Rămâi conectat

Curier Județean

Ordin de protecție pentru un bărbat de 35 ani: Și-a agresat iubita, în vârstă de 25 de ani

Ziarul Unirea

Publicat

în

Ordin de protecție pentru un bărbat de 35 ani: Și-a agresat iubita, în vârstă de 25 de ani

Un bărbat de 35 de ani, din Sebeș, s-a ales cu ordin de protecție provizoriu, după ce și-a agresat iubita, în vârstă de 25 de ani.

Polițiștii din Sebeș au emis un ordin de protecție provizoriu față de un bărbat care și-ar fi agresat concubina. Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru violență în familie.

La data de 30 iulie 2021, în jurul orei 00.30, polițiștii din Sebeș au fost sesizați, cu privire la faptul că o tânără, de 25 de ani, din comuna Câlnic, a fost agresată de către concubin, în timp ce se afla la locuința, din municipiul Sebeș, unde locuiește fără forme legale.

În urma aplicării formularului de evaluare a riscului și a răspunsurilor date de către victimă, față de bărbatul, de 35 de ani, din Sebeș, polițiștii au emis un ordin de protecție, pe o perioada de 5 zile, prin care i-a fost interzis să se apropie de femeie.

Față de bărbat cercetările sunt continuate, pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Tarife MAJORATE pe 9 trasee de transport județean din Alba: Propunere pe agenda Consiliului Județean

Ziarul Unirea

Publicat

în

Tarife majorate pe 9 trasee de transport județean din Alba: Propunere pe agenda Consiliului Județean Operatorul de transport rutier SC Excelent Trans SRL a solicitat modificarea tarifelor de călătorie practicate pentru serviciul public de transport persoane prin curse regulate pe traseele atribuite direct prin măsuri de urgenţă. Este vorba de 9 trasee de transport județean […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | INCENDIUL de la Strungari: Pompierii din Alba și voluntarii continuă lupta cu flăcările. Mobilizare masivă pentru stingerea focului

Ziarul Unirea

Publicat

în

INCENDIUL de la Strungari: Pompierii din Alba și voluntarii continuă lupta cu flăcările. Mobilizare masivă pentru stingerea focului Pompierii din Alba și voluntarii continuă lupta cu flăcările în încercarea de a stinge incendiul de litieră de pădure și vegetație uscată, izbucnit luni, 1 iulie 2025. ”În cursul zilei de ieri, am fost solicitați să intervenim […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Lucrări de reparații pe DN 74A, în zona Roșia Montană: Strat de uzură așternut pe tronsoanele afectate de calamitățile din 2021

Ziarul Unirea

Publicat

în

Lucrări de reparații pe DN 74A, în zona Roșia Montană: Strat de uzură așternut pe tronsoanele afectate de calamitățile din 2021 Prefectul județului Alba, Nicolae Albu, a fost prezent, miercuri, 2 iulie 2025 pe șantierul lucrărilor de infrastructură rutieră desfășurate pe DN 74A, pe raza UAT Roșia Montană, alături de șeful Secției de Drumuri Naționale […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea