Rămâi conectat

Curier Județean

Obiceiuri, tradiţii şi superstiţii în PRIMA ZI DE PAŞTI: haine noi, ciocnitul ouălor şi scăldatul în apă curgătoare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Obiceiuri, tradiţii şi superstiţii în PRIMA ZI DE PAŞTI: haine noi, ciocnitul ouălor şi scăldatul în apă curgătoare

După ce au luat Lumina Sfântă la miezul nopţii şi au dus-o acasă, în suflete, credincioşii ortodocşi sărbătoresc duminică Învierea Domnului. Prima zi de Paşti aduce cu ea şi o serie obiceiuri, tradiţii şi superstiţii, purtarea hainelor noi, spălatul pe faţă cu apă neîncepută, ciocnitul ouălor sau scăldatul în apă curgătoare, fiind doar câteva dintre acestea.

inviere catedralaDupă Săptămâna Patimilor, credincioşii sărbătoresc prima zi de Paşte, ziua Învierii Mântuitorului. Învierea lui Iisus Hristos simbolizează refacerea legăturii dintre fiinţa umană şi Creatorul său. Celebrarea ei în fiecare an duce la retrezirea aspiraţiei către îndumnezeire, la transfigurarea vieţii pământeşti într-o viaţă impregnată de prezenţa lui Dumnezeu.

De aceea Paştele este o sărbătoare a bucuriei, o bucurie asemănătoare celei a apostolilor când l-au văzut pe Iisus înviat. Iar salutul care se obişnuieşte cu această ocazie este tot o expresie a acestei bucurii: „Hristos a înviat! Adevărat, a înviat!”.

Citește și: mesaje de Paște

Obiceiuri, tradiţii şi superstiţii în prima zi de Paşti

Tradiţia spune că trebuie să te înnoieşti în această perioadă deoarece îţi aduce noroc. Purtarea unor haine noi în duminica Învierii nu este un fason, semnifică purificarea corpului şi a sufletului. Fetele şi flăcăii obişnuiesc în dimineaţa primei zile de Paşte, înainte de răsăritul soarelui şi fără să fie văzuţi de nimeni, să se scalde într-o apă curgătoare, pentru a fi iuţi, sprinteni, sănătoşi, harnici şi iubiţi.

Destinatii-de-Paste--traditii-si-obiceiuri-din-fiecare-regiune-a-tariiDuminică dimineaţa, există tradiţia ca toţi membrii familiei să se spele pe faţă cu apă neîncepută, luată dintr-un izvor, în sensul în care curge, în care se pune un ou roşu şi un ban de argint: să fie sănătoşi şi cu faţa frumoasă, argintul simbolizând, de asemenea, şi noroc la bani.

Alte vorbe din popor spun că este  bine să mănânce toată familia din primul ou ciocnit pentru a fi mereu împreună. Oul trebuie spart, curăţat şi împărţit de către capul familiei. Potrivit tradiţiei, ouăle se ciocnesc în prima zi numai „cap cu cap”, în a doua zi, „cap cu dos”, iar în a treia zi „dos cu dos”.

Se mai spune că cei care ciocnesc ouă în ziua de Paşte se vor întâlni pe lumea cealaltă. Iar dacă oul pe care îl ciocniţi are două gălbenuşuri, e semn că vă veţi căsători curând.

Există credinţa că cine moare în ziua de Paşte sau în Săptămâna Luminată merge direct în Rai, fiindcă în această zi uşile Raiului sunt deschise, iar ale iadului închise. Tot aşa, cel ce se naşte în această zi va avea noroc toată viaţa.

Un alt obicei, în prima zi de Paşte, este ca, după ce s-au întors de la Înviere şi iau anafura, toţi ai casei să mănânce un ou roşu şi pască: să fie curaţi ca pasca şi  sănătoşi ca oul.

La întoarcerea de la slujbă, lumânarea Învierii se păstrează, pentru a fi la îndemână la vreo revărsare mare de apă, la grindină şi la trăsnet.

În unele părţi din Transilvania, în ziua de Paşte, fetele se spală cu apă de la moară, de pe roata morii, să fie frumoase. Tot prin aceste locuri feciorii ţin toaca pe un deal şi o păzesc zi şi noapte.

Alţii se străduiesc să o fure. Dacă o fură, feciorii trebuie să dea bani grei pentru răscumpărare. Toaca se păzeşte de joi până luni, la ieşirea din biserică iar, în timpul acesta, flăcăii sunt cinstiţi cu mâncare şi băutură. Apoi se face joc şi toţi cpascaoboară în centrul satului. Înainte mâncau pe câmp, în zilele noastre se duc la casele rudelor. Petrecerea ţine până marţi, când toţi se întorc la casele lor.

În a doua zi de Paşte, finii merg la naşi cu dar de colaci, un covor ţesut în casă şi un ulcior. Flăcăii merg la fete cu stropitul şi cu văluritul, iar o năframă albă pusă într-o prăjină se poartă în fruntea alaiului care merge din casă în casă şi face urări de Paşte.

Tradiţia udatului, care s-a mai păstrat în Transilvania, are semnificaţia unui act de purificare, fetele fiind stropite cu apă sau parfum. De asemenea, flăcăii şi fetele se uită în fântână pentru ca să fie curaţi şi frumoşi ca apa de izvor. (A.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Aproximativ 12 milioane de lei pentru creșterea eficienței energetice a clădirii Colegiului Național „David Prodan” Cugir: Licitație în SEAP

Lucian Daramus

Publicat

în

Aproximativ 12 milioane de lei pentru creșterea eficienței energetice a clădirii Colegiului Național „David Prodan” Cugir: Licitație în SEAP Primăria Cugir a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de atribuire a contractului pentru proiectare și execuție aferent proiectului „Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în Colegiul Național „David Prodan””. Valoarea […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO-VIDEO | Obicei de Paște vechi de sute de ani în Bucium-Poieni: Cine a câștigat concursul de urcat pe suliță din 2025

Lucian Daramus

Publicat

în

Obicei de Paște vechi de sute de ani în Bucium-Poieni: Cine a câștigat concursul de urcat pe suliță din 2025 În comuna Bucium din Munții Apuseni se păstrează de sute de ani un obicei unic la care participă întreaga comunitate.  Obiceiul se desfășoară anual de Paşte și reunește întreaga suflare locală pentru a se prinde […]

Citește mai mult

Curier Județean

Planuri pentru construirea unei centrale fotovoltaice cu o putere totală de 1.900 kilowați în comuna Unirea: În ce stadiu este proiectul

Lucian Daramus

Publicat

în

Planuri pentru construirea unei centrale fotovoltaice cu o putere totală de 1.900 kilowați în comuna Unirea: În ce stadiu este proiectul O firmă din Cluj-Napoca a solcitat Agenției pentru Protecția Mediului Alba acordul de mediu pentru realizarea unei centrale fotovoltaice în comuna Unirea. Centrala ar urma să aibă puterea totală de 1.900 de kilowați. Gruparea […]

Citește mai mult

Curier Județean

PREMII obținute de elevii Liceului de Arte „Regina Maria” Alba Iulia la faza națională a Olimpiadei de Interpretare Instrumentală pentru învățământul gimnazial

Lucian Daramus

Publicat

în

Premii obținute de elevii Liceului de Arte „Regina Maria” Alba Iulia la faza națională a Olimpiadei de Interpretare Instrumentală pentru învățământul gimnazial Elevii Liceului de Arte „Regina Maria” Alba Iulia au obținut mai multe premii la faza națională a Olimpiadei de Interpretare Instrumentală pentr învățământul gimnazial. Citește și: ÎNCÂNTĂTOR! Cinci PREMII și două MENȚIUNI pentru […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | „A doua Înviere” sau „Învierea mică”: Vecernie specială în Duminica Paștelui 2025 la Catedrala Încoronării din Alba Iulia

Lucian Daramus

Publicat

în

„A doua Înviere” sau „Învierea mică”: Vecernie specială în Duminica Paștelui 2025 la Catedrala Încoronării din Alba Iulia În Duminica Paştilor 2025, la prânz, la Catedrala Încoronării din Alba Iulia s-a săvârșit Vecernia zilei de Luni din Săptămâna Luminată, numită şi „A doua Înviere”. În cadrul acestei slujbe, prin citirea Sfintei Evanghelii, Hristos cheamă toate […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea