Rămâi conectat

Actualitate

MENCS: S-a semnat un protocol de colaborare privind renovarea de grupuri sanitare în școlile de stat, în perioada iulie-septembrie

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Ministerul Educaţiei Naţionale a semnat un protocol de colaborare privind renovarea, în perioada iulie – septembrie, de grupuri sanitare în şcolile de stat.

„Am semnat astăzi protocolul de colaborare cu Cersanit România. Protocolul asigură cadrul instituţional pentru funcţionarea şi dezvoltarea unui proiect generos, care îşi propune renovarea, în perioada iulie – septembrie 2018, a grupurilor sanitare situate în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat selectate din toată ţara de către Ministerul Educaţiei Naţionale”, a declarat ministrul Valentin Popa, citat de Agerpres.

El a spus că sunt 2.188 de unităţi şcolare în ţară care nu dispun de grupuri sanitare în incinta clădirii unde se desfăşoară activităţile didactice, iar aproximativ 10% dintre şcoli nu au sistem de canalizare corespunzător.

„An de an ministerul, prin inspectoratele şcolare, monitorizează şi face demersuri pe lângă autorităţile locale în vederea rezolvării acestor situaţii. Ne-am propus, aşa cum a anunţat şi doamna prim-ministru, ca până în anul 2020 să nu există nicio unitate şcolară cu toaleta în curte. Vom asigura apă, canalizare şi toalete tuturor unităţilor şcolare din învăţământul preuniversitar”, a precizat ministrul.

Potrivit acestuia, MEN, prin unitatea de management a proiectelor pentru modernizarea reţelei şcolare şi universitare, implementează două proiecte de infrastructură şcolară – pe acela privind reforma educaţiei timpurii şi proiectul de reabilitare a infrastucturii şcolare, în valoare totală de aproape jumătate de miliard de euro.

„De asemenea, avem proiecte de lucrări de investiţii la unităţile de învăţământ preuniversitar de stat derulate şi prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice”, a adăugat ministrul.

El a menţionat că ar dori ca protocolul semnat privind renovarea de grupuri sanitare în şcolile de stat să reprezinte o sursă de inspiraţie şi pentru alte iniţiative sociale.

„Transmit pe această cale mediului privat că toţi întreprinzătorii care doresc să vină în întâmpinarea nevoilor reale ale preşcolarilor şi elevilor vor beneficia de sprijinul Ministerului Educaţiei”, a arătat Popa.

Alina Mureşan, manager de marketing pe Europa de Sud la Cersanit România, a menţionat că numărul de şcoli unde se va interveni pentru renovarea de grupuri sanitare depinde de volumul de vânzări pe care firma îl va înregistra în perioada aprilie – august.

„Este sezonul renovărilor, fiecare produs pe care cineva îl cumpără în România între luna aprilie şi luna august înseamnă 1% pe care noi îl vom colecta într-un buget de renovare. Acest buget de renovare depinde de volumul de vânzări. (…) Din partea MEN, noi vom primi o listă de şcoli şi va trebui să facem o selecţie. Aceasta depinde de criterii tehnice pe care le-am agreat împreună cu partenerii noştri constructori”, a precizat Mureşan.

Potrivit acesteia, grupurile sanitare care vor fi renovate în intervalul iulie – septembrie anul acesta trebuie să aibă racord la apă şi canalizare.

„Mesajul nostru vine către mediul privat să se alăture platformei şi să sprijine în a reuşi în 2019 – 2020 să renovăm mai multe şcoli şi să construim un spaţiu de baie acolo unde nu există”, a mai spus Mureşan.

Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi, a declarat că sunt probleme şi în sălile de clasă unde, în special pe timpul iernii, regimul termic este foarte scăzut.

„Sperăm să se găsească finanţarea necesară, astfel încât să putem umbla la modernizarea acestor unităţi şcolare”, a susţinut Cristache.

El este sceptic în ceea ce priveşte faptul că până în 2020 nu va mai exista nicio şcoală cu toaleta în curte. „Nu cred, nu pentru că nu ar exista dorinţa, dar vorbim de sume foarte mari din păcate”, a adăugat Cristache.

sursa: agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Examenul de BACALAUREAT | Schimbare importantă pentru cei care au obținut note mici: Ar putea avea posibilitatea de a-și mări notele

Ziarul Unirea

Publicat

în

Examenul de BACALAUREAT | Schimbare importantă pentru cei care au obținut note mici: Ar putea avea posibilitatea de a-și mări notele Absolvenții de liceu care au dat examenul de Bacalaureat și l-au luat cu o medie de cel puțin 6, 5 la toate materiile, ar putea avea posibilitatea de a-și mări notele. Un proiect a […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea