Rămâi conectat

Politică Administrație

O alternativă pentru elevi: şcoala profesională. Profesorul Adrian Simion explică avantajele acestei opțiuni

Bogdan Presecan

Publicat

în

Adrian SimionProfesorul Adrian Simion, purtător de cuvânt al PNL Alba, a ținut să îi informeze, respectiv să le reamintească părinților cu copii care au absolvit școala gimnazială, despre avantajele pe care le oferă alegerea unei școli profesionale.

Astfel, potrivit metodologiei MEN, absolvenţii clasei a VIII-a au la dispoziţie, în acest an, mai multe perioade în care îşi pot depune opţiunile pentru înscrierea în clasa a IX-a. Astfel, o primă etapă a avut loc din 5 până în 10 iulie. În 16 iulie a avut loc repartizarea computerizată a absolvenţilor înscrişi în prima etapă, listele cu candidaţii s-au afişat în 17 iulie la şcolile în care elevii au învăţat şi la liceele la care au fost repartizaţi, iar până în 26 iulie pot fi depuse dosarele de înscriere.

A doua etapă de admitere are loc în perioada 17 iulie – 1 august, pentru candidaţii din seria curentă, precum şi pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2013 – 2014. În perioada 17-23 iulie se completeaza fişele de opţiuni de către candidaţii care nu au participat la prima repartizare şi de către cei care au rămas nerepartizaţi.

Repartizarea computerizată a candidaţilor din etapa a doua de admitere va avea loc în 25 iulie, în aceeaşi zi urmând să fie afişate listele la şcoli şi licee. Candidaţii repartizaţi vor putea depune dosarele de înscriere la licee în perioada 25-26 iulie.

În etapa a treia de admitere în licee, repartizarea computerizată va avea loc în 5 – 6 august, pentru elevii care nu au participat la nicio repartizare, care nu au fost repartizaţi în etapele anterioare, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară mai târziu.

Potrivit lui Adrian Simion, “pentru elevii care vor participa la cea de a doua şi cea de a treia etapă, o alternativă o poate reprezenta școala profesională.

Sistemul de învăţământ bazat pe învăţarea unei meserii este din nou actual şi face obiectul Programului  „Alege-ţi drumul!”, demarat de Ministerul Educaţiei. Acest program se vrea  a fi un nou început pentru învăţământul profesional în România, o rută de educaţie şi pregătire practică, ce vizează integrarea mai uşoară a viitorilor absolvenţi pe o piaţă a muncii aflată într-o continuă schimbare.

Programul se  adresează tuturor elevilor clasei a IX-a înscrişi în învăţământul liceal care doresc să beneficieze de oportunităţile oferite de o profesionalizare accelerată, prin trecerea la un program specializat. De asemenea, este pusă la dispoziţia celor interesaţi o hartă interactivă, ce oferă posibilitatea de a alege judeţul de interes cu  toate detaliile despre calificările disponibile, unităţile de învăţământ şi numărul de locuri. Harta se găseşte la adresa de internet:

http://www.alegetidrumul.ro/oferta-de-invatamant-profesional/2013-2014/

În judeţul Alba sunt cuprinse în program unităţi de învăţământ din Alba Iulia, Aiud, Blaj, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureş, Sebeş; este vorba de licee tehnologice sau industriale, iar aceste unităţi şcolare au contracte cu diverşi agenţi economici la care elevii pot face practică, iar ulterior, după terminarea studiilor, se pot angaja.

Încurajarea formării profesionale este sprijinită şi prin H.G. Nr.1062 din 30.10.2012, privind modalitatea de subvenţionare de către stat a costurilor pentru elevii care frecventează învăţământul profesional. Astfel,  subvenţionarea de către stat a costurilor pentru elevii care frecventează învăţământul profesional se realizează prin Programul naţional de protecţie socială „Bursa profesională“. Aceasta se acordă tuturor elevilor care frecventează învăţământul profesional şi constă într-un sprijin financiar lunar de 200 lei, al cărui cuantum poate fi modificat anual prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Mai trebuie amintit şi faptul că din toamnă, la Colegiul „Alexandru Domşa” din Alba Iulia vor funcţiona trei clase tip Kronstadt. Ele vor fi puse la dispoziţia elevilor care doresc să înveţe o meserie şi să aibă un loc de muncă asigurat. Totodată, cei care vor alege să înveţe în respectivele clase, pe toată durata cât vor fi elevi vor primi, pe lângă cei 200 de lei din partea Ministerului Educaţiei, şi încă 200 de lei, din partea agenţilor economici (cu conditia sa nu depaseasca un anumit numar de absente).

Elevii mai beneficiaza, printre altele, in mod gratuit de: o masa zilnic, asigurare medicala, echipament de lucru, transport. După terminarea studiilor absolvenţii au posibilitatea de a lucra în Germania, cu condiţia de a mai face şi un curs de pregătire practică de o jumătate de an. De asemenea, cei care doresc sa-si continue studiile cu finalizarea liceului si urmarea, ulterioara, a unor sutdii universitare, vor primi sprijin in acest sens.”


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Județul Alba campion al învățământului dual din România. 11,36% nivelul județului față de 3% nivelul național

Bogdan Ilea

Publicat

în

Județul Alba campion al învățământului dual din România. 11,36% nivelul județului față de 3% nivelul național În cadrul ședinței de colegiu prefectural, Inspectorul Școlar General Adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Alba, Dan Chercheș a vorbit despre învățământul dual din județ. La nivel național România ponderea învățământului dual este de doar 3%, în timp ce în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea