Pandemia NU se va încheia anul acesta. OMS: „Va fi foarte prematur să credem că vom termina cu acest virus până la sfârşitul anului”
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) consideră că este puţin probabil ca pandemia de COVID-19 să se încheie anul acesta.
„Cred că va fi foarte prematur şi nerealist să credem că vom termina cu acest virus până la sfârşitul anului. Ceea ce putem termina, dacă suntem deştepţi, sunt spitalizările şi decesele şi tragedia asociate acestei pandemii”, a declarat Michael Ryan, directorul Programului pentru urgenţe sanitare al OMS, în cadrul unei conferinţe de presă, relatează dpa.
În prezent, OMS se concentrează pe menţinerea transmisiei la un nivel cât mai redus posibil şi vaccinării unui număr tot mai mare de persoane.
Situaţia privind administrarea dozelor de vaccin s-a îmbunătăţit faţă de acum 10 săptămâni, a spus Ryan, deşi au existat „provocări uriaşe” în distribuirea lor, iar numărul cazurilor este încă în creştere.
„Dacă vaccinurile încep să aibă impact nu numai asupra deceselor şi spitalizărilor, ci vor avea un impact semnificativ asupra dinamicii transmisiei şi riscului transmisiei, atunci cred că ne vom îndrepta rapid spre controlul acestei pandemii”, a afirmat oficialul OMS.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Românii pot să raporteze deepfake-urile de pe rețelele sociale printr-o platformă lansată de guvern: Anunțul Ministerului Digitalizării
Românii pot să raporteze deepfake-urile de pe rețelele sociale printr-o platformă lansată de guvern: Anunțul Ministerului Digitalizării Românii pot trimite sesizări privind conținutul audio/video manipulat digital (deepfake) distribuit online în scopuri malițioase prin intermediul paginii web a Ministerului Digitalizării. Conform unui ordin publicat joi seara în Monitorul Oficial, aceste sesizări vor fi analizate și transmise […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 3 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Actualitateacum 3 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar
-
Sportacum 2 zile
Metalurgistul Cugir – ACS Tg Mureș 3-2 (1-1), în play-out | „Roș-albaștrii”, victorie la despărțirea de fani
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
16 mai: Ziua Internațională a Luminii