Mihai Răzvan Ungureanu, candidatul la preşedinţia României, susţinut de Partidul Forţa Civică
Sâmbătă, 14 decembrie a.c., a avut loc la Bucureşti, la Palatul Parlamentului, Consiliul Naţional Extraordinar al partidului Forţa Civică, având pe ordinea de zi validarea candidaturii la funcţia de preşedinte al României a domnului Mihai Răzvan Ungureanu şi stabilirea prin vot a noii componențe a Biroului Permanent Naţional.
Filiala Alba a partidului Forţa Civică a luat parte la reuniunea Consiliului Naţional cu o delegaţie compusă din 12 persoane, condusă de Haţegan Marius Adrian, preşedintele filialei judeţene. Alături de cei 12 delegaţi din Alba, la Bucureşti au mai fost prezenţi peste 1.200 de delegaţi din toată ţara, aceştia votând în unanimitate validarea candidaturii d-lui Mihai Răzvan Ungureanu la funcţia de preşedinte al României, pentru alegerile prezidenţiale din 2014. Totodată a fost ales şi noul Birou Permanent Naţional al partidului.
De asemenea, la acest eveniment au mai participat, în calitate de invitaţi speciali, domnii Cristian Preda – europarlamentar, Eugen Tomac – preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Dănuț Pop – preşedintele Partidului Ecologist Român, care şi-au exprimat susţinerea pentru candidatura lui Mihai-Răzvan Ungureanu la funcţia de preşedinte al României.
Au mai fost prezenţi la reuniunea Consiliului Naţional Forţa Civică şi Radu F. Alexandru – senator şi vicepreşedinte al Partidului Democrat Liberal şi Károly Borbély din partea Uniunii Democrate Maghiare din România.
Biroul de presă al partidului Forța Civică – filiala Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
Primăria municipiului Alba Iulia, despre postarea profesorului Cristian Păun: ”Conține cifre departe de adevăr”. Punct de vedere
Primăria municipiului Alba Iulia, despre postarea profesorului Cristian Păun: ”Conține cifre departe de adevăr”. Punct de vedere Primăria Alba Iulia a transmis un punct de vedere ca urmare a postării profesorului Cristian Păun care a dat orașul natal ca exemplu pentru a combate teza că „nu sunt mulți angajați la stat, nu este prea mult […]
FOTO | Lucrări de modernizare a străzilor din zona Depozitelor-Moților-Doinei-Oituz-Alunului-Cloșca, la Sebeș: Care este stadiul intervențiilor
Lucrări de modernizare a străzilor din zona Depozitelor-Moților-Doinei-Oituz-Alunului-Cloșca, la Sebeș: Care este stadiul intervențiilor Lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din municipiul Sebeș, parte a proiectului ce vizează mai multe străzi importante, continuă într-un ritm susținut, a anunțat, miercuri, 2 iulie 2025, primarul Dorin Nistor. Citește și: Lucrări de reabilitare a lacului din Parcul Tineretului […]
VIDEO | 66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice la Blaj: Contract pentru montare semnat la sediul primăriei
66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice la Blaj: Contract pentru montare semnat la sediul primăriei Contractul pentru montarea a 66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice pe raza municipiului a fost semnat, marți, 1 iulie 2025 la sediul Primăriei Blaj. Valoarea contractului este de aproximativ 3,5 milioane de […]