Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

Mai puțin de 1 din 10 profesori din Alba sunt până în 30 de ani. Top 10 județe cu cei mai în vârstă profesori

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Mai puțin de 1 din 10 profesori din Alba sunt până în 30 de ani. Top 10 județe cu cei mai în vârstă profesori

La nivel național, peste 19.000 de cadre didactice cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani predau în școlile din România, potrivit datelor Ministerul Educației, consultate de Edupedu.ro, adică 9.6% din totalul profesorilor.

Primele 3 județe cu cel mai mare procent de profesori cu vârsta între 18 și 30 de ani, care predau în sistemul de învățământ românesc sunt: Sibiu, Cluj și Giurgiu. Capitala ocupă locul al patrulea.

Pe primul loc se află județul Sibiu, cu un procent de aproape 14% de profesori cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani. Astfel, dintr-un număr total de 4. 668 de cadre didactice, 651 au vârsta între 18 și 30 de ani.

Locul al doilea este ocupat de județul Cluj, ce a înregistrat un procent de peste 13% al cadrelor didactice cu vârsta între 18 și 30 de ani. Numărul total al profesorilor din județul Cluj este de 7.292, iar din aceștia 1.012 fac parte din categoria de vârstă 18-30 de ani.

Top 10 județe cu cel mai mare procent de profesori cu vârsta între 18 și 30 de ani

Județ Procent profesori 18-30 de ani Număr profesori 18-30 de ani Total profesori
1. Sibiu 13.94% 651 4.668
2. Cluj 13.87% 1.012 7.292
3. Giurgiu 12.91% 287 2.222
4. București 12.32% 2.004 16.259
5. Brașov 12.13% 691 5.696
6. Iași 12.06% 1.036 8.588
7. Arad 11.66% 523 4.483
8. Bistrița-Năsăud 11.25% 388 3.447
9. Timiș 11.03% 738 6.689
10. Ilfov 10.79% 296 2.743

Pe locul al treilea se află județul Giurgiu. Dintr-un număr total de 2.222 de cadre didactice, 287 au vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, ceea ce înseamnă un procent de aproape 13%.

Capitala ocupă locul al patrulea și înregistrează un procent de 12.32% de profesori din categoria de vârstă menționată anterior. Dintr-un total de 16.259 de cadre didactice, 2.004 fac parte din categoria de vârstă 18-30 de ani.

Județul Brașov ocupă locul al cincilea, cu un procent de 12.13% de profesori cu vârsta între 18-30 de ani, și este urmat de județe Iași, Arad, Bistrița-Năsăud, Timiș și Ilfov.

Procentul și numărul profesorilor din categoria de vârstă 18-30 de ani, la nivelul fiecărui județ

Județ Procent profesori 18-30 de ani Număr profesori 18-30 de ani Total profesori
Alba 9.85% 361 3.663
Arad 11.66% 523 4.483
Argeș 6.19% 375 6.058
Bacău 8.88% 543 6.112
Bihor 10.58% 762 7.196
Bistrița-Năsăud 11.25% 388 3.447
Botoșani 8.49% 368 4.332
Brașov 12.13% 691 5.696
Brăila 9.34% 293 3.134
Buzău 7.69% 329 4.273
Caraș-Severin 6.16% 185 3.003
Călărași 8.79% 223 2.537
Cluj 13.87% 1.012 7.292
Constanța 8.48% 587 6.917
Covasna 9.76% 275 2.815
Dâmbovița 8.79% 410 4.661
Dolj 6.63% 408 6.147
Galați 7.86% 382 4.858
Giurgiu 12.91% 287 2.222
Gorj 5.59% 194 3.466
Harghita 10.59% 475 4.483
Hunedoara 6.48% 246 3.793
Ialomița 8.80% 204 2.316
Iași 12.06% 1.036 8.588
Ilfov 10.79% 296 2.743
Maramureș 9.51% 494 5.191
Mehedinți 7.86% 223 2.836
Mureș 10.21% 643 6.293
Neamț 6.78% 313 4.614
Olt 6.39% 255 3.989
Prahova 9.62% 660 6.855
Satu Mare 9.61% 367 3.818
Sălaj 10.24% 281 2.743
Sibiu 13.94% 651 4.668
Suceava 9.93% 734 7.386
Teleorman 5.09% 144 2.825
Timiș 11.03% 738 6.689
Tulcea 7.40% 143 1.932
Vaslui 8.91% 389 4.364
Vâlcea 6.62% 245 3.698
Vrancea 8.71% 280 3.214
București 12.32% 2.004 16.259

La polul opus, județele cu cel mai mic procent al cadrelor didactice, din categoria de vârstă 18-30 de ani, sunt: Teleorman (5.09), Gorj (5.59%) și Caraș-Severin (6.16%).

În statistica Ministerului Educației, sunt în total 201.609 de cadre didactice la nivel național.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Din luna mai 2024, modificări temporare în circulația unor trenuri internaționale

Unirea Ziarul

Publicat

în

Din luna mai 2024, modificări temporare în circulația unor trenuri internaționale În urma închiderii totale a circulaţiei feroviare între stațiile Bekescsaba – Lokoshaza, petnru efectuarea unor lucrări la infrastructura feroviară de către administrația ungară – MAV Start, la sfârșitul lunii viitoare vor interveni modificări în circulaţia trenurilor CFR Călători. Dintre acestea, trenurile Ister și Dacia […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea