O tânără din comuna Bistra şi-a abandonat nou-născutul în spital a doua zi după naştere. Femeia se internase cu cartea de identitate a unei tinere din Vadu Moţilor
Poliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată de un asistent social în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba cu privire la faptul că, în urmă cu o lună de zile, o pacientă a născut un copil de sex feminin iar în ziua următoare, respectiv în 12 iunie, aceasta a părăsit spitalul şi a abandonat copilul nou născut.
Potrivit IPJ Alba, din primele cercetări efectuate de către echipa de poliţişti deplasată la spital, s-a constat faptul că, o tânără însărcinată, care trebuia să nască, a fost adusă, în data de 11 iunie 2012, de la Spitalul Orăşenesc Abrud şi apoi internată de urgenţă la Spitalul Judeţean Alba. La internare, tânăra s-a legitimat cu o carte de identitate pe numele de T.M.A. de 20 de ani, din comuna Vadu Moţilor, judeţul Alba. După naştere, pacienta a părăsit spitalul fără acordul medicului, abandonând copilul nou născut.
În urma verificărilor efectuate de către poliţişti s-a stabilit că posesoarea actului de identitate, prezentat de pacientă la internare, a pierdut cartea de identitate în cursul anului 2010.
În baza datelor şi informaţiilor obţinute cu ocazia investigaţiilor ulterioare, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia, cu sprijinul colegilor din Cîmpeni, au reuşit să identifice femeia în cauză, aceasta fiind C.C. de 27 de ani, comuna Bistra.
În continuare, faţă de C.C. poliţiştii efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 293 alineatul 1, din Codul penal.
foto: arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Tarife MAJORATE pe 9 trasee de transport județean din Alba: Propunere pe agenda Consiliului Județean
Tarife majorate pe 9 trasee de transport județean din Alba: Propunere pe agenda Consiliului Județean Operatorul de transport rutier SC Excelent Trans SRL a solicitat modificarea tarifelor de călătorie practicate pentru serviciul public de transport persoane prin curse regulate pe traseele atribuite direct prin măsuri de urgenţă. Este vorba de 9 trasee de transport județean […]
VIDEO | INCENDIUL de la Strungari: Pompierii din Alba și voluntarii continuă lupta cu flăcările. Mobilizare masivă pentru stingerea focului
INCENDIUL de la Strungari: Pompierii din Alba și voluntarii continuă lupta cu flăcările. Mobilizare masivă pentru stingerea focului Pompierii din Alba și voluntarii continuă lupta cu flăcările în încercarea de a stinge incendiul de litieră de pădure și vegetație uscată, izbucnit luni, 1 iulie 2025. ”În cursul zilei de ieri, am fost solicitați să intervenim […]
VIDEO | Lucrări de reparații pe DN 74A, în zona Roșia Montană: Strat de uzură așternut pe tronsoanele afectate de calamitățile din 2021
Lucrări de reparații pe DN 74A, în zona Roșia Montană: Strat de uzură așternut pe tronsoanele afectate de calamitățile din 2021 Prefectul județului Alba, Nicolae Albu, a fost prezent, miercuri, 2 iulie 2025 pe șantierul lucrărilor de infrastructură rutieră desfășurate pe DN 74A, pe raza UAT Roșia Montană, alături de șeful Secției de Drumuri Naționale […]