Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (A.N.I.T.P.) şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (I.G.P.F.) lansează campania de prevenire a traficului de persoane ”Pentru că OAMENII contează, pune TU barieră traficului!”.
Campania urmăreşte informarea, conştientizarea şi sensibilizarea grupurilor ţintă cu privire la fenomenul traficului de persoane, în vederea adoptării măsurilor de autoprotecţie şi a acţiunilor necesare diferitelor momente şi provocări din lanţul traficului.
În egală măsură, mesajul anti-trafic avertizează persoanele aflate în situaţie de risc cu privire la faptul că ar putea fi sau deveni victime ale traficului şi le informează unde pot găsi sprijin şi ajutor.
Campania se circumscrie direcţiilor de acţiune prevăzute în Strategia Naţională Împotriva Traficului de
Persoane pentru perioada 2018-2022, iniţiativa comună a celor doi parteneri propunându-şi să informeze şi să influenţeze:
Persoanele vulnerabile care ar putea deveni victime,
Persoanele care pot intra în contact cu o posibilă victimă a traficului,
Publicul larg.
Mesajul campaniei va fi transmis direct, cetăţenilor români care tranzitează principalele puncte de trecere a frontierei de stat în scop lucrativ sau turistic, precum şi online, utilizatorilor celor mai cunoscute platforme sociale, prin intermediul reţelelor naţionale, teritoriale şi regionale gestionate de cei doi parteneri.
Informaţii de background:
Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane evaluează şi monitorizează, la nivel naţional, activitatea desfăşurată în domeniul luptei împotriva traficului de persoane, îndeplinind rolul de raportor naţional.
Linkuri utile:
FACEBOOK:
@ANITPCentral: Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane
@politiadefrontiera: Poliţia de Frontieră Română
YOUTUBE:
AnitpRomania: https://www.youtube.com/user/AnitpRomania
Poliția de Frontieră Română: https://www.youtube.com/user/FRONTIERApfr
INSTAGRAM:
anitpromania: https://www.instagram.com/anitpromania/
politia_de_frontiera: https://www.instagram.com/politia_de_frontiera/
WEBSITE:
A.N.I.T.P.: https://anitp.mai.gov.ro/
I.G.P.F.: https://www.politiadefrontiera.ro/
TWITTER:
@ANITPRomania: Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane
@FrontieraRO: Poliţia de Frontieră
Linia TelVerde a A.N.I.T.P.: 0800 800 678
Telefonul de informare al I.G.P.F.: (+4) 021 9590
Informaţii suplimentare:
A.N.I.T.P.
Telefon: 021-303 70 80 / int 15470, Fax: 021-319 01 83, E-mail: presa.anitp@mai.gov.ro
I.G.P.F.
Telefon: 021.316.25.98; 021.318.25.92, Fax: 021.312.11.89, E-mail: pfr@igpf.ro