Politică Administrație

Mircea Hava: Grupul PPE cere ca Uniunea Europeană să urgenteze ajutorul financiar pentru victimele inundațiilor, inclusiv cele din România

Ioana Oprean

Publicat

în

Grupul PPE cere ca Uniunea Europeană să urgenteze ajutorul financiar pentru victimele inundațiilor, inclusiv cele din România

Așa cum am văzut cu toții, luna septembrie a semănat dezastru în mai multe țări din Europa, între care România, Polonia, Cehia, Austria, Slovacia sau Germania. Ploi torențiale și inundații au dus la moartea a peste 20 de persoane și la distrugeri materiale fără precedent în ultima perioadă.

Petrecerea Divorțaților

Realitatea ne demonstrează, încă o dată dacă mai e cazul, că reacția UE în fața unor asemenea calamități trebuie ferm îmbunătățită, pentru a ne putea proteja cât mai bine cetățenii aflați în grea cumpănă.

Grupul PPE, cel mai mare grup politic din Parlamentul European, solicită Uniunii să accelereze sprijinul pentru victimele inundațiilor din ultima perioadă, inundații care au afectat un sfert dintre țările comunității. Autoritățile locale, care cunosc cel mai bine situația de la fața locului, trebuie să beneficieze de sprijin logistic și financiar din partea Uniunii, astfel încât impactul acestor inundații să fie cât mai mic iar efectele să fie remediate în cel mai scurt timp.Sunt în total acord cu colegul meu, Siegfried Mureșan, vicepreședintele Grupului PPE și unul dintre negociatorii principali ai Parlamentului European privind următorul cadru financiar multianual, care a afirmat că “bugetul Uniunii ar trebui să fie mai flexibil, mai rezilient și să răspundă mai rapid crizelor cu ajutor financiar. Flexibilitatea este esențială și vom depune eforturi pentru a ne asigura că este inclusă în următorul buget pe termen lung al UE.”

Atrag atenția și autorităților din România, cu precădere celor guvernamentale, privitor la grija sporită pe care trebuie să o acorde lucrărilor de infrastructură care pot proteja populația de astfel de dezastre naturale. În paralel, la nivel de comune și orașe, e esențială dotarea cu echipamente și personal pentru intervenția în timp record în astfel de situații nedorite.

Cea mai mare provocare, atât pentru România, cât și pentru restul țărilor din UE, este stoparea pierderii de vieți omenești. Fiindcă un pod sau o casă, spre exemplu, pot fi reconstruite. În schimb, o viață curmată, NU!

România este printre țările cel mai grav afectate de aceste inundații, care au dus nu doar la pagube materiale extrem de importante, ci și la pierderi de vieți omenești. Sprijinul instituțiilor europene și declanșarea rapidă a mecanismelor de intervenție în caz de dezastre sunt cu atât mai importante cu cât pericolul nu a trecut, pe cursul Dunării fiind așteptată o nouă viitură.

Autoritățile locale, care cunosc cel mai bine situația de la fața locului, trebuie să beneficieze de sprijin logistic și financiar din partea Uniunii, astfel încât impactul acestor inundații să fie cât mai mic iar efectele să fie remediate în cel mai scurt timp.

Uniunea Europeană trebuie să-și adapteze mecanismele de intervenție în caz de dezastru, iar PPE susține o reformă a acestor instrumente.

Trebuie să fim conștienți că astfel de crize vor fi, în condițiile încălzirii globale, tot mai dese și mai extreme, astfel că trebuie să fim pregătiți pentru a face față oricărui scenariu.

Uniunea Europeană este responsabilă și datoare să intervină, așa cum a făcut-o și în trecut, pentru a sprijini autoritățile și populația din zonele afectate de dezastre, iar modul în care au loc aceste intervenții și în care este acordat sprijinul trebuie să devină mult mai eficiente.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”!

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”! După ce s-au victimizat că vor la guvernare și au promis că va curge lapte și miere, socialiștii își arată adevărata față. Prima lor „măsură” luată în favoarea românilor a fost aceea de a arunca vina pe „greaua moștenire” lăsată de Bolojan. Asta, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete

Ioana Oprean

Publicat

în

La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete Orașul Cugir își propune să valorifice potențialul unor terenuri degradate sau insuficient utilizate printr-un proiect de regenerare urbană care vizează dezvoltarea unor spații publice moderne, accesibile și prietenoase cu mediul. În acest scop, autoritățile publice locale din Cugir […]

Citește mai mult