Rămâi conectat

Actualitate

Ministerul Transporturilor a dat undă verde circulației trenurilor cu muncitori sezonieri către Europa

Ziarul Unirea

Publicat

în

Un ordin privind aprobarea Procedurii pentru circulaţia trenurilor de călători special comandate în vederea transportului de lucrători sezonieri, inclusiv activităţi de îngrijire a persoanelor vulnerabile, între România şi alte state membre ale UE,  a fost emis de către Ministerul Transporturilor Infrastructurii şi Comunicaţiilor anunță MEDIAFAX.

Acest ordin a fost emis pentru respectarea restricțiilor de operare instituite prin ordonanțele militare emise în temeiul Decretului nr 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și al Decretului nr 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României.

Procedura este rezultatul discuțiilor purtate de către reprezentanții MTIC cu cei ai Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Afacerilor Interne și cei ai Ministerului Afacerilor Externe.

Prin această procedură sunt stabilite obligațiile care cad în sarcina fiecărei părți implicate în transportul special comandat pe calea ferată al lucrătorilor sezonieri, inclusiv al celor care desfășoară activități de îngrijire a persoanelor vulnerabile.

Ordinul este emis în contextul în care Ministerul Transporturilor a anunțat că CFR Călători a primit din partea părții austriece o cerere pentru organizarea de transporturi de muncitori începând cu 9 mai. Potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor, Ambasada Austriei a solicitat în 24 aprilie aprobarea unui tramsport de muncitori sezonieri pe calea ferată, inclusiv a celor care desfășoară activități de îngrijire a persoanelor vulnerabile.

Ministerul a anunțat că CFR Călători poartă discuții cu OBB, operatorul feroviar austriac, pentru stabilirea procedurii de desfășurare a transportului feroviar de călători în contextul COVID-19. Această procedură urmează să fie validată de Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Afacerilor Externe.

„Conform ultimei solicitări primite de către CFR Călători, partea austriacă ar dori să organizeze primul tren special, începând cel mai târziu din data de 09.05.2020, având o capacitate de aproximativ 360 de călători”, au mai anunțat reprezentanții Ministerului Transporturilor.

Peste 33.000 de austrieci au nevoie de îngrijire în această perioadă. Jumătate din îngrijitori provin din România. Din cauza restricţiilor provocate de pandemia cu noul coronavirus, însă, aceştia nu au mai putut să schimbe turele colegilor din Austria, astfel că mulţi dintre aceştia lucrează de mai bine de o lună fără pauză.

sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Măsuri fiscale de austeritate, pentru a scoate România din recesiune. Care sunt acestea și de când vor fi aplicate

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Măsuri fiscale de austeritate, pentru a scoate România din recesiune. Care sunt acestea și de când vor fi aplicate Liderii coaliției de guvernare continuă să analizeze mai multe scenarii privind pachetul de măsuri fiscale de austeritate, urmând ca o decizie politică finală să fie adoptată în cel mai ascurt timp. „Urmează măsurile fiscale. Joi sau […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii 2025 | Scade la 3.000 de lei pragul de la care se va plăti CASS. Vor fi plătite la timp pensiile în luna iulie?

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Pensii 2025 | Scade la 3.000 de lei pragul de la care se va plăti CASS. Vor fi plătite la timp pensiile în luna iulie? Se pare că guvernul a calculat din nou sumele de bani colectate la asigurările de sănătate la pensii și au ajuns la concluzia că sunt prea mici pentru un prag […]

Citește mai mult

Actualitate

Scădere abruptă pe bursă după anunțul măsurilor fiscale, anunțate de premierul Ilie Bolojan: BET, cel mai accentuat declin din ultimele două luni

Ziarul Unirea

Publicat

în

Scădere abruptă pe bursă după anunțul măsurilor fiscale, anunțate de premierul Ilie Bolojan: BET, cel mai accentuat declin din ultimele două luni Indicele BET, principalul indicator al Bursei de Valori București (BVB), a înregistrat miercuri, 2 iulie 2025, un recul de 1,7%, cel mai accentuat declin din 5 mai 2025 încoace, pe fondul reacției negative […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea