Actualitate

Modificări ale CODULUI RUTIER 2022. Care sunt informațiile care trebuie prezentate polițiștilor locali

BONTEA Alexandru

Publicat

în

Modificări ale CODULUI RUTIER 2022. Care sunt informațiile care trebuie prezentate polițiștilor locali

La solicitarea polițistului local, proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul are obligaţia de a prezenta datele de identificare a persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice, ori cel în cauză riscă să fie sancționat, arată un proiect inițiat de deputați liberali și adoptat de către Senat.

Proiectul a fost adoptat cu 101 voturi „pentru”, 11 „împotrivă” şi trei abţineri.

„Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare amendarea OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul stabilirii şi în sarcina Poliţiei locale a posibilităţii de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice, iar în cazul nerespectării transmiterii informaţiilor solicitate să poată constata contravenţiile şi să aplice sancţiunile corespunzătoare”, se precizează în raportul comun de admitere a proiectului, întocmit de comisiile juridică şi de apărare.

Proiectul a fost adoptat cu două amendamente care prevăd că „Poliţia locală poate solicita aceste date de identifîcare numai în legătură cu exercitarea competenţelor în domeniul circulaţiei pe drumurile publice”, respectiv „constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor de către poliţistul local se fac cu respectarea dispoziţiilor Legii poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.

Potrivit expunerii de motive, aplicarea acestei modificări la legislaţia în domeniu va conduce la reducerea numărului de încălcări ale normelor legale privind oprirea, staţionarea sau parcarea autovehiculelor.

„În considerarea faptului că poliţiştii locali vor avea competenţa de a solicita datele de identificare ale conducătorilor autovehiculelor oprite/staţionate/parcate neregulamentar se va reduce numărul de încălcări ale normelor legale privind oprirea/staţionarea/parcarea, având în vedere şi faptul că sancţiunile pentru necomunicarea datelor de identificare ale conducătorilor autovehiculelor sunt mai mari decât cele pentru oprirea/staţionarea/parcarea”, se explică în document.

Senatul este prima Cameră legislativă sesizată.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

2-4 aprilie 2026 | Început de Prier cu ninsori la munte: Vânt și ploi în toată România. Anunțul meteorologilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Început de Prier cu ninsori la munte: Vânt și ploi în toată România Meteorologii au emis, miercuri, 1 aprilie 2026 o informare meteo privind vânt puternic și ploi pentru toată țara, iar pentru zona de munte, la peste 1.800 de metri, sunt prognozate ninsori și strat de zăpadă. Informarea meteo este valabilă în intervalul 2 […]

Citește mai mult

Actualitate

Verificări interne la ANAF: Suspiciuni privind integritatea unor angajați ai instituției

Ioana Oprean

Publicat

în

Verificări interne la ANAF: Suspiciuni privind integritatea unor angajați ai instituției Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat o serie de verificări în interiorul instituției după ce au apărut suspiciuni privind integritatea unor angajați. „În urma unor verificări preliminare și a unor sesizări interne, au fost identificate indicii privind posibile comportamente neconforme și suspiciuni […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Muncii: „50.000 de locuri de muncă și 7.000 de firme s-au pierdut în ultimul an”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Muncii: „50.000 de locuri de muncă și 7.000 de firme s-au pierdut în ultimul an” Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat marţi, 31 martie 2026, că economia României se confruntă cu probleme serioase, arătând că în ultimul an s-au pierdut aproape 50.000 de locuri de muncă şi 7.000 de firme. „Statistic, este evident că […]

Citește mai mult