Rămâi conectat

Societate

Mai sunt medici devotaţi bolnavilor!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

    La cei 90 de ani pe care îi am, ce pot să mai aştept de la viaţă şi de la cei din jurul meu decât puţin respect, înţelegere şi de la bunul Dumnezeu sănătate; dar din păcate nu prea o am, motiv pentru care am fost nevoită să mă internez de curând la Spitalul Municipal Aiud, Secţia Interne, unde am fost primită cu multă căldură de dr. Victoria Docea. În perioada în care am fost internată am constatat că s-au făcut paşi mari în ceea ce priveşte medicaţia, tratamentul şi prestaţia cadrelor medicale, dar şi curăţenia şi hrana au fost mult îmbunătăţite. Problemele mele, dar şi cele ale celorlalţi pacienţi au fost rezolvate cu mult profesionalism de dr. Docea, care prin modul de a discuta cu pacienţii le dă încredere şi putere pentru a trece peste toate suferinţele şi a merge mai departe. Fiind destul de deprimată, dr. Victoria Docea mi-a insuflat mult curaj şi putere să trec peste toate suferinţele, ceea ce m-a ajutat la tratament. Pentru medicul Docea, pacienţii sunt mai importanţi decât unele probleme personale, fapt pentru care se interesează în permanenţă de starea lor de sănătate pe toată durata zilei în care se află internaţi în spital. Mulţumiri adresez tuturor medicilor la care am fost trimisă pentru investigaţii, în special dr. Câmpeanu de la ORL, unde consultaţia a decurs asemenea unei discuţii între prieteni. Prin intermediul ziarului dumneavoastră îi adresez dr. Victoria Docea mii de mulţumiri, îi doresc multă sănătate, putere de muncă şi multe realizări alături de asistentele şi infirmierele pe care le coordonează. Sper ca şi rugăciunile mele să fie auzite de Dumnezeu, pentru binele acestor adevăraţi oameni.

Maria ROTH, pensionară Aiud

La Poiana Galdei, din anul 2002
Localnicii aşteaptă rezolvarea problemei traficului greu
În urmă cu aproape două luni, scriam despre necazurile cetăţenilor din satul Poiana Galdei, comuna Galda de Jos. Din cauza maşinilor de mare tonaj care trec zilnic pe drumul Benic – Întregalde, casele sătenilor au început să crape. Cele 5 podeţe din zona amintită au şi ele de suferit din pricina traficului greu, cedează sub greutatea peridocurilor de 20 – 30 tone încărcate cu lemne. Pe ruta amintită este amplasat un indicator de restricţie a tonajului maşinilor, însă acesta nu este respectat. Chiar nu există nimeni, nici o instituţie care ar putea să pună capăt calvarului sătenilor din Poiana Galdei? (S.D.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Societate

Ştirea Ta

FOTO ȘTIREA TA: Indicatoare pe modelul ”plăcuței suedeze”, la adresa IPJ Alba, în Parcul dendrologic din Alba Iulia

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA: Indicatoare pe modelul ”plăcuței suedeze”, la adresa IPJ Alba, în Parcul dendrologic din Alba Iulia Patru indicatoare rutiere au fost inscripținonate cu mesaje obșcene la adresa IPJ Alba în Parcul Dendrologic din Alba Iulia. Imaginile, care surprind mai multe indicatoare rutiere cu mesaje vulgare către IPJ Alba, au fost trimise de un […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea