrivit Legii nr. 215/2019, aceeași persoană va scădea doi ani din vârsta standard de pensionare.

Dacă acum reducerea minimă este de un an, dar aceasta e condiționată de o vechime în condiții deosebite de șase ani, de duminică reducerea minimă va fi de patru luni și va fi condiționată de o vechime în condiții deosebite de un an. Totodată, reducerea maximă este de opt ani, în prezent, pentru 35 de ani lucrați în condiții deosebite, iar de duminică reducerea maximă va fi de zece ani pentru 30 de ani lucrați în condiții deosebite.

Important! Noile reguli se vor aplica exclusiv persoanelor care se pensionează pentru limită de vârstă începând cu data de 17 noiembrie 2019. Persoanele deja pensionate pentru limită de vârstă până pe 16 noiembrie 2019 nu vor putea beneficia de noul mod de calcul. Legea nu prevede nicio măsură de recalculare pentru cei deja pensionați.

sursa: avocatnet.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Inspectoratele şcolare se desființează: Posturile de inspector, ocupate prin concurs. Ministrul Sorin Ionescu: ‘Este ceea ce ne dorim’

Ioana Oprean

Publicat

în

Inspectoratele şcolare se desființează: Posturile de inspector, ocupate prin concurs. Ministrul Sorin Ionescu: ,,Este ceea ce ne dorim” Inspectoratele şcolare județene ar trebuie să fie desfiinţate şi înlocuite cu direcţii judeţene de învăţământ, potrivit legii. Deocamdată însă, reorganizarea a fost prorogată. Sorin Ionescu, ministru delegat pentru învăţământul preuniversitar, anunță că se lucrează în acest sens, […]

Citește mai mult

Actualitate

Aproape 430 de localități ar putea fi comasate până în 2028. Ministrul Dezvoltării: Reforma obligatorie ar urma să elimine referendumurile

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 430 de localități ar putea fi comasate până în 2028. Ministrul Dezvoltării: Reforma obligatorie ar urma să elimine referendumurile Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a declarat că 429 de localități cu populații reduse sunt vizate de planul de comasare a administrațiilor locale, reforma urmând să producă efecte începând cu alegerile din 2028. Într-un interviu video […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Economiei dorește majorarea substanțială a voucherelor de vacanță: ,,Este o prioritate”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Economiei dorește majorarea substanțială a voucherelor de vacanță: ,,Este o prioritate” Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, susține că valoarea voucherelor de vacanță ar trebui majorată substanțial, acestea reprezentând, în opinia sa, o investiție în economie și turism. Acesta a precizat că a discutat pe această temă atât cu premierul Luca Niculescu, […]

Citește mai mult