Pensiile speciale și asumarea răspunderii pentru alegerea primarilor în două tururi, pe agenda Parlamentului în următoarele două zile
Pensiile speciale și asumarea răspunderii pentru alegerea primarilor în două tururi, pe agenda Parlamentului în următoarele două zile
Începând de astăzi şi până miercuri, Parlamentul se reuneşte în sesiune extraordinară, pe agendă fiind eliminarea pensiilor speciale şi asumarea răspunderii Guvernului pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin.
Senatorii şi deputaţii mai pot depune astăzi amendamente la Legea privind alegerea primarilor, iar mâine executivul urmează să dezbată aceste amendamente în şedinţă. PSD a anunţat că va depune moţiune de cenzură împreună cu UDMR. Alina Stănuţă prefaţează săptămâna parlamentară.
Premierul Ludovic Orban a anunţat că PNL a luat deja decizia politică de a susţine ca pensiile să fie calculate potrivit principiului contributivităţii. Pe de altă parte, Ludovic Orban nu este de acord cu amendamentul deputatului PSD, Adrian Solomon, prin care sunt eliminate și pensiile speciale ale sportivilor, artiștilor și oamenilor de știință. ”Principiul contributivității, care este singurul principiul drept, corect, în care omul primește în funcție de cât a contribuit în perioada în care a fost activ, cu excepția a pensiilor de serviciu care se acordă către cadrele militare”, a declarat Ludovic Orban.
Reamintim că preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, atrăgea atenția asupra neconstituționalității proiectului de lege inițiat de PNL, întrucât sunt eliminate pensiile de serviciu ale magistraților. ”Există soluţii. Dacă vor să modificăm această lege, să nu aprobăm o lege neconstituţională, să ceară retrimiterea la comisie, să venim cu o lege după ce avem discuțiile cu toate categoriile. Nu poți fără independența judecătorilor și a procurorilor”, spunea Ciolacu.
Documentul intră în dezbaterea Camerei Deputaților ca for decizional. Sesiunea extraordinară parlamentară aduce și angajarea răspunderii Guvernului Orban asupra proiectului de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin. USR şi ALDE au anunțat că depun amendamente la acest proiect, pentru care Guvernul își va angaja răspunderea miercuri, în plenul Parlamentului, iar PSD, din opoziție, pregătește deja moțiunea de cenzură la adresa Guvernului PNL. Social-democrații intenționează să depună documentul săptămâna viitoare, la debutul sesiuni ordinare a Parlamentului.
Sursa: evz.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Tichete Paşte 2024: Câți bani pot primi angajații, în plus, de sărbătorile pascale Chiar dacă bonusurile de Paşte nu sunt atât de populare ca primele de Crăciun, perioadă care coincide cu bilanţul unui an, există diverse forme de recompensare a angajaţilor care nu încarcă fiscal angajatorul. Cadoul în numerar de 300 lei este asimilat veniturilor […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Cui îi spunem „La mulți ani!” de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință
-
Curier Județeanacum 4 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024: URARI și FELICITARI pentru cei dragi care își sărbătoresc onomastica