Rămâi conectat

Actualitate

Măsurile de distanțare fizică și reducerea riscului epidemiologic pentru profesori și elevi, anunțate de Ministerul de Interne si cel al Muncii

Ziarul Unirea

Publicat

în

 Cele două instituții care vor verifica măsurile impuse în școli de distanțare fizică și reducerea riscului epidemiologic sunt Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Munci, potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern pentru măsurile din starea de alertă, act normativ pe care Guvernul îl aprobă la această oră în ședință.

Pe 18 mai în România intră în vigoare Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Prevederile din lege în domeniul educației pot fi citite aici.

”Măsurile prevăzute la art.10 se pun în aplicare de către Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmărește de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Afacerilor Interne”, prevede actul citat.

Ministerul Muncii are atribuții de verificare a respectării condițiilor impuse pentru angajații din învățământ, atât cadre didactice cât și persoanal administrativ, iar Ministerul de Interne poate controla respectarea măsurilor impuse pentru elevi și pentru angajați.

În anexa 3 prin care se aprobă normele de aplicate ale Legii adoptate săptămâna trecută în Parlament, lege care intră azi în vigoare, articolul 10 prevede măsurile din domeniul Educației:

”În condițiile art. 5 alin. (3) lit. f) și art.38 din Legea nr. 55/2020, se stabilesc următoarele măsuri:

Se menține măsura suspendării temporare a cursurilor din toate unitățile și instituțiile de învățământ până la finalul anului școlar/universitar, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului educației și cercetării și ministrului sănătății, emis în temeiul art. 38 și art. 71 alin. (2) din Legea 55/2020.
Se permite desfășurarea, după data de 02.06.2020, a unor activități de pregătire, pe o perioadă de 2 săptămâni, pentru elevii claselor terminale (a 8-a, a 12- a și a 13-a), precum și pentru organizarea examenelor naționale în condițiile respectării măsurilor de prevenire, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului educației și cercetării și ministrului sănătății, emis în temeiul art. 38 și art. 71 alin. (2) din Legea 55/2020.”

Reamintim că sămbătă în Monitorul Oficial a apărut Ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății, ordin prin care sunt detaliată condițiile de dezinfectare a claselor, de aerisire a sălilor între cursuri sau de intrare a elevilor la examenele naționale de Bacalaureat și Evaluarea Națională. Conform noilor reguli, nu vor fi mai mult de 10 elevi în clasă, pauzele vor fi de 10 minute la fiecare oră și în pauze vor ieși simultan maximum două grupe de elevi.

În timpul pauzei, clasa trebuie aerisită. Înainte și după ore are loc dezinfectarea cu biocide a claselor.

Sursa: edupedu.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Scădere abruptă pe bursă după anunțul măsurilor fiscale, anunțate de premierul Ilie Bolojan: BET, cel mai accentuat declin din ultimele două luni

Ziarul Unirea

Publicat

în

Scădere abruptă pe bursă după anunțul măsurilor fiscale, anunțate de premierul Ilie Bolojan: BET, cel mai accentuat declin din ultimele două luni Indicele BET, principalul indicator al Bursei de Valori București (BVB), a înregistrat miercuri, 2 iulie 2025, un recul de 1,7%, cel mai accentuat declin din 5 mai 2025 încoace, pe fondul reacției negative […]

Citește mai mult

Actualitate

Patronii firmelor din România, nemulțumiți de măsurile fiscale anunțate de Bolojan: ”Criza bugetară nu se rezolvă prin supraimpozitarea mediului privat”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Patronii firmelor din România, nemulțumiți de măsurile fiscale anunțate de Bolojan: ”Criza bugetară nu se rezolvă prin supraimpozitarea mediului privat” Confederația Patronală Concordia, organizație prezidată de Dan Șucu și din care provine și consilierul prezidențial Radu Burnete, și-au exprimat miercuri, 2 iulie 2025,  „profunda îngrijorare și nemulțumire” față de pachetul de măsuri fiscale anunțat de Executiv, […]

Citește mai mult

Actualitate

ANM trage un semnal de alarmă:  Nou episod de caniculă severă, în luna iulie, în România

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

ANM trage un semnal de alarmă:  Nou episod de caniculă severă, în luna iulie, în România Adiministrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că, România intră într-un nou episod de caniculă severă, cu temperaturi care vor atinge și chiar vor depăși 36 de grade Celsius, în special în sudul și sud-estul țării. Potrivit Elenei Mateescu, directorul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea