Ştirea zilei
Oaspeţi bulgari la Colegiul Tehnic „Alexandru Domşa” Alba Iulia
În cadrul proiectului bilateral Comenius „Automobilul – dezvoltare şi îmbunătăţire de la apariţie până în zilele noastre”, 22 elevi şi 5 profesori de la Liceul Mecanic din Sliven – Bulgaria s-au aflat în prima decadă a acestei luni la Colegiul Tehnic „Alexandru Domşa” Alba Iulia. Programul a cuprins activităţi practice de înregistrare şi prelucrare a datelor privind comercializarea combustibililor, de măsurare a unor parametri funcţionali ai automobilului, vizite de documentare la reprezentanţele Aurocar şi Protos, parteneri în instruirea practică a elevilor, vizită de documentare pe tema combustibililor ecologici la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Oaspeţii bulgari, conduşi de directoarea Liceului Mecanic Sliven şi însoţiţi de prof. Ioan Corb şi prof. Nicolae Goţia, au fost primiţi şi la Instituţia Prefectului de către vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Alin Cucui, şi de prof. Cornel Sandu, inspector şcolar general al IŞJ Alba.
În cuvântul de bun-venit, „vicele” Alin Cucui le-a prezentat câteva informaţii despre obiectivele turistice, lansându-le invitaţia de a veni la schi în Alba şi le-a oferit câteva date despre economia judeţului, îndeosebi despre industria alimentară şi a subliniat excelenta relaţie de colaborare cu IŞJ Alba. Totodată, Alin Cucui a lansat propunerea ca, împreună cu elevii albaiulieni, să viziteze fabrica de automobile Mercedes din Bacs Kiskun, regiune din Ungaria cu care judeţul Alba este înfrăţit. La rândul său, prof. Cornel Sandu le-a spus elevilor despre cele peste 20 de proiecte derulate de IŞJ Alba în parteneriat cu CJ Alba. „Vizita partenerilor bulgari s-a încheiat cu evaluarea finală a mobilităţii, finalizarea jurnalului şi a materialelor comune pentru CD şi pagina web, încheindu-se cu o seară cultural-artistică tradiţională” a declarat prof. Ioan Corb, directorul Colegiului Tehnic „Al. Domşa”.
Robert GHERGU

Ştirea zilei
Premierul Portugaliei, vizită de lucru în România: Antonio Costa se va întâlni astăzi cu prim-ministrul Nicolae Ciucă și președintele Klaus Iohannis
Premierul Portugaliei, vizită de lucru în România: Antonio Costa se va întâlni astăzi cu prim-ministrul Nicolae Ciucă și președintele Klaus Iohannis
Premierul Republicii Portugheze, Antonio Costa, efectuează joi, 19 mai, o vizită de lucru în România, în cadrul căreia se va întâlni cu prim-ministrul Nicolae Ciucă, iar mai apoi va fi primit de preşedintele Klaus Iohannis.
Potrivit programului anunţat de autorităţi, premierul portughez va fi întâmpinat, joi dimineaţă, la Palatul Victoria, de omologul său român, pe agenda întâlnirii figurând şi o conferinţă de presă comună a celor doi înalţi oficiali.
Totodată, cei doi premieri urmează să participe şi la semnarea acordului între România şi Republica Portugheză privind cooperarea în domeniul apărării.
Ulterior, prim-ministrul Antonio Costa va fi primit la Palatul Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis, unde va purta cu acesta o serie de convorbiri, tete-a-tete şi oficiale.
În aceeaşi zi, premierul portughez va avea la Palatul Parlamentului o întrevedere cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, viceprim-ministrul şi ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene a Senatului, Angel Tîlvăr şi vicepreşedintele PSD, europarlamentarul Victor Negrescu.
Joi după-amiază, şeful Executivului de la Lisabona va efectua, alături de preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă, o vizită la Batalionul 1 Instrucţie „Olt”, localitatea Caracal, judeţul Olt.
sursa: ziarul.ro
Ştirea zilei
BACALAUREAT 2022, sesiunea specială: ASTĂZI are loc proba obligatorie a profilului. CALENDAR
BACALAUREAT 2022, sesiunea specială: ASTĂZI are loc proba obligatorie a profilului
Bacalaureatul 2022, sesiunea specială, continuă astăzi, 19 mai, cu proba obligatorie a profilului, pentru elevii olimpici din România.
Această sesiune este pentru absolvenții de liceu participanți la loturile olimpice și la competițiile sportive și artistice internaționale care se desfășoară în aceeași perioadă cu examenul național de Bacalaureat 2022.
- Înscrierea candidaților la sesiunea specială de examen se face în zilele de 9 și 10 mai.
În perioada 12-13 mai 2022 are loc evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională. Proba pentru competențele digitale este programată pe 16 și 17 mai.
Candidații vor susține proba scrisă la Limba și literatura română pe data de 18 mai. Proba obligatorie a profilului este pe 19 mai, iar pe 20 mai – proba la alegere a profilului și specializării.
Rezultatele inițiale vor fi afișate pe 26 mai. Contestațiile se vor depune în aceeași zi, între orele 12-14.
