Ministrul Muncii, despre sutele de mii de posturi de la stat care vor dispărea: „Ne dorim un sistem bugetar mai suplu şi mai eficient”
Ministrul Muncii, despre sutele de mii de posturi de la stat care vor dispărea: „Ne dorim un sistem bugetar mai suplu şi mai eficient”
Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a adus explicații privind propunerea premierului Marcel Ciolacu referitor la desființarea a 200.000 de posturi din sectorul bugetar.
„Ne dorim un sistem bugetar mai suplu şi mai eficient. Care este explicaţia? Vor fi economii atât prin cheltuieli directe, cât şi indirecte. Prin cheltuieli directe, datorită faptului că aceste posturi dispărând din organigramele instituţiilor, practic şi în cazul celor unde se mai puteau face angajări, aceste angajări nu vor exista. Deci acele posturi vor fi posturi care nu vor mai crea cheltuieli bugetare”, a spus ministrul Muncii.
Cheltuieli indirecte
Simona Bucura Oprescu a precizat, totodată că, în privința cheltuielilor indirecte, ”discutăm despre posturi neocupate în momentul acesta. Gândiţi-vă la faptul că existau şefi de birouri, şefi de servicii, directori în instituţiile publice care în mod automat primeau o remuneraţie mai mare. Şi atunci ceea ce ne dorim este un aparat bugetar mai suplu şi mai eficient, astfel încât să existe undeva echilibru între ceea ce produc cei din mediul privat şi cheltuielile publice”, a spus ministrul Muncii la Digi 24.
Este foarte importantă performanța
Pe de altă parte, ea a arătat că, la stat, ”pentru structurile interne pe care le are o instituţie, se consideră că pentru o funcţie de conducere trebuie să conduci un număr de posturi, trebuie să ai un număr de posturi în organigramă. Şi atunci se ţine cont de numărul de posturi din organigramă nu de numărul de posturi ocupate în organigramă. Şi atunci acesta este principiul prin care premierul Marcel Ciolacu taie în carne vie şi vine cu această idee de a veni cu o reformă care să aducă o administraţie eficientă şi suplă.
Trebuie să vă gândiţi că pe absolut tot ceea ce înseamnă administraţie centrală, fiindcă despre administraţia centrală discutăm în primul rând, vor fi făcute analize de aşa manieră încât să vedem reorganizări ale instituţiilor, regândiri ale instituţiilor, care să ne ducă într-o zonă în care să păstrăm un echilibru între cheltuieli sustenabile şi servicii publice de calitate, dar mai ales performanţa. Este foarte importantă performanţa”, a precizat Simona Bucura-Oprescu.
Sursa: dcbusiness.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Combinația de fructe și legume care poate crește speranța de viață. Recomandarea specialiștilor
Combinația de fructe și legume care poate crește speranța de viață. Recomandarea specialiștilor Un studiu arată că un anumit raport între consumul de fructe și legume ar putea avea efecte importante asupra sănătății și ar putea contribui la prelungirea duratei de viață. O echipă de cercetători de la Școala de Sănătate Publică T.H. Chan din […]
Video | Primul tunel forat construit pe o autostradă din România, finalizat pe Sibiu – Pitești: Când se deschide circulația
Primul tunel forat construit pe o autostradă din România, finalizat pe Sibiu – Pitești: Când se deschide circulația Constructorii au finalizat lucrările pe Secțiunea 4, Curtea de Argeș – Tigveni, pe Autostrada Sibiu – Pitești. Anunțul a fost făcut de Horațiu Cosma, secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Sectorul are o lungime de 9,86 kilometri […]
Economie pentru a limita criza prețurilor: Apel făcut de UE pentru toate statele membre Uniunea Europeană traversează o perioadă dificilă pe piața energiei, după ce războiul din Iran a provocat perturbări ale piețelor de petrol și gaze. Comisarul european pentru Energie, Dan Jorgensen, le-a cerut miniștrilor de resort din statele membre să analizeze posibile măsuri […]
