Rămâi conectat

Politică Administrație

Ministrul Muncii: Salarizarea personalului bugetar nu respectă niciun principiu managerial referitor la resursele umane. Se impune schimbarea politicii

Ziarul Unirea

Publicat

în

Ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb, a declarat marți că salarizarea personalului bugetar nu respectă niciun principiu managerial referitor la resursele umane, iar în acest context se impune revizuirea și schimbarea politicii salariale din acest sector.

Rovana Plumb02„Știm cu toții că salarizarea personalului bugetar, în momentul de față, nu respectă niciun principiu managerial în ceea ce privește managementul resurselor umane. Din punctul nostru de vedere, investiția în oameni este cea mai profitabilă pe care o poate face o societate (…) După aprobarea Codului Fiscal și a celui de Procedură fiscală vom intra în dezbatere publică privind noua politică de salarizare. Nu există, în momentul de față, o motivare suficientă, o relaționare între motivarea personalului și perfomanță, nu există o relaționare între competențe și eficiență, fapt pentru care se impune revizuirea și schimbarea politicii salariale în sectorul bugetar. Toate detaliile vor fi anunțate pe sectoarele de activitate bugetară după ce vom finaliza și adopta cele două Coduri care schimbă modul de fiscalizare în România”, a spus ministrul Muncii.

Rovana Plumb a amintit, totodată, că revizuirea și elaborarea unei noi legislații în domeniul salarizării în sectorul bugetar se face pe baza dialogului cu partenerii sociali.

„Legat de problema demotivării personalului din sectorul bugetar, vă pot spune că politica salarială în sectorul bugetar face obiectul revizuirii și elaborării unei noi legislații pe baza dialogului cu partenerii sociali. Am avut, deja, întâlniri cu reprezentanții sectorului public de sănătate și asistență socială, cu care ne vom reîntâlni. În cursul zilei de mâine (miercuri, 22 aprilie 2015 — n. r.), vor avea loc la Guvern alte două întâlniri privind politica salarială cu reprezentanții din sectorul Educație, dar și cu cei ai funcționarilor publici’, a menționat Plumb.

Sursa Agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Primăria municipiului Alba Iulia, despre postarea profesorului Cristian Păun: ”Conține cifre departe de adevăr”. Punct de vedere

Ziarul Unirea

Publicat

în

Primăria municipiului Alba Iulia, despre postarea profesorului Cristian Păun: ”Conține cifre departe de adevăr”. Punct de vedere Primăria Alba Iulia a transmis un punct de vedere ca urmare a postării profesorului Cristian Păun care a dat orașul natal ca exemplu pentru a combate teza că „nu sunt mulți angajați la stat, nu este prea mult […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Lucrări de modernizare a străzilor din zona Depozitelor-Moților-Doinei-Oituz-Alunului-Cloșca, la Sebeș: Care este stadiul intervențiilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Lucrări de modernizare a străzilor din zona Depozitelor-Moților-Doinei-Oituz-Alunului-Cloșca, la Sebeș: Care este stadiul intervențiilor Lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din municipiul Sebeș, parte a proiectului ce vizează mai multe străzi importante, continuă într-un ritm susținut, a anunțat, miercuri, 2 iulie 2025, primarul Dorin Nistor. Citește și: Lucrări de reabilitare a lacului din Parcul Tineretului […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | 66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice la Blaj: Contract pentru montare semnat la sediul primăriei

Ziarul Unirea

Publicat

în

66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice la Blaj: Contract pentru montare semnat la sediul primăriei Contractul pentru montarea a 66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice pe raza municipiului a fost semnat, marți, 1 iulie 2025 la sediul Primăriei Blaj.  Valoarea contractului este de aproximativ 3,5 milioane de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea