Curier Județean

Maratonul de vacinare CONTINUĂ la Blaj: Trei campanii, în acest weekend, la Tiur, Mănărade și Petrisat. PROGRAM

Ioana Oprean

Publicat

în

Continuă seria de evenimente de tip „maraton de vaccinare” cu serul Pfizer organizate pe raza municipiului Blaj. În acest weekend vor fi organizate trei astfel de acțiuni în localitățile aparținătoare ale municipiului Blaj, după următorul program: vineri, 21 mai, între orele 11:00 și 16:00 la Tiur, sâmbătă, 22 mai, între orele 11:00 și 16:00 la Mănărade și duminică, 23 mai, între orele 15:00 și 19:00, la Petrisat.

Vaccinarea se va desfășura la căminele culturale din cele trei localități și este organizată de Primăria Municipiului Blaj, Direcția de Sănătate Publică Alba și Spitalul Municipal Blaj.

Se pot prezenta la vaccinare toate persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani, indiferent de localitatea în care domiciliază, fără programare, doar cu buletinul de identitate, iar în cazul în care au efectuat prima doză, și cu adeverința de vaccinare cu serul Pfizer. Minorii care au împlinit vârsta de 16 ani se pot prezenta la vaccinare doar însoțiți de un părinte sau de reprezentantul legal.

Autoritățile blăjene invită locuitorii să se vaccineze pentru a crește gradul de imunizare a populației împotriva SARS-COV-2 la nivelul comunității, vaccinarea fiind singura cale de revenire la normalitate.

Primul maraton de vaccinare organizat la Blaj a reprezentat un real succes. Duminica trecută, peste 800 de persoane s-au imunizat, cu prima sau a doua doză de vaccin Pfizer, la Centrul Cultural „Iacob Mureșianu”. Cei care au primit prima doză de vaccin Pfizer sunt așteptați, în data de 6 iunie, la maratonul de rapel.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

După ani și ani, încă o stradă din zona Arex din Alba Iulia „atacată” de lucrări de modernizare

Ioana Oprean

Publicat

în

După ani și ani, încă o stradă din zona Arex din Alba Iulia „atacată” de lucrări de modernizare Primăria Alba Iulia a emis, în 26 martie 2026, autorizația de construire pentru obiectivul de investiție „Modernizare strada Barbu Ștefănescu Delavrancea – municipiul Alba Iulia”, proiect inițiat oficial în anul 2024. Strada Barbu Ștefănescu Delavrancea, situată în […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Diana Maria Hancheș și Răzvan Valentin Cioara, elevi ai Liceului „HCC” Abrud, calificați la etapa națională a Micii Olimpiade de Geografie 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Diana Maria Hancheș și Răzvan Valentin Cioara, elevi ai Liceului „HCC” Abrud, calificați la etapa națională a Micii Olimpiade de Geografie 2026 Elevii Liceului „Horea, Cloșca și Crișan” Abrud au obținut rezultate deosebite la etapa județeană a Micii Olimpiade de Geografie 2026.  „Conducerea Liceului HCC Abrud își exprimă aprecierea față de rezultatele excelente obținute de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bazinul acoperit de înot de la Sebeș, tot mai aproape de deschidere: Urmează să fie dotat cu mobilierul necesar

Ioana Oprean

Publicat

în

Bazinul acoperit de înot de la Sebeș, tot mai aproape de deschidere: Urmează să fie dotat cu mobilierul necesar Momentul deschiderii noului bazin acoperit de înot de la Sebeș este tot mai aproape. Consiliul Județean Alba a lansat, marți, 31 martie 2026, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), procedura de achiziție prin licitație publică […]

Citește mai mult