Noi spații culturale și de agrement în Cetatea Alba Carolina – o galerie de artă cu atelier și două terenuri de tenis
Între documentațiile de urbanism supuse spre aprobarea Consiliului Local Alba Iulia, în ședința de vineri, 22 mai, se află două solicitări privind amenajarea unor spații culturale și de agrement în Cetatea Alba Carolina.
Este vorba de construirea unei Galerii de artă cu atelier – solicitare depusă de SC Breasla SRL (ce deține și cafeneaua Framm’s) care propune realizarea unor ateliere de arte plastice, ca extindere a funcţiunii spaţiului amenajat în caponiera din vecinătate.
Potrivit documentației, clădirea va fi dezvoltată exploatand la maximum diferenţa de nivel a terenului. Corpul din partea de jos va avea subsol ca depozit al bistro-ului din zonă. Clădirea va fi îngropată în partea din spate iar întreaga suprafaţă de acoperire va fi realizată integral pe conceptul „green roof” care presupune o izolare naturală a construcţiei la partea superioară, formata dintr-un strat de pământ, iarbă și plante specifice. Alimentarea cu energie electrică, apă, gaze naturale, telefonie, canalizare se va face prin branșarea la reţelele existente în zonă.
A doua solicitare este făcută de Asociația Clubul Sportiv Ambasador care va amenaja două terenuri de tenis pe Latura de Nord a Cetății, între Ravelinul Sf. Elisabeta și Contragarda Ravelinului. Suprafaţa vizată este de 1.148 mp unde va mai fi construit un vestiar de lemn, cu caracter sezonier (deschis si acoperit), un depozit de material sportiv și alei pietonale. Accesul se va face din str. Gemina, pe o cale amenajata cu 11 parcaje. Accesul direct din Șanțul de Nord al fortificaţiei este numai pietonal.
În ambele cazuri s-a primit aviz favorabil din partea Comisiei de organizare şi dezvoltare urbanistică si Comisiei tehnice de urbanism, cu condiţia prezentării documentelor care atestă parcurgerea etapei de consultare a publicului și a avizului de mediu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
Primăria municipiului Alba Iulia, despre postarea profesorului Cristian Păun: ”Conține cifre departe de adevăr”. Punct de vedere
Primăria municipiului Alba Iulia, despre postarea profesorului Cristian Păun: ”Conține cifre departe de adevăr”. Punct de vedere Primăria Alba Iulia a transmis un punct de vedere ca urmare a postării profesorului Cristian Păun care a dat orașul natal ca exemplu pentru a combate teza că „nu sunt mulți angajați la stat, nu este prea mult […]
FOTO | Lucrări de modernizare a străzilor din zona Depozitelor-Moților-Doinei-Oituz-Alunului-Cloșca, la Sebeș: Care este stadiul intervențiilor
Lucrări de modernizare a străzilor din zona Depozitelor-Moților-Doinei-Oituz-Alunului-Cloșca, la Sebeș: Care este stadiul intervențiilor Lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din municipiul Sebeș, parte a proiectului ce vizează mai multe străzi importante, continuă într-un ritm susținut, a anunțat, miercuri, 2 iulie 2025, primarul Dorin Nistor. Citește și: Lucrări de reabilitare a lacului din Parcul Tineretului […]
VIDEO | 66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice la Blaj: Contract pentru montare semnat la sediul primăriei
66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice la Blaj: Contract pentru montare semnat la sediul primăriei Contractul pentru montarea a 66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice pe raza municipiului a fost semnat, marți, 1 iulie 2025 la sediul Primăriei Blaj. Valoarea contractului este de aproximativ 3,5 milioane de […]