Iată calendarul oficial al sesiunii speciale a examenului de BAC 2022:
- 9-10 mai 2022: Înscrierea candidaților la sesiunea specială de examen
- 11 mai 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
- 12-13 mai 2022: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
- 16-17 mai 2022: Evaluarea competențelor digitale — proba D
- 17 mai 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
- 18 mai 2022: Limba și literatura română — proba E)a) — proba scrisă
- 19 mai 2022: Proba obligatorie a profilului — proba E)c) — proba scrisă
- 20 mai 2022: Proba la alegere a profilului și specializării — proba E)d) — proba scrisă
- 23 mai 2022: Limba și literatura maternă — proba E)b) — proba scrisă
- 26 mai 2022: Afișarea rezultatelor până la ora 12.00
- Depunerea contestațiilor (între orele 12.00 și 14.00)
- 26-29 mai 2022: Rezolvarea contestațiilor
- 29 mai 2022: Afișarea rezultatelor finale
Ştirea zilei
Alba Iulia, în top 10 al orașelor în merită să trăiești: Care este orașul cu cel mai multe de oferit
Alba, în top 10 al orașelor în merită să trăiești: Care este orașul cu cel mai multe de oferit
Potrivit unui top 10 al orașelor din România în care merită să trăiești, municipiul Alba Iulia se află pe locul al patrulea, chiar înainte de Cluj Napoca.
Clasamentul a fost realizat după ce românii din orașele de peste 30.000 de locuitori au dat note localităților în care trăiesc, în funcție de criterii precum siguranța, spațiile verzi, costul vieții, curățenie, administrație, trafic, soluții de smart city și calitatea vieții.
Locuitorii Timișoarei sunt mulțumiți de siguranța, calitatea vieții și spațiile verzi ale orașului, dar nu apreciază la fel de mult administrația, traficul sau curățenia.
9. Craiova
Craiova a intrat în top 10, pentru că locuitorii apreciază siguranța, spațiile verzi și calitatea vieții, dar nu văd cu ochi buni administrația, traficul și funcțiile de smart city.
8. Iași
În Iași, locuitorii sunt mulțumiți de aspecte precum siguranța, calitatea vieții și curățenia, însă apreciază mai puțin traficul, administrația și funcțiile de smart city.
7. Baia Mare
Baia Mare primește apreciere pentru costul vieții, siguranță și curățenie, dar nu și pentru calitatea administrației, trafic și funcțiile de smart city.
6. Brașov
Brașovenii sunt mulțumiți de siguranța, calitatea vieții și curățenia orașului. Administrația, spațiile verzi, traficul și funcțiile smart îi nemulțumesc pe locuitori.
5. Cluj-Napoca
În Cluj, locuitorii sunt mândri de orașul lor. Note mari au dat pentru calitatea vieții și funcțiile de smart city. Totuși, orașul nu stă prea bine în ceea ce privește traficul și costul vieții.
4. Alba-Iulia
Alba Iulia stă bine la siguranță, costul și calitatea vieții, dar nu și la administrație și spații verzi. Aici, locuitorii sunt în mare parte mulțumiți, dar nu foarte entuziaști în vreo privință.
3. Târgoviște
Târgoviște se află pe locul 3 pentru costul vieții, siguranță și calitatea vieții. Mai puțin bine stă la partea de smart city și trafic.
2. Sibiu
Pitorescul Sibiu este foarte apreciat de locuitorii lui, fiind și primul din țară care și-a renovat centrul vechi. Astfel, a ajuns să fie foarte aproape de nivelul orașelor europene.
1. Oradea
Oradea este fruntaș în acest top, pentru că locuitorii lui i-au dat cele mai mari note. La toate capitolele, punctajele date de orădeni au fost foarte mari.
-
Actualitateacum 2 ore
19 mai – Ziua pictorilor și data nașterii pictorului Ion Țuculescu
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
19 mai 1919: A fost înființată organizația non guvernamentală „Salvați Copiii”
-
Ştirea Taacum 23 de ore
ȘTIREA TA| O mașină „tunată” scoate peri albi locuitorilor unei străzi din Alba Iulia: „Un derbedeu cu cotețul lui din o mie nouă sute toamna”
-
Actualitateacum 21 de ore
Președintele Ungariei vine sâmbătă în Alba Iulia: Novák Katalin va fi prezentă la dezvelirea statuii principelui Gábor Bethlen
-
Curier Județeanacum 19 ore
VIDEO| 1 iunie. „Sărbătorile copilăriei” în Alba Iulia: Flashmob „Dansul copilăriei” și vânătoare de comori în Cetatea Marii Uniri. Programul evenimentului
-
Ştirea zileiacum 11 ore
Alba Iulia, în top 10 al orașelor în merită să trăiești: Care este orașul cu cel mai multe de oferit
-
Actualitateacum 21 de ore
Percheziții în județul Alba: Prejudiciu de aproape 4,7 milioane de lei, în cazul unor firme care colectează și reciclează deșeuri
-
Sportacum 18 ore
După tripla istorică din stagiunea 2021/2022, Volei Alba Blaj mizează, în linii mari, pe același lot și în ediția viitoare
-
Ştirea zileiacum 21 de ore
PERCHEZIȚII la Alba Iulia: Un bărbat de 69 de ani, REȚINUT de polițiști. Ce au descoperit oamenii legii
-
Curier Județeanacum 24 de ore
19-20 mai| Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia organizează cea de-a XIV-a ediţie a Conferinței internaționale a Facultății de Științe Economice, ICMEA 2022
-
Actualitateacum 16 ore
Salariu minim de 3.000 de lei, începând cu data de 1 iunie: Ce categorie de români vor beneficia și care sunt condițiile
-
Actualitateacum 19 ore
Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va fi de minimum 3.000 lei lunar în perioada 01 ianuarie 2023 – 31 decembrie 2028 pentru sectorul agricol și în industria alimentară: Precizări ITM Alba