Actualitate

Măsuri pentru a ţine sub control creşterea preţurilor: Miniștrii Energiei din UE vor discuta despre plafonarea prețului gazului

Ioana Oprean

Publicat

în

Măsuri pentru a ţine sub control creşterea preţurilor: Miniștrii Energiei din UE vor discuta despre plafonarea prețului gazului

Opţiunile luate în calcul pentru a ţine sub control creşterea preţurilor vor fi discutate de către miniştrii Energiei din UE. Aceștia vor lua în calcul inclusiv o plafonare a preţului gazului şi linii de credit de urgenţă pentru operatorii prezenţi pe piaţa energiei, se arată într-un document consultat de Reuters şi elaborat de Republica Cehă, ţara care asigură semestrul acesta preşedinţia Uniunii Europene.

În 9 septembrie este programată reuniunea miniştrii Energiei din UE pentru a discuta măsuri la nivelul blocului comunitar ca răspuns la creşterea preţurilor gazelor şi electricităţii, care afectează industria Europei şi majorează facturile gospodăriilor, după ce Rusia a redus livrările de gaze.

În document, consultat de Reuters, se arată că printre opţiunile luate în calcul de oficialii UE se află o plafonare a preţului gazului folosit pentru producerea electricităţii, sau scoaterea temporară a centralelor electrice pe bază de gaze naturale din actualul sistem UE de stabilire a preţurilor electricităţii.

De asemenea, miniştrii Energiei din UE vor lua în considerare oferirea urgentă de „un sprijin pan-european, sub forma unei linii de credit” pentru operatorii prezenţi pe piaţa energiei care se confruntă cu apeluri în marjă ridicate.

Duminică, Finlanda şi Suedia au anunţat că intenţionează să ofere garanţii de lichiditate de miliarde de euro companiilor din energie, în contextul preţurilor ridicate.

Orice politici de urgenţă ale UE vor trebui probabil să fie propuse de Comisia Europeană, care în prezent elaborează propunerile.

Conform documentului, miniştrii Energiei din UE vor discuta posibila plafonare a limitelor marjei pe care o pot solicita bursele de energie, şi o suspendare temporară a pieţelor europene de instrumentele financiare derivate pe produse energetice.

Şi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, consideră că a sosit momentul să fie stabilită o plafonare a preţului gazului rusesc, care vine prin conducte spre Europa, pentru a lupta contra încercărilor preşedintelui Vladimir Putin de a manipula piaţa europeană a energiei.

„Cred cu fermitate că este acum momentul pentru o plafonare a preţului gazului rusesc, care vine prin conducte spre Europa. Plafonarea poate fi propusă la nivel european, şi există de asemenea baza juridică pentru taxarea suplimentară a profiturilor excepţionale, ca măsură de urgenţă într-un moment de criză”, a afirmat oficialul.

Sursa: ziare.com


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

2-4 aprilie 2026 | Început de Prier cu ninsori la munte: Vânt și ploi în toată România. Anunțul meteorologilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Început de Prier cu ninsori la munte: Vânt și ploi în toată România Meteorologii au emis, miercuri, 1 aprilie 2026 o informare meteo privind vânt puternic și ploi pentru toată țara, iar pentru zona de munte, la peste 1.800 de metri, sunt prognozate ninsori și strat de zăpadă. Informarea meteo este valabilă în intervalul 2 […]

Citește mai mult

Actualitate

Verificări interne la ANAF: Suspiciuni privind integritatea unor angajați ai instituției

Ioana Oprean

Publicat

în

Verificări interne la ANAF: Suspiciuni privind integritatea unor angajați ai instituției Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat o serie de verificări în interiorul instituției după ce au apărut suspiciuni privind integritatea unor angajați. „În urma unor verificări preliminare și a unor sesizări interne, au fost identificate indicii privind posibile comportamente neconforme și suspiciuni […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Muncii: „50.000 de locuri de muncă și 7.000 de firme s-au pierdut în ultimul an”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Muncii: „50.000 de locuri de muncă și 7.000 de firme s-au pierdut în ultimul an” Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat marţi, 31 martie 2026, că economia României se confruntă cu probleme serioase, arătând că în ultimul an s-au pierdut aproape 50.000 de locuri de muncă şi 7.000 de firme. „Statistic, este evident că […]

Citește mai mult