Ştirea zilei

Mesaj EMOȚIONANT de mulțumire al femeii din Blaj, înjunghiată de un notar, pentru salvatorii ei: ”Datorită vouă azi pot umbla și îmi pot strânge copii și familia în brațe”

Ioana Oprean

Publicat

în

Mesaj EMOȚIONANT de mulțumire al femeii din Blaj, înjunghiată de un notar, pentru salvatorii ei: ”Datorită vouă azi pot umbla și îmi pot strânge copii și familia în brațe”

C.O., femeie de 38 de ani, din Blaj, care a fost înjunghiată în mod brutal de fostul iubit, un notar din Mureș, a postat un mesaj emoționant de mulțumire pentru salvatorii ei, dupa o lună de la evenimentul de coșmar.

Citește și: Femeie din Blaj, înjunghiată și plimbată cu mașina, de către fostul iubit. Agresorul, un notar din județul Mureș

”Vă mulțumesc din suflet pentru tot ce ați făcut pentru mine, salvatorii mei. Datorită vouă, Paul și Raul, azi pot umbla și îmi pot strânge copii și familia în brațe. Mă închin în fața voastră!”, a scris C.O. pe Facebook.

Incidentul șocant a avut loc în Târnăveni, județul Mureș, la începutul lunii decembrie 2023, când un notar public în vârstă de 41 de ani și-a atacat fosta iubită într-un mod diabolic.

După o întâlnire, cei doi s-au urcat în mașină unde notarul ar fi atacat-o pe C.O. cu o armă albă, într-un mod extrem de brutal. Femeia a fost înjunghiată în repetate rânduri în zona abdominală, dar a suferit răni și la nivelul mâinilor, într-o încercare disperată de a se apăra.

Bărbatul s-a plimbat apoi cu femeia preț de aproximativ 2 ore, așteptând ca în urma hemoragiei să moară.

Doi polițiști din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Luduș, aflându-se în patrulare, în timp ce se deplasau pe DN 15, au observat un autoturism staționat pe un drum agricol, care nu avea de ce să-și justifice prezența pe acea cale de acces folosită exclusiv pentru muncile agricole.

Citește și: Mărturia celor doi polițiști care au salvat-o pe femeia din Alba, înjunghiată de un notar, din gelozie: „Toate hainele victimei erau efectiv îmbibate cu sânge”

La vederea autospecialei de poliție, șoferul a încercat să se pună în mișcare, însă polițiștii au blocat autoturismul. Paul și Raul, polițiști tineri, la început de carieră, nu au ezitat nicio secundă, au pus mâna pe arme și l-au somat pe bărbatul care se afla la volan să coboare. Bărbatul nu s-a supus imediat solicitărilor, iar aceștia s-au poziționat pentru a putea efectua foc, în situația în care agresorul i-ar fi atacat cu o armă albă. În final, șoferul a ridicat mâinile deasupra capului și a ieșit din autoturism. A fost imediat imobilizat prin încătușare, iar polițiștii i-au acordat primul ajutor victimei care prezenta mai multe plăgi prin înjunghiere, fiind într-o stare foarte gravă.

Paul și Raul, deși sunt la început de drum în această profesie, au dat dovadă de fler, de putere de stăpânire, de asumare, și cel mai important, au îndeplinit cea mai importantă atribuție a Poliției, să protejeze și să salveze viața. Ei au fost speranța femeii de a mai trăi. Dacă nu ar fi existat această intervenție, azi am fi vorbit despre o crimă odioasă.

Femeia trăiește pentru că Paul și Raul există!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

ACCIDENT pe autostrada A1, în Alba: Un autoturism și un autocamion s-au ciocnit pe sensul de mers Sebeș – Sibiu

Ioana Oprean

Publicat

în

ACCIDENT pe autostrada A1, în Alba: Un autoturism și un autocamion s-au ciocnit pe sensul de mers Sebeș – Sibiu Un accident rutier a avut joi noaptea, în jurul orei 22.00, pe autostrada A1. Un autoturism și un autocamion s-au ciocnit pe sensul de mers Sebeș-Sibiu. Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru asigurarea măsurilor specifice […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Taxe și impozite pe locuințe mult mai mari la Sebeș în 2026. Creșteri de până la 70–80% față de anul trecut: ,,Toate merg din ce în ce mai prost”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Taxe și impozite pe locuințe mult mai mari la Sebeș în 2026. Creșteri de până la 70–80% față de anul trecut: ,,Toate merg din ce în ce mai prost” Locuitorii din Sebeș pot achita, începând de astăzi, 15 ianuarie 2026, taxele și impozitele aferente locuințelor. Mulți dintre contribuabili constată însă creșteri semnificative, sumele fiind cu […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | ALERTĂ în Alba: Adolescentă de 14 ani, din Zlatna, dată DISPĂRUTĂ de familie: A plecat de acasă și nu a mai revenit

Ioana Oprean

Publicat

în

ALERTĂ în Alba: Adolescentă de 14 ani, din Zlatna, dată DISPĂRUTĂ de familie: A plecat de acasă și nu a mai revenit O adolescentă de 14 ani, din Zlatna, este dată dispărută de familie după ce a plecat de acasă astăzi și nu a mai revenit la domiciliu. Polițiștii din Alba caută o minoră care […]

Citește mai mult