O creştere economică de 1,2% şi inflaţie de 4,3%
România va înregistra în acest an o creştere economică de 1,2%, o rată anuală a inflaţiei de 4,3% şi un deficit bugetar de 5% din PIB, potrivit mediei estimărilor analiştilor, mai pesimiste decât prognozele anunţate de autorităţi.
FMI şi Guvernul anticipează că economia va creşte în acest an cu 1,5% şi ţintesc reducerea deficitului bugetar de la 6,6% din PIB în 2010 la 4,4% din PIB. Totodată, BNR a stabilit pentru acest an o ţintă de inflaţie de 3%, plus/minus un punct procentual, şi estimează că rata anuală se va situa la 3,4% în decembrie 2011. Membrii Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) şi-au exprimat, în cadrul unui sondaj intern, opiniile privind evoluţia a 12 indicatori macroeconomici şi a doi indicatori ai pieţei de capital pe parcursul anului 2011. Toţi respondenţii la sondaj se aşteaptă la reluarea creşterii economice pe parcursul anului 2011, estimările variind între 0,2% şi 1,7%. De asemenea, toţi analiştii anticipează că inflaţia se va reduce în acest an, dar va continua să se situeze la niveluri ridicate, de 4% – 4,8%.
Referitor la modificarea ratei de politică monetară, cu o excepţie, toţi participanţii la sondaj se aşteaptă la reducerea acesteia în anul 2011, până la 5,25% – 6,25%. Media estimărilor analiştilor privind dobânda de politică monetară indică reducerea ratei de la 6,25% la 5,75%. „Încadrarea în ţinta de deficit bugetar convenită cu FMI/UE este privită cu scepticism de majoritatea respondenţilor care se aşteaptă la un deficit bugetar de circa 5% din PIB faţă de ţinta de 4,4% din PIB. Chiar şi în aceste condiţii sunt de remarcat aşteptările privind reducerea considerabilă a deficitului bugetar pe parcursul acestui an comparativ cu 2010”, se arată într-un comunicat al AAFBR.
În ceea ce priveşte cursul de schimb, opinia analiştilor indică stabilitate, însă se poate sesiza o uşoară tendinţă de apreciere a leului faţă de euro pe parcursul acestui an. Estimările analiştilor privind cursul de schimb la finele acestui an variază între 4,05 şi 4,3 lei/euro, iar media se situează la 4,2 lei/euro. (G.D.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Comunicat finalizare proiect: Investiții în avans tehnologic, modernizare și dezvoltare durabilă la SC Mold Technology SRL
14.01.2026, Alba Iuia Comunicat finalizare proiect INVESTIȚII ÎN AVANS TEHNOLOGIC, MODERNIZARE ȘI DEZVOLTARE DURABILĂ LA MOLD TECHNOLOGY SRL Scopul proiectului: Creșterea competitivității firmei prin investiții în echipamente moderne, tehnologii avansate și dezvoltarea competențelor angajaților. Beneficiar: MOLD TECHNOLOGY SRL Perioada de implementare: 05.03.2025-04.11.2026 Valoarea totală a proiectului (Lei) […]
Economistul Radu Georgescu: Este moral ca statul să ia 70% din veniturile lunare? Și după ce îți ia 70% din venituri să spună că nu are bani și că trebuie să plătești și mai multe taxe
Economistul Radu Georgescu: Este moral ca statul să ia 70% din veniturile lunare? Și după ce îți ia 70% din venituri să spună că nu are bani și că trebuie să plătești și mai multe taxe În cel mai recent text scris de economistul Radu Georgescu, acesta vorbește despre lipsa educației financiare reale din România […]
Salariul mare în România duce la ,,risipă și pierderea reperelor”, potrivit economistului Iancu Guda: ,,Se poate economisi şi cu venituri mici”. Care este explicația
Salariul mare în România duce la ,,risipă și pierderea reperelor”, potrivit economistului Iancu Guda: ,,Se poate economisi şi cu venituri mici”. Care este explicația Economistul Iancu Guda a explicat, într-o postare publicată pe o rețea de socializare, că românii care au salarii mici ar putea economisi bani, în timp ce ,,veniturile foarte mari duc la […]