Ministerul Agriculturii: Costuri zero pentru FERMIERI la IRIGAT TERENUL!
Secretarul de stat din Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu a anunțat că potrivit amendamentelor admise în Comisia pentru agricultură din Camera Deputaților și Comisia pentru industrii și servicii și incluse în forma în care a fost votată legea, fermierii sau organizațiile fermierilor nu vor achita costurile la anumite utilități.
Potrivit Agroinfo.ro, fermierii nu vor plăti costurile pentru irigatul terenurilor și nici costurile pentru energia electrică: Astăzi (9 mai 2017, n.r.), așa cum am promis, cu sprijinul majorității parlamentare, a apărut legea nr 173/2017 care se referă la faptul că toate costurile cu apa, până la stația de punere sub presiune sunt suportate de ANIF! Deci, costuri zero pentru fermieri în cazul utilizării apei pentru irigat!
La articolul 66, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„(2) Cheltuielile aferente asigurării unui nivel optim al apei pentru irigaţii la staţiile de punere sub presiune şi alte puncte de livrare unde s-au încheiat contracte multianuale/sezoniere, respectiv costul apei şi costul energiei electrice pentru pomparea apei de irigaţii, se suportă din bugetul Agenţiei Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), în limita sumelor alocate din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu această destinaţie.”
În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii, vor fi modificate și completate și Normele metodologice privind calculul şi plata tarifelor pentru serviciile de îmbunătăţiri funciare aprobate prin Ordinul nr.120/2011.
Sursa: bugetul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Măsuri fiscale de austeritate, pentru a scoate România din recesiune. Care sunt acestea și de când vor fi aplicate
Măsuri fiscale de austeritate, pentru a scoate România din recesiune. Care sunt acestea și de când vor fi aplicate Liderii coaliției de guvernare continuă să analizeze mai multe scenarii privind pachetul de măsuri fiscale de austeritate, urmând ca o decizie politică finală să fie adoptată în cel mai ascurt timp. „Urmează măsurile fiscale. Joi sau […]
Pensii 2025 | Scade la 3.000 de lei pragul de la care se va plăti CASS. Vor fi plătite la timp pensiile în luna iulie?
Pensii 2025 | Scade la 3.000 de lei pragul de la care se va plăti CASS. Vor fi plătite la timp pensiile în luna iulie? Se pare că guvernul a calculat din nou sumele de bani colectate la asigurările de sănătate la pensii și au ajuns la concluzia că sunt prea mici pentru un prag […]
Scădere abruptă pe bursă după anunțul măsurilor fiscale, anunțate de premierul Ilie Bolojan: BET, cel mai accentuat declin din ultimele două luni
Scădere abruptă pe bursă după anunțul măsurilor fiscale, anunțate de premierul Ilie Bolojan: BET, cel mai accentuat declin din ultimele două luni Indicele BET, principalul indicator al Bursei de Valori București (BVB), a înregistrat miercuri, 2 iulie 2025, un recul de 1,7%, cel mai accentuat declin din 5 mai 2025 încoace, pe fondul reacției negative […]