Parlamentarii PSD vor depune AMENDAMENTE pentru creșterea pensiilor și alocațiilor. „Copiii și pensionarii NU sunt o cheltuială”
Senatorii și deputații Partidului Social Democrat vor depune în Parlament amendamente la bugetul de stat pentru majorarea alocațiilor și pensiilor în 2021, a anunțat purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, după ședința BPN de luni. „Putem să găsim suficiente resurse”, susțin social democrații.
„Toate promisiunile noastre din campanie, felul în care am argumetat în bugetul alternativ, vor fi în amendamente la buget. Am argumentat că în aceleași condiții de deficit bugetar putem să găsim suficiente resurse și pentru creșterea punctului de pensie și pentru salarii și alocații”, a declarat Radu Oprea.
Oprea a adăugat că aceste categorii nu trebuie privite ca „niște cheltuieli”.
„Este vorba de o întreagă filozofie a bugetului public. Nu trebuie să îl privim strict contabil. Când ne raportăm la copii și pensionari ca la o cheltuială, lucrul acesta este greșit. Când schimbăm prioritățile și ne uităm la oameni vom găsi și bani”, a mai spus purtătorul de cuvânt al PSD.
Potrivit proiectului de buget, în 2021 pensiile vor fi înghețate, urmând ca abia din ianuarie 2022 punctul de pensie să fie majorat cu rata inflație plus 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.
PSD cere eliminarea de urgență a pensiilor speciale ale parlamentarilor
Social democrații cer introducerea de urgență pe ordinea de zi a Parlamentului a proiectului de lege privind eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor.
„Am constatat ipocrizia celor de la PNL când ne-am uitat în buget. În buget sunt prinși banii pentru pensiile speciale ale parlamentarilor. Să se hotărască. Le solicităm ca mâine să introducă pe ordinea de zi propuenrea PSD pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor”, susține Radu Oprea.
Președintele PNL, Ludovic Orban a vorbit miercuri despre pensiile speciale în general, și pensiile speciale ale parlamentarilor în special. Liderul PNL spune că atunci când proiectul de lege inițiat de PNL în legislatura trecută va intra la vot în Parlament, liberalii se vor pronunța în favoarea aceastuia.
Între timp și PSD a depus un proiect de lege pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum trebuie să procedeze românii care dețin două autoturisme sau două proprietăți imobiliare: Legea pe care nu mulți oameni o cunosc
Cum trebuie să procedeze românii care dețin două autoturisme sau două proprietăți imobiliare: Legea pe care nu mulți oameni o cunosc Românii care dețin două mașini sau două apartamente, trebuie să știe că vânzarea celei de-a doua mașini sau a celei de-a doua locuințe în decursul aceluiași an calendaristic poate implica costuri suplimentare. Conform unei […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 24 de ore
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 4 zile
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare