Până în 30 septembrie 2015, firmele se pot înscrie în Programul „Rabla”
Conform Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), firmele se pot înscrie în Programul „Rabla” până în 30 septembrie 2015 . Acestea pot să beneficieze de prima de casare prin intermediul unei scheme de minimis.
Concret, operatorii economici, cu sau fără personalitate juridică, se pot înscrie în
program până la data de 30 septembrie. Finanţarea, în baza schemei de minimis, se acordă sub formă de fonduri nerambursabile, iar persoanele juridice, operatorii economici fără personalitate juridică şi organizaţiile profesionale pot beneficia, în acest an, de 5.000 de tichete electronice.
Prima de casare este de 6.500 de lei, la care se poate adăuga un ecobonus pentru fiecare dintre următoarele caracteristici ale autoturismului nou achiziţionat: 750 de lei pentru un autovehicul nou al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km, în regim de funcţionare mixt; 1.500 de lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid; 2.500 de lei pentru un autovehicul nou electric hibrid. Pot fi acordate cel mult două ecobonusuri, prin cumularea celui de 750 de lei cu unul dintre celelalte două. În acest fel, suma totală primită pentru casarea unei maşini vechi şi cumpărarea uneia noi poate ajunge până la 9.750 de lei. AFM estimează că valoarea totală a ajutorului de minimis ce se va acorda firmelor este de 37.500.000 de lei, iar schema se va aplica până la data de 31 decembrie.
Tichetele „Rabla”, vândute la preţuri derizorii
Piaţa neagră a voucherelor obţinute prin Programul „Rabla” nu merge prea bine. Potrivit legii, chiar dacă cei care vor să-şi caseze maşinile mai vechi de 10 ani vor primi o primă de 6.500 de lei, la care se poate adăuga un ecobonus, tichetele se vând la sume derizorii. Preţul unui tichet oscilează între 1.200 şi 2.000 de lei. El a rămas acelaşi, ca atunci când valoarea oficială era de 3.800 de lei.
În ceea ce priveşte ofertele venite din partea cumpărătorilor, acestea, deşi pare greu de crezut, ajung şi la 800 de lei. Practic, s-a mărit diferenţa dintre valoarea reală a tichetelor şi cea tranzacţionată. Explicaţia este relativ simplă. Cei care îşi duc rablele la casat şi primesc aceste tichete nu prea au banii necesari pentru a-şi achiziţiona maşini noi. Din păcate pentru ei, nici cei din jurul lor, pe care mizau pentru vânzarea tichetelor, nu prea au suma necesară. Un cetăţean cu care am stat de vorbă vrea să vândă tichetul şi aşteaptă cumpărătorul, pentru ca apoi să-şi ducă autoturismul la casat. Preţul cerut este de 2.000 de lei, negociabil. Oricât ar încerca proprietarii maşinilor mai vechi de 10 ani să obţină oferte mai mari, piaţa tichetelor nu merge prea bine. Vorba proverbului românesc: la omul sărac, nici boii nu trag…
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
13 februarie 2026 | Drumul dintre Pianu și Strungari, ÎNCHIS COMPLET pentru mai multe ore: Care este motivul. Ruta alternativă
Drumul dintre Pianu și Strungari, ÎNCHIS COMPLET pentru mai multe ore: Care este motivul Vineri, 13 februarie 2026, drumul dintre Pianu de Sus și Strungari va fi complet închis în intervalul 08:00–15:00. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Primăriei Pianu în cursul serii de joi, 12 februarie 2026. Potrivit acestora, circulația va fi permisă doar […]
VIDEO | Bărbat de 35 de ani, din Fărău, REȚINUT pentru infracțiuni rutiere și furt: A condus fără permis și a „proptit” într-un gard o mașină furată. Era băut
Bărbat de 35 de ani, din Fărău, REȚINUT pentru infracțiuni rutiere și furt: A condus fără permis și a „proptit” într-un gard o mașină furată. Era băut Joi, 12 februarie 2026, polițiștii Secției 4 de Poliție Rurală Ocna Mureș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 35 […]
O treime dintre autoturismele verificate în 2025 de RAR Alba aveau nereguli: Peste 2.000 de mașini „sub lupă”. 469 de certificate de înmatriculare, retrase
O treime dintre autoturismele verificate în 2025 de RAR Alba aveau nereguli: Peste 2.000 de mașini „sub lupă”. 469 de certificate de înmatriculare, retrase Aproape o treime dintre autovehiculele verificate în județul Alba, de Registrul Auto Român, prezentau probleme tehnice sau nereguli în acte, iar zeci dintre ele reprezentau un pericol iminent pentru siguranța rutieră, […]