Rămâi conectat

Actualitate

Ministrul Fondurilor Europene anunță o întâlnire cu toți constructorii de autostrăzi, fiind nemulțumită de deconturile din aprilie

Ziarul Unirea

Publicat

în

Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a declarat, marți, într-o conferinţă de presă, că nivelul scăzut al facturilor venite la decontare, în luna aprilie, va fi analizat la Ministerul Transporturilor, în data de 15 mai, împreună cu toţi constructorii cu care România a semnat contracte în vederea finalizării construcţiei de autostrăzi.

„Guvernul a luat în calcul şi a făcut o analiză pe cererile care vin de la beneficiarii pe infrastructura de transport şi vreau să va anunţ că, pe data de 15 mai, vom avea la Ministerul Transporturilor, împreună cu domnul ministru Lucian Şova o întâlnire cu toţi contractorii, cei cu care România a semnat contracte în vederea finalizării construcţiei de autostrăzi. Vrem să vedem exact de ce în cursul unei luni, aprilie, care este o lună de primăvară, şi în care lucrările s-ar fi putut face, facturile venite la decontare au un nivel relativ scăzut. În acest sens, pe baza dialogului, vrem să cunoaştem foarte bine care sunt motivele, pentru a lua măsuri în consecinţă cu responsabilitate ca şi guvernanţi”, a precizat Plumb.

Aceasta a spus că, în urma analizei, vrea să afle dacă forţa de muncă angajată în construcţia de autostrăzi este suficientă, astfel încât „să putem să fundamentăm luarea unor decizii”.

Potrivit sursei citate, în cursul săptămânii viitoare vor mai fi întâlniri şi cu beneficiarii care au semnat contracte în infrastructura de mediu.

„Cu certitudine suntem gata să luăm măsuri constructive şi această situaţie să se schimbe. S-a discutat, ştim care este situaţia la nivel de Guvern, doamna prim ministru ne-a spus să avem o întâlnire cu tot ceea ce înseamnă constructori. Vreau să vă spun că nu ne oprim aici. Nu ne oprim doar la infrastructura de transporturi, acelaşi lucru vom avea săptămâna viitoare, întâlniri cu toţi cei care sunt beneficiari şi au semnat contracte în infrastructura de mediu, care înseamnă servicii de apă şi canalizare către populaţie în infrastructura de termoficare, tocmai pentru a lua măsurile necesare, astfel încât să putem să mergem mai departe într-un ritm mai alert”, a spus ministrul de resort, adăugând că este vorba şi despre infrastructura de termoficare a Capitalei, care are o alocare de 180 de milioane de euro.

Sursa Agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Tăvălug de scumpiri de la 1 august 2025: Cât va costa coşul de cumpărături, după scumpiri

Ziarul Unirea

Publicat

în

Tăvălug de scumpiri de la 1 august 2025: Cât va costa coşul de cumpărături, după scumpiri Mâncarea şi toate celelalte produse de la raft, benzina şi motorina, facturile pentru energie, RCA-ul şi vacanţele, toate vor avea preţuri mai mari pe fondul măsurilor de austeritate luate de Guvern. Creşterea celor două cote de TVA, cea standard […]

Citește mai mult

Actualitate

Radu Georgescu: După spirala deficitului bugetar, România va intra într-o spirală de recesiune economică

Ziarul Unirea

Publicat

în

Radu Georgescu: După spirala deficitului bugetar, România va intra într-o spirală de recesiune economică „După spirala deficitului bugetar, România va intra într-o spirală de recesiune economică”, avertizează economistul Radu Georgescu. Citește și: Radu Georgescu: Zeci de măsuri fiscale, nimeni nu mai înțelege nimic. Politicienii au reușit să enerveze pe toată lumea: mediul privat, antreprenori, bugetari […]

Citește mai mult

Actualitate

4-6 iulie 2025 | COD GALBEN și PORTOCALIU de CANICULĂ în Alba și alte județe. Disconfort termic accentuat, maxime de 40 de grade și nopți tropicale

Ziarul Unirea

Publicat

în

4-6 iulie 2025 | COD GALBEN și PORTOCALIU de CANICULĂ în Alba și alte județe. Disconfort termic accentuat, maxime de 40 de grade și nopți tropicale Meteorologii ANM au emis vineri dimineața noi atenționări meteo cod galbenși cod portocaliu de caniculă, temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic, valabile în Alba și alte județe din […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea