Pacienții grav blonavi își pot continua tratamentul în străinătate, pe banii statului, în anumite condiții. Ordin al Ministerului Sănătății
Pacienții care necesită intervenții suplimentare în cazul afecțiunilor care nu pot fi tratate în țară și care nu sunt incluse în pachetul de servicii de bază ori a căror stare de sănătate nu permite deplasarea în România își pot continua tratamentul în străinătate, pe cheltuiala statului, conform unui ordin al Ministerului Sănătății, publicat recent în Monitorul Oficial. Ordinul a intrat în vigoare la data publicării, la 29 aprilie 2021.
Practic, prin Ordinul nr. 559/2021, publicat în Monitorul Oficial nr. 462/2021, care vine să modifice și să completeze Ordinul ministrului sănătății nr. 50/2004, se dă posibilitatea acestor pacienți care și-au început tratamentul în străinătate în baza formularelor emise de casele de asigurări de sănătate sau cu finanțare din bugetul MS să îl continue acolo, costurile fiindu-le decontate de către stat, prin MS.
Până acum, continuarea tratamentului în străinătate putea fi aprobată de către comisia de specialitate teritorială doar pentru pacienții aflați la tratament acolo în baza formularelor emise de casele de asigurări de sănătate și care necesitau intervenții suplimentare de urgență pentru afecțiunile menționate.
Prin ordinul amintit, se reglementează ca adulții care suferă de afecțiuni foarte grave să poată fi însoțiți, în funcție de natura și gravitatea bolii, de o persoană pentru care statul va asigura cheltuielile de cazare și transport.
În acest context, inclusiv pacienții adulți cu afecțiuni foarte grave, precum cei orbi sau imobilizați, pot merge cu însoțitor la tratament în străinătate. Aceștia au totuși nevoie să obțină aprobare în acest sens de la comisia de specialitate teritorială. Însoțirea minorilor care au cel mult 18 ani rămâne, ca și până acum, obligatorie.
Astfel, conform noului cadru legal, statul suportă, din bugetul MS, în limita acestuia, și transmite sumele aferente direcției de sănătate publică prin care s-a întocmit documentația bolnavului pentru acoperirea costurilor cu:
- tratamentul de tip medico-chirurgical, intervențional și radioterapic;
- tratamentul de recuperare medico-chirurgicală specific pacienților cu arsuri grave, precum și pentru dispozitivele medicale necesare procesului de recuperare, până la încheierea perioadei necesare vindecării, conform aprecierii medicului specialist;
- controalele medicale periodice, la solicitarea clinicii din străinătate, pentru pacienții care au beneficiat de finanțarea tratamentelor din bugetul MS;
- spitalizarea pacientului, precum și a însoțitorului, dacă pacientul are cel mult 18 ani;
- transportul și cazarea în unități recomandate de către clinicile din străinătate, pentru pacienții care efectuează tratament în străinătate în regim ambulatoriu sau spitalizare de zi, dar și pentru aparținătorul acestora, dacă pacientul are cel mult 18 ani, în limita a 50 euro/zi/persoană; precum și
- transportul și cazarea, în unități de cazare agreate de clinica sau spitalul din străinătate, pentru însoțitorii pacienților adulți dependenți de prezența acestora, în limita a 50 euro/zi/persoană, dacă motivarea necesității însoțitorului este aprobată.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Românii pot să raporteze deepfake-urile de pe rețelele sociale printr-o platformă lansată de guvern: Anunțul Ministerului Digitalizării
Românii pot să raporteze deepfake-urile de pe rețelele sociale printr-o platformă lansată de guvern: Anunțul Ministerului Digitalizării Românii pot trimite sesizări privind conținutul audio/video manipulat digital (deepfake) distribuit online în scopuri malițioase prin intermediul paginii web a Ministerului Digitalizării. Conform unui ordin publicat joi seara în Monitorul Oficial, aceste sesizări vor fi analizate și transmise […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
CODUL BUNELOR MANIERE. SALUTUL – primul semn al politeţii. Cine trebuie să salute primul: femeia, bărbatul, şeful sau vârstnicul? Reguli de bază
-
Sportacum 3 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Actualitateacum 3 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Sportacum 2 zile
Metalurgistul Cugir – ACS Tg Mureș 3-2 (1-1), în play-out | „Roș-albaștrii”, victorie la despărțirea de fani
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar