Pensii 2022: Când vor fi plătiți banii în decembrie și ce se va întâmpla cu noile cupoane din ianuarie
Pensii 2022: Când vor fi plătiți banii în decembrie și ce se va întâmpla cu noile cupoane din ianuarie
Poşta Română va lucra în data de 2 decembrie, pentru a face plăţile în ceea ce priveşte pensiile, a transmis ministrul Muncii, Marius Budăi. Astfel, până la 15 decembrie, toate pensiile vor fi achitate. În ianuarie pensiile vor intra în conturi în 12-14 ale lunii, iar pensiile în numerar vor întârzia o zi sau două.
Întrebat, sâmbătă seară, la Antena 3, când începe tipărirea taloanelor de pensii cu majorările anunţate, ministrul Muncii, Marius Budăi, a precizat că sunt în lucru actele normative.
”Imediat după 10 decembrie, deja suntem cu actele normative lucrate, astăzi le-am avut în primă lectură, mâine voi avea o nouă lectură împreună cu ministrul de Finanţe”, a declarat Budăi.
Ministrul Muncii a precizat că pensiile nu vor întârzia din cauza zilelor libere din luna decembrie.
”Calendarul în plata la cont pe card se păstrează, aşa cum se ştie, în 12-14 ale lunii. Este început de an, o zi-două va fi decalată plata cu efectuarea plăţilor, dar comprimăm plăţile şi aşa cum am beneficiat întotdeuna de sprijinul Poştei Române şi chiar acum, în 2 decembrie, când este liber, se vor face plăţi. Cu siguranţă vom asigura aceste plăţi”, a precizat Budăi.
Întrebat dacă pensiile din decembrie îşi păstrează calendarul, ministrul a subliniat că Poşta va lucra pentru efectuarea de plăţi, în 2 decembrie.
”Am discutat deja cu Poşta, în data de 2 se vor efectua plăţi, astfel că până în 15 decembrie, să dăm toate pensiile. Se lucrează în data de 2 decembrie, la poştă”, a declarat ministrul.
Întrebat, de asemenea, dacă nu e prea greoi mecanismul de folosire a voucherelor pentru plata energiei care urmează să fie acordate categoriilor vulnerabile, Marius Budăi a precizat că mecanismul poate fi îmbunătăţit pe parcurs.
”Orice mecanism la început de implementare poate părea greoi şi aşa cum a fost şi cu voucherele pentru alimente, dacă vom întâmpina anumite probleme, le vom îndrepta. Important este să ajungă la cetăţeni”, a declarat Marius Budăi.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Rezidențiat 2026 | Concursul național de rezidențiat, în 15 noiembrie: Care va fi modelul de examinare
Concursul național de rezidențiat, în 15 noiembrie 2026: Care va fi modelul de examinare Concursul naţional de intrare în rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie se va desfăşura pe 15 noiembrie 2026 şi vor fi păstrate acelaşi model de concurs şi aceleaşi bibliografii utilizate în anul 2025, a anunţat, joi, 22 ianuarie 2026, […]
Ministrul Sănătății: ,,Procesul de reclasificare a spitalelor publice a început”. Ce prevede proiectul de hotărâre de Guvern
Ministrul Sănătății: ,,Procesul de reclasificare a spitalelor publice a început”. Ce prevede proiectul de hotărâre de Guvern Procesul de reclasificare a spitalelor publice din România a fost demarat oficial, Ministerul Sănătății anunțând, printr-o postare publicată pe Facebook, joi, 22 ianuarie, stabilirea unor criterii clare pentru definirea spitalelor și pentru reorganizarea întregului sistem. Potrivit unei postări […]
20 de decese în România din cauza gripei într-o singură săptămână: Câți oameni și-au pierdut viața de la începutul sezonului gripal în țara noastră
20 de decese în România din cauza gripei într-o singură săptămână 20 de persoane au murit săptămâna trecută în România din cauza gripei, a informat, joi, 22 ianuarie 2026, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). De la începutul sezonului au fost raportate 40 de decese în România din cauza gripei. Citește și: Există „super gripă” […]