Economie

Nicolae Pătrânjan – părintele parcului dendrologic de la Alba Iulia premiat de Asociaţia „Progresul Silvic”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Societatea „Progresul Silvic”, asociaţie profesională de mare prestigiu a inginerilor silvici din toată ţara, fondată în anul 1886, şi-a desemnat câştigătorii pentru rezultatele deosebite obţinute de membrii săi pentru protejarea pădurilor, a mediului, a biodiversităţii, dar şi pentru cercetări ştiinţifice deosebite în domeniu. Pentru anul 2010 au fost acordate trei premii, egale ca valoare, însoţite de diplome de excelenţă. Spre mândria Filialei Alba Iulia a Societăţii „Progresul Silvic” din rândurile căreia provine, unul din cele trei premii a revenit inginerului silvic Nicolae Pătrânjan, pentru meritele sale cu totul remarcabile în realizarea parcului dendrologic dr. „Ioan Vlad” de lângă Alba Iulia. Celelalte două premii ale Societăţii au fost acordate unor specialişti de marcă, autori de lucrări ştiinţifice în domeniul silviculturii: unui  membru al Filialei Braşov-Covasna, respectiv al Filialei Institutului de Cercetări şi Amenajări silvice  Bucureşti.
Deşi valoarea premiilor este modestă (500 euro), „asortată” cu vremurile pe care le trăim, recunoaşterea în sine a realizărilor de excepţie ale custodelui parcului – Nicolae Pătrânjan, este un motiv de mândrie atât pentru  câştigător, cât şi pentru comunitatea albaiuliană şi  corpul silvicultorilor. Este incontestabil faptul că ideea de înfiinţare a acestui parc lângă municipiul Alba Iulia, demersurile pentru obţinerea avizelor necesare, implementarea ideilor îi revin acestui specialist pentru care crearea  parcului dendrologic a însemnat însăşi raţiunea sa de a fi în ultimii 10 ani. Pe tot parcursul acestor ani, ţelul principal al d-lui ing. Pătrânjan a fost dezvoltarea fondului dendrologic. Astfel, plecând de la un inventar de 51 specii existente în mod natural în anul 2001- în momentul începerii proiectului, a făcut ca numărul speciilor să crească an de an, astfel încât în anul 2010  pot fi inventariate peste 800 specii!
Aceste realizări au presupus un efort enorm de procurare a materialului săditor, de recoltare a seminţelor din diverse locaţii din judeţ şi din ţară, de la diferite grădini botanice, persoane fizice, chiar din străinătate, pe diverse filiere. A urmat producerea puieţilor în pepiniera înfiinţată ad-hoc, chiar în parc. Acest lucru l-a făcut cu mare pasiune şi pricepere, având uneori şi eşecuri din cauza inadaptabilităţii unor specii la rigorile climei noastre sau a pierderilor provocate de animalele sălbatice. La alte specii s-au cumpărat puieţii de la diverse pepiniere, firme private sau  persoane fizice.
Timp de 8 ani lucrările s-au executat cu sprijinul financiar  şi logistic al Direcţiei Silvice Alba, iar din anul 2008 parcul a trecut în administrarea municipiului care a făcut demersuri pentru obţinerea de fonduri structurale pentru a intensifica ritmul lucrărilor, în special al celor legate de securitatea investiţiei şi accesul publicului. Acum rezultatele devin de la an la an tot mai vizibile pentru că puieţii plantaţi în primii ani au atins deja dimensiuni apreciabile, cu aspect arborescent.
Utilitatea acestui proiect este incontestabilă. Chiar de la început, când s-au pus bazele acestui parc dendrologic, locaţia a devenit  o adevarată bază de formare a conştiinţei forestiere şi de protecţie a mediului, pentru că în fiecare an aici s-au desfăşurat numeroase acţiuni cu caracter educativ: acţiuni de plantare în Luna Pădurii cu copii şi tineri de la toate unităţile de învăţământ din municipiul Alba Iulia, diverse alte activităţi educaţionale, marcarea zilei Silvicultorului, a Mediului, a Europei etc. Odată cu deschiderea lui pentru public, însă, locuitorii municipiului Alba Iulia vor fi principalii  şi fericiţii beneficiari ai proiectului.
În concluzie, considerăm că dl ing. Nicolae Pătrânjan este unul din specialiştii din producţie  nu numai din judeţul Alba, ci din întreaga ţară, care prin realizările sale incontestabile va lăsa o moştenire extrem de valoroasă  generaţiilor viitoare. Este un model unic demn de urmat în ceea ce priveşte pasiunea, implicarea şi dăruirea totală în profesie. Îl felicităm şi îi dorim multă sănătate, pentru a-şi  vedea visul  transpus în realitate până la capăt!
Alexandrina ILICA,
preşedintele  Filialei Alba Iulia a S.P.S.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Economie

Economie

Comunicat de presă – 29 octombrie 2026: Lansare proiect „Dezvoltarea societății SC Bonterm SRL”

Dana Opruta

Publicat

în

DATA: 29.10.2026 Comunicat lansare proiect DEZVOLTAREA SOCIETATII BONTERM S.R.L.   Scopul proiectului: Obiectivul general al proiectului consta in intensificarea cresterii sustenabile si competitivității economice a firmei in domeniul fabricarii de de usi si ferestre din metal prin achizitionarea unor echipamente eficiente energetic, prietenoase cu mediul, crearea de locuri noi de munca, inclusiv prin investitii productive dar si in […]

Citește mai mult

Economie

Anunț de mediu – 22 octombrie 2026: Solicitare obținere acord de mediu pentru „Modernizare drum comunal DC 32, tronsonul 1, comuna Cetatea de Baltă, sat Crăciunelu de Sus”

Dana Opruta

Publicat

în

Solicitare obținere acord de mediu pentru „Modernizare drum comunal DC32, tronsonul 1, comuna Cetatea de Baltă, sat Crăciunelu de Sus” Comuna Cetatea de Baltă, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul Modernizare drum comunal DC 32, tronsonul 1, propus a fi amplasat în comuna Cetatea de Baltă, sat […]

Citește mai mult

Economie

Comunicat de presă – 20 octombrie 2026: Finalizare proiect „Reabilitare moderată a sediului Primăriei Comunei Ceru-Băcăinți, județul Alba”

Dana Opruta

Publicat

în

Comunicat de presă finalizare proiect „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”   U.A.T. Comuna Ceru Băcăinți, în calitate beneficiar la investiției, anunță finalizarea proiectului cu titlul: „REABILITARE MODERATĂ A SEDIULUI PRIMĂRIEI COMUNEI CERU-BĂCĂINȚI, JUDEȚUL ALBA”, contract de finanțare nr. 3479/11.01.2023, cod C10-I3-1112. Proiectul este gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, fiind  finanțat […]

Citește mai mult