Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Curier Județean

Maidanezii Cugirului adunaţi de primărie, revendicaţi de localnici

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

De mai bine de o lună de zile, adminstraţia locală din Cugir continuă eforturile de rezolvare pe cât posibil a problemei câinilor comunitari. O situație deloc simplă care presupune destule dificultăţi, inclusiv de natură financiară.

Primăria se străduieşte, după cum am constatat la faţa locului, să respecte prevederile legale în conformitate cu Legea nr 155\2001, încercând să asigure minimum de condiţii pentru nevinovatele patrupede fără stăpân. În acest sens, într-un spaţiu aparţinând fostelor grajduri de animale ale UM Cugir au fost amenajate un număr destul de mare de cuşti, la dimensiunile standard, prevăzute de lege, în care câinii sunt repartizaţi după sexe și talie, iar condiţiile de igienă și curăţenie sunt în mare parte asigurate tot în baza unor reguli prevăzute de amintitul act normativ.

Aici, animalele sunt supuse unor operaţii de dezinfecţie și sterilizare de către persoane cu atribuţii și de către un medic de specialitate. Celor aproape 40 de animale aflate în padocul improvizat de autoritățile locale nu le lipseşte nici hrana și nici condițiile minime de conviețuire, primăria îngrijindu-se ca acestea să dispună de alimentaţia corespunzătoare, specială pentru câini cu produse achiziționate din unităţile comerciale.

Cu toate acestea, administraţia locală se confruntă cu o serie de reacţii venite din partea unor așa-zise asociații de protecţie a animalelor dar și din partea unor localnici care au trimis primăriei mai multe scrisori prin care îşi arată nemulţumirea faţă de felul cum sunt prinse şi tratate animalele. Unii dintre cetăţeni acuză felul brutal în care maidanezii ar fi luaţi de pe strada, deşi această operaţie se face de către o firmă de ecarisaj din Simeria, care susține că metodele folosite sunt cele mai corecte și nu aduc suferinţă câinilor.

Există de asemenea, persoane care se deplasează la locul unde sunt închise animalele și care revendică anumiţi câini, susținând că aceștia le-ar aparţine și pe care doresc să-i ducă acasă. Or, acest lucru nu se poate realiza, spun edilii locali, atâta timp cât cei cu astfel de pretenţii nu prezintă niciun document în acest sens, și care probabil nu doresc decât ca animalele să ajungă din nou pe stradă.

Am văzut însă și localnici, al căror nume au dorit să nu le fie făcut public, care aproape zilnic le duc câinilor, hrană cumpărată, din magazine comerciale sau resturi de la carmangeriile din oraș și care permanent sunt interesați de soarta acestor patrupede. Din discuţiile purtate cu mai mulţi cugireni am constatat că acțiunea începută înseamnă în opinia lor un pas important (deși numărul câinilor adunați e mult prea mic), menit să conducă la rezolvarea unei mari probleme acute cu care se confruntă localitatea. Dar, acest demers trebuie, după cum preciza primarul Adrian Teban, sprijinit și de comunitatea locală.

Constantin PREDESCU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Accident în Alba Iulia, zona Dedeman: Două mașini implicate. Traficul este îngreunat

Bogdan Ilea

Publicat

în

Accident în Alba Iulia, zona Dedeman: Două mașini implicate. Traficul este îngreunat Un accident rutier s-a petrecut în data 25 aprilie, în Alba Iulia, zona Dedeman, între două mașini care s-au tamponat. Pompierii au intervenit pentru asigurarea măsurilor specifice. Pompierii din Alba Iulia intervin cu două autospeciale, 1 ASAS și 1 EPA pentru asigurarea măsurilor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea