Majorarea salariilor din construcţii şi agricultură se AMÂNĂ: Ce motiv a invocat premierul Ciolacu
Majorarea salariilor din construcţii şi agricultură se AMÂNĂ: Ce motiv a invocat premierul Ciolacu
Joi, 28 septembrie, la începutul şedinţei de guvern, Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunţat că amână majorarea salariilor din construcţii şi agricultură, după ce calculele iniţiale arătau că, în realitate, oamenii vor pierde bani după majorarea promisă.
Capitolul din legea austerităţii privind majorarea salariilor din construcţii şi agricultură nu va fi adoptat astăzi, după ce oficialii şi-au dat seama că ar însemna pierdere de bani pentru salariaţi, scrie antena3.
În plus, acest capitol a primit aviz nefavorabil de la CES, iar Guvernul aşteaptă noi calcule de la Ministerul de Finanţe.
Totul vine după ce, din calculele de la Ministerul de Finanţe a reieșit că cei din construcţii ar pierde o anumită sumă de bani. Şi patronatele s-au opus în CES şi au dat aviz nefavorabil.
Astfel, acest capitol se va amâna cu o săptămână.
„Calculele prezentate de Ministerul Finanţelor arată că, în urma aplicării CASS, salariul net în construcţii şi agricultură ar fi putut scădea.
Eu am promis că nu se va întâmpla.
Drept urmare, am scos de pe ordinea de zi OUG cu salariile din construcţii şi agricultură. Până atunci, salariile vor rămâne ca până acum”, a anunţat, joi, premierul Marcel Ciolacu.
„Eu nu sunt de acord cu acest lucru! Niciun salariu minim net nu trebuie să scadă!
Drept urmare, am decis să scoatem de pe ordinea de zi această ordonanță care vizează aceste categorii. Ministerele de resort vor reanaliza textul”, a mai spus Ciolacu.
Cum arătau calculele care demonstrau o pierdere de bani după majorarea salariilor
În România, aproape o treime dintre cetăţeni se întreţin cu salariul minim pe economie. Pentru angajaţii din construcţii, creşterea de salariu va însemna nu bani în plus, ci în minus.
Pentru ei, majorarea îndelung discutată de Guvernanţi este de 98 de lei pe lună sau puţin peste 3 lei pe zi.
Pentru angajaţii din construcţii, creşterea de salariu va însemna nu bani în plus, ci în minus.
Sindicaliştii avertizează că veniturile angajaţilor de pe şantiere vor scădea cu până la 56 de lei lunar, din momentul în care vor fi din nou obligaţi să plătească CASS.
Potrivit datelor de la Inspecţia Muncii, în România erau în iulie 349.000 de români angajaţi în construcţii şi plătiţi cu salariul minim de 4000 de lei brut.
Pentru ei, Guvernul pregăteşte o majorare de 500 de lei brut, care în mod normal ar aduce o creştere netă de câteva sute de lei.
Dar eliminarea facilităţilor pentru salariul minim din construcţii face ca această creştere să se topească instant. Ba mai mult, salariul minim net în construcţii va scădea cu 56 de lei, potrivit calculelor făcute de sindicalişti.
Acest lucru va provoca mari probleme pe şantierele din România. Angajatorii se plâng că vor rămâne fără forţă de muncă, iar multe lucrări vor stagna sau vor fi obligaţi să suporte ei diferenţa, iar asta s-ar putea vedea în costurile lucrărilor.
În România, sunt acum aproximativ 1,5 milioane de români, plătiţi cu salariul minim de 3000 de lei. Cei mai mulţi dintre salariaţii plătiţi cu minimul pe economie au contracte cu normă întreagă în domenii precum comerț, industria prelucrătoare sau transporturi.
Pentru ei majorarea promisă de guvern va însemna o creştere netă de 65 de lei. În termeni reali, aceşti bani le ajung pentru cel mult o sticlă de detergent lichid sau 8 litri de motorină.
Calculul salariului net
Proiect HG salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată – 3300 lei
Salariu net 3000 de lei: 1898 lei
Salariu net 3300 lei: 1996 lei
Diferența: 98 lei
Proiect OUG salariul minim în construcții și agricultură
Construcții: 4500 lei
Salariu net 4000 de lei: 3150 lei
Salariu net 4500 lei: 3544 lei
Diferența: 394 lei
Agricultură: 3300 lei
Salariu net 3000 de lei: 2362 lei
Salariu net 3300 lei: 2599 lei
Diferența: 237 lei
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Studenții români care învață în străinătate vor fi asigurați la sănătate în România Studenții români care învață în străinătate vor fi asigurați la sănătate în România, conform Legii 309/2024, publicată luni, 9 decembrie 2024, în Monitorul oficial. Citește și: Asigurare de sănătate GRATUITĂ pentru studenții care vor să urmeze cursurile unei facultăți în străinătate În […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Sănătatea și naturăacum o oră
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
12 decembrie: Sfântul Spiridon, cel ce pleacă din raclă pentru a ajuta credincioșii care îl cheamă prin rugăciune
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
13 decembrie: Ziua Tipografilor
-
Opinii - Comentariiacum 40 de minute
15 decembrie 1989: Ziua în care a început Revoluția!
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Marele artist Ioan Bocșa împlinește 77 de ani: S-a născut în vremea colindelor pe care astăzi le cântă. La mulți ani, maestre!