METEO. Ce se anunţă pentru următoarele zile: Cât mai ține vremea caldă și cât de frig se face noaptea
Conform meteorologilor, până duminică, 20 octombrie, ne vom bucura de vreme caldă. Frigul se întoarce de săptămâna viitoare în toate regiunile. Creşterea anormală a temperaturilor la mijlocul lunii octombrie este pusă pe seama unui val de aer cald care străbate în această perioadă ţara noastră.
„Este vorba de circulaţia maselor de aer care se face în general pe direcţie nordică sau sudică. Când circulaţia aerului se face pe direcţie nordică, nord-vestică vorbim de o răcire, de o pătrundere de masă de aer mai rece, uneori mase de aer polar, iar când se face din direcţie sudică, sud-vestică discutăm de încălziri de creşteri ale valorilor termice.
În general în perioada aceasta de tranziţie între anotimpuri, atât toamna, cât şi primăvara, avem astfel de perioade cu vreme mai caldă sau mai rece decât în mod normal până când se stabilzează circulaţia şi masele de aer”, a explicat meteorologul Alina Şerban. Şi următoarele zile vor fi caracterizate de temperaturi ridicate şi nu sunt preconizate precipitaţii.
Un val de aer cald prezent în Europa Centrală şi de Sud-Est influenţează şi temperaturile din ţara noastră. Astfel, temperaturile au crescut până aproape de 28 de grade în aproape toată ţara în weekend. Valul de aer cald a fost resimţit şi în zonele extracarpatice, unde temperaturile au ajuns la 24, 25 de grade. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), şi miercuri, 16 octombrie, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 şi 28 de grade, iar cele minime între 5 şi 16 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei.
Joi, conform ANM, cerul va fi variabil, cu nebulozitate joasă sau ceaţă, îndeosebi în primele ore ale zilei şi din nou noaptea în estul şi sud-estul ţării, posibil persistentă şi trecător asociată cu burniţă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime, în continuare mai ridicate în orele amiezii decât cele specifice datei în regiunile intracarpatice şi apropiate de cele normale în restul zonelor, se vor încadra între 18 şi 26 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 şi 15 grade, uşor mai coborâte în estul Transilvaniei.
Şi weekend-ul aduce tot vreme caldă. Regimul termic va fi caracterizat de valori uşor mai ridicate decât cele specifice perioadei în mare parte a ţării.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
De ce la Paște NU trebuie să urăm ”sărbători fericite” sau ”Paște fericit”? Un episcop ortodox le-a explicat credincioșilor săi de ce nu se urează „Sărbători fericite!” de Învierea Domnului. Preasfinţitul Ambrozie, episcopul Giurgiului, a vorbit despre „păcatul” pe care-l fac unii credincioși în perioada pascală. „Mulţi dintre dumneavoastră v‑aţi împărtăşit cu trupul şi sângele […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 32 de minute
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 21 de ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